Închide

Se aprobă studiul de prefezabilitate pentru metroul din Cluj. Proiectul necesită 986 de milioane de euro. Boc a prezentat stadiul celorlalte proiecte majore pornite la Cluj pentru fluidizarea traficului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 21, 2020 0 591

Un traseu de 14 kilometri, 14 stații și un preț de 986 de milioane de euro, așa a sintezat primarul Emil Boc situația proiectului metroului/trenului metropolitan din Cluj-Napoca în cazul căruia săptămâna viitoare, noul Consiliul Local urmează să dezbată și să aprobe studiul de prefezabilitate pentru această investiție. Sudiul de fezabilitate pentru trenul metropolitan ar putea fi finalizat în iunie 2021 și această componentă din proiectul metroului ar putea porni mai repede la drum, după cum a mai spus Boc.

Despre  celălalt proiect major de infrastructură al Clujului, Centura Metropolitană, primarul Emil Boc a spus că la începutul lunii decembrie urmează să se obțină avizul de mediu, urmând ca până la 31 decembrie să se depună documentația proiectului la Ministerul Transporturilor pentru ca aceștia să inițieze procedurile, licitația de proiectare și execuție și atragerea finanțării europene. În ceea ce privește costurile centurii, primarul Boc nu a avansat nicio cifră, însă a spus doar că în acest proiect componenta din bani europeni disponibili ar fi de 400-500 de milioane de euro. În realitate, centura din Cluj plus toate drumurile de legătură (o parte incluse în proiect, o parte nu, urmând să fie realizate de autoritățile locale) plus faza de exproprieri, fiind vorba despre un proiect complex aproape la nivelul unei autostrăzi, însă cu foarte multe noduri, viaducte, tuneluri va presupune în jur de 800 de milioane de euro, potrivit specialiștilor, acesta fiind costul real al lucrărilor complexe de infrastructură similară din țările europene.

Studiul de prefezabilitate pentru proiectul metroului la Cluj-Napoca urmează să fie supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară de marţi, 27 octombrie 2020. După ce acest studiu va fi aprobat și de către comuna Floreşti, documentația va ajunge pe masa Guvernului, a anunțat primarul Emil Boc în cadrul unei conferințe de presă convocate imediat după ce a depus jurământul alături de noii consilieri locali pentru un nou mandat în fruntea orașului.

Studiile de fezabilitate și prefezabilitate pentru metrou și tren metropolitan în Cluj-Napoca sunt realizate la pachet în baza unui contract de 7,9 milioane de euro cu Primăria Cluj de către asocierea SWS Engineering Spa (Italia) – SYSTRA (Franța) – METRANS Engineering SRL (România).

„Este gata şi prima etapă va fi supusă aprobării marţi. Va urma să fie aprobat şi de comuna Floreşti, apoi va merge la Guvern. Vom continua apoi cu studiul de fezabilitate, după care licitaţia de proiectare şi execuţie. Avem o lungime de 14.4 km, 14 staţii şi 986 milioane de euro şi o durată de implementare de 128 de luni. În iunie 2021 va fi gata studiul de fezabilitate. Apoi ne ocupăm de trenul metropolitan, unde e mai simplu. După implementarea metroului, avem în vedere Clujul fără maşini în centru, acest lucru nu este posibil astăzi, pentru că nu ai variantă la axa est-vest”, a anunțat primarul Emil Boc în 21 octombrie.

Primarul a mai explicat care sunt fazele proiectului, însă despre finanțarea lui nu a făcut nicio precizare clară.

”Metroul are 2 etape de implementare. Prima etapă e din Florești, într-o zonă stabilită de specialiști care să permită cât mai multor locuitori din comună să acceseze metroul, se va trece pe la viitorul spitalul de urgență și Polus, după care metroul intră în Cluj-Napoca și continuă până la podul IRA, bineînșeles cu stațiile aferente pe o lungime de circa 20 de kilometri. În Florești ne gândim să avem metrou de suprafață. Așa reducem costurile, mai ales că aici avem și celălalt proiect, de centură metropolitană care va lua din presiunea de trafic. La toate aceste stații de metrou vor ajunge mijloace de transport în comun care să preia călătorii și să îi transporte spre diferite zone din oraș. De asemenea, au prevăzute soluții de park and ride. Etapa 2 e din Gilău până în Florești”, a explicat primarul Emil Boc.

