Se cumpără terenuri. Cu cât au crescut cifrele într-un trimestru
Economie by Actual de Cluj - aug. 01, 2017 0 399
Efervescenţa din piaţa rezidenţială are efecte se vede şi în tranzacţiile de terenuri. În Cluj, numărul acestora a crescut cu peste 1000 de la un trimestru la altul, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, citate de analiza Imobiliare.ro.
În Cluj, numărul de tranzacţii înregistrate în primul trimestru din 2017 a fost de 6074, iar în al doilea trimestru a crescut la 7226.
Atât pe segmentul terenurilor, cât și pe cel al unităților individuale (case, apartamente, hale industriale etc.), statisticile ANCPI arată o creștere a apetitului pentru achiziții în trimestrul al doilea din 2017 față de cel anterior în toate județele cu peste 10.000 de tranzacții de vânzare, subliniază analiza de trimestru a Imobiliare.ro. Pe piața terenurilor, cel mai mare avans a avut loc în Ilfov, unde numărul de tranzacții s-a majorat cu 75%, de la 4.935 de vânzări în primele trei luni din an, până la 8.631 în trimestrul al doilea. La capitolul unități individuale, cea mai
mare creștere (ca pondere) a fost consemnată în Brașov: în perioada aprilie-iunie, aici au fost achiziționate 1.721 de imobile, în creștere cu 51% față de cele trei luni precedente, când au fost încheiate 1.141 de contracte.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO. Parcul Feroviarilor din Cluj, criticat pentru calitatea lucrărilor, la mai puțin de doi ani de la inaugurare. Investiția a costat peste 9 milioane de euro
oct. 25, 2026 0
-
VIDEO/Căminul Cultural din Feleacu, transformat în ambulatoriu medical. Consultații gratuite pentru localnici susținute de Primărie și târg de produse locale, în același weekend
oct. 25, 2026 0
