Se „coace” un nou parking în centrul orașului
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 07, 2017 0 1171

Administrația locală s-a apucat de parcarea supraterană ce urmează să fie amenajată într-una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, unde turismul medical atinge cote ridicate. Este vorba despre un parking pe care municipalitatea l-a negociat cu Institutul Oncologic și care urmează să se construiască în curtea respectivei unități medicale.
În martie, Consiliul Local a aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu care fundamentează două investiții în curtea spitalului aflat în zona Republicii – Ion Creangă: un centru de transplant (clădire cu subsol, parter și trei etaje) și o parcare supraterană pe amplasamentul actualei curți unde se parchează. De amenajarea parkingului este interesată direct primăria Cluj-Napoca. Ba mai mult, acesta a apărut pe planșe, după cum a declarat încă de anul trecut primarul Emil Boc, în urma negocierilor pe care acesta le-a purtat cu oficialii care conduc Institutul Oncologic.
Parking de la Institutul Oncologic urmează să fie construit de primărie pe terenul deținut de unitatea medicală. Institutul ar urma să obțină locuri de parcare în viitorul parking. Modelul aplicat este cel al parkingului studențesc pe care Primăria îl tot pregătește cu Universitatea Babeș-Bolyai în complexul studențesc Hasdeu.
La finalul lunii iunie primăria a lansat licitația de proiectare pentru acest parking suprateran. Data limită pentru depunerea ofertelor este ziua de 31 iulie, iar contractul este evaluat la 43.500 lei. Criteriul de adjudecare este cel mai bun raport calitate preț: 80% prețul ofertei și 20% experiența personalului (minim 1 șef proiect/ Coordonator proiect -arhitect cu drept de semnătură atestat OAR; minim 1 inginer proiectant construcții civile; minim 1 inginer proiectant instalații electrice; minim 1 inginer instalații sanitare). Termenul estimativ de contract este un an de zile.
Parcarea de la Institutul Oncologic a fost inclusă și pe harta locurilor de parcare existente și în curs de amenajare din centru pe care primarul a prezentat-o cu ocazia expunerii planului primăriei privind descongestionarea traficului din Cluj-Napoca. Potrivit acesteia, parkingul de la Institutului Oncologic apare cu o estimare de 100-150 de locuri.
Cum stă orașul cu planurile de edificare a unor noi “case” pentru mașini
Primăria așteaptă teren de la Ministerul Sănătății ca să facă un parking în curtea unuia dintre cele mai frecventate spitale din inima orașului
Pr
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Accident rutier în Topa. O femeie a ajuns la spital
dec. 01, 2023 0
-
Cluj-Napoca, de Ziua Națională a României. Vezi programul zilei de 1 Decembrie
dec. 01, 2023 0