Primarul a mai ținut să anunțe care este stadiul altor proiecte majore de infrastructură ale orașului menite să fluidizeze traficul din Cluj-Napoca.

La cât e estimată Centru Metropolitană și care e stadiul proiectului

Despre Centura Metropolitană, proiect pentru care Primăria din Cluj s-a angajat să facă pe cheltuială proprie studiile de fezabiliate și urbanistice, primarul a spus că urmează să se obțină avizul de mediu (procedură birocratică care a presupus foarte mult timp) la începutul lunii decembrie dar și că la 31 decemebrie 2020 este termenul la care Primăria a anunțat că va preda sudiile Ministerului Transporturilor pentru ca acesta să se ocupe de următoarele etape ale proiectului – licitație de proiectare și execuție, cheltuirea fondurilor europene despre care Boc a spus că sunt în jur de 400-500 de milioane de euro disponibili pentru acest proiect și trebuie cheltuite până la finalul anului 2023. Anul acesta sunt programate în decembrie și alegeri parlamentare.

Despre costurile reale ale Centurii Metropolitane, primarul nu a făcut precizări. Inițial s-a spus în documentele strategice ale Clujului că acest proiect presupune 150 de milioane de euro. În ultima perioadă s-a avansat cifra de 450- 500 de milioane de euro de către oficialii Primăriei. În realitate suma se referă doar la fondurile europene, costurile proiectului Centurii Metropolitane fiind mult mai mari, în jur de 800 de milioane de euro, după cum estimează specialiștii, costul fiind cel practicat la nivel european per kilometru pentru lucrări similare de infrastructură, mai ales că centura din Cluj va presupune lucrări complexe, aproape de cele necesare unei autostrăzi, însă cu mult mai multe noduri de legături, tuneluri, viaducte etc.

În țările europene, costurile pentru lucrări similare sunt de 10-13 milioane de euro per kilometru pentru  centuri de ocolire la nivel de drum expres cu patru benzi, de 6-9 milioane de euro per kilometru pentru drumuri de legătură complexe și de 0,6-0,9 milioane de euro pentru drumuri de legătură de tip stradă, după cum au explicat specialiști consultați de Actualdecluj.ro. Asta înseamnă în jur de 460 de milioane de euro doar pentru traseul centurii de 42 de kilometri.

Ministerul Transporturilor și-a asumat să susțină din fondurile naționale/europene traseul efectiv al Centurii Metropolitane din Cluj botezată TR35 -„Drumul Trans-Regio Gilau-Apahida” adică 42 de kilometri plus încă circa 7 drumuri strategice de 23 de kilometri. Restul drumurilor de legătură din proiect, adică circa 29 de kilometri, urmează să fie realizate de primăriile implicate în proiect. Primăria din Cluj și-a asumat studiile împreună cu primăriile din Gilău, Florești și Apahida.

Documentația de urbanism a proiectului centurii (circa 42 de kilometri de kilometri, 4 benzi pentru traseul principal plus alți circa 51 de kilometri pentru drumurile de legătură) și studiul de fezabilitate sunt în lucru, urmând să fie supuse atenției Consiliului Local spre aprobare.

În decembrie 2017, la semnarea protocolului de colaborare cu Ministerul Transporturilor și celelate primării de comune pentru Centura Metropolitană a Clujului, primarul a anunțat un grafic pentru acest proiect dar și o sumă alocată proiectului din fonduri europene.

Prima etapă pentru realizarea centurii metropolitane se intinde pe parcursul a doi ani de zile, 2018 și 2019. Aceasta implică, pe lângă realizarea tuturor studiilor și documentațiilor necesare – studiul de fezabilitate, PUZ și alte detalii tehnice – obținerea a 15 avize de specialitate de la diferite structuri, inclusiv aprobarea in Consiliul Județean a PUZ-ului. De asemenea, va fi menținut contactul permanent cu direcția Regională a companiei de profil de la București și cu CNAIR pentru administrarea fazelor intermediare ale documentațiilor tehnice.

Cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 2020-2023 și reprezintă faza efectivă de implementare și de realizare a centurii metropolitane. Acest pas important nu ar fi fost posibil fără implicarea celor prezenți astăzi alături de reprezentanții municipalității clujene și le mulțumesc încă o dată pentru modul în care au răspuns pozitiv și s-au implicat în acest proiect major! De asemenea, transmit aprecierea noastră pentru sprijinul acordat de catre ministrul Transporturilor și ministrul Fondurilor Europene pentru a putea semna acest „certificat de naștere” al Centurii Metropolitane.
Centura metropolitană are o lungime de 38 de kilometri și o alocare financiară de 150 de milioane de euro din fonduri europene. Pentru început, Primaria Cluj-Napoca împreună cu celelalte unități administrativ-teritoriale vor suporta cheltuielile legate de realizarea documentației tehnice menționate, urmând ca apoi să existe posibilitatea ca acești bani să fie rambursați din fondurile U.E.. Prin urmare, în bugetul municipiului pe anul 2018 va fi realizată o alocare financiară specială pentru acest proiect”, spunea Boc.

Primarul Emil Boc a mai oferit tot în 15 octombrie estimări în privința unui alt proiect imoportant pentru traficul din Cluj-Napoca, legătura între Autostrada Transilvania și Centura Vălcele Apahida, proiect de 7 kilometri prin zona Mărtinești/Tureni, deblocat anul acesta și aflat în faza de proiectare. Despre acest proiect Boc a spus că ar putea fi gata la finalului anului 2021.

Primarul a mai spus că în perioada următoare va începe lărgirea podului de pe drumul național din comuna Baciu (din zona benzinăriei Petrom), de la 2 la 4 benzi, proiect major anunțat de autorități pentru a fluidiza traficul în această zonă, dar că va mai anunța date suplimentare privind acest proiect în perioada următoare.

Proiecte de 2 miliarde de euro pe bani europeni pregătite de Primăria lui Boc

Deja, primarul Emil Boc a spus în 15 octombrie în cadrul unei eveniment la nivel european la care a participat ca vorbitor, Eurosfat 2020, „Comunități locale europene în transformare: inovație, multiculturalitate, dezvoltare durabilă”, că Primăria din Cluj pregătește proiecte de 2 miliarde de euro pe bani europeni, rerursa cheie pentru Cluj-Napoca în a dezvolta orașul.

“Nu te poți aștepta ca toate resursele să fie ale orașului, ai nevoie de parteneriate public-private pentru a construi. Noi, în Europa de Est, încă avem avantajul fondurilor europene. Dacă suntem destul de deștepți, ne putem moderniza orașele folosind fonduri europene. Europa este aici, este cu noi, ne ajută foarte mult. Să rămânem la aceste concepte – verde, digital, reziliență – pentru că este vorba de calitatea vieții. Din această perspectivă, banii vin de la Bruxelles, proiectele și planurile vin de la noi. Dacă avem planuri, putem avea succes. În Cluj-Napoca am implementat proiecte de peste 200 de milioane de euro, iar acum implementăm proiecte în valoare de alte 200 de milioane. Chiar acum pregătim proiecte în valoare de 2 miliarde de euro. Încercați să folosiți banii europeni ca pe o sursă alternativă de investiții pentru a moderniza orașul. Din păcate, bugetul nostru nu este foarte mare, cel pentru investiții e mai mic de 100 de milioane de euro pe an, dar l-am dublat folosind fonduri europene. Acestea sunt sfaturile mele: identificați avantajele competitive, promovați orașul prin aceste avantaje și aduceți bani. Și țineți banii în comunitate cât de mult puteți, este important”, a spus în cadrul evenimentului primarul Emil Boc citat de ziuadecj.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.