Închide

Școala de 30 de milioane de euro din Bună Ziua a intrat în șantier. Constructorul, tocmai a terminat liceul din Borhanci. Boc: „Voi verifica periodic lucrările”

AdministrațieEducaţieTop News by Simona Mureșean - sept. 21, 2026 0 4

scoala buna ziua boc axial

Au început lucrările la noua școală din cartierul Bună Ziua, o investiție a Primăriei Cluj-Napoca estimată la 30,1 milioane de euro, sumă care include și exproprierile, sala de sport, parcarea și lucrările pentru eficiență energetică. Proiectul este finanțat integral de la bugetul local iar unitatea școlară va avea o capacitate de 642 de elevi.

Lucrările sunt realizate de asocierea Axial Construct Invest – ArchDesign, desemnată câștigătoare a licitației pentru proiectarea și execuția noii școli. Contractul prevede patru luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, astfel că termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este în 2027.

Noua unitate de învățământ va avea 27 de săli de clasă și patru laboratoare, precum și sală de lectură, sală de mese și sală de sport cu vestiare și spații pentru echipamente. Proiectul mai include cabinete medicale, stomatologice, de logopedie și consiliere psihologică, spații verzi și locuri de joacă. În exterior sunt prevăzute terenuri pentru fotbal, baschet și volei, precum și o pistă de alergare. Școala va avea și o parcare subterană cu 30 de locuri pentru mașini și 60 de locuri pentru biciclete. Clădirea va fi construită la standard NZEB, cu un consum de energie aproape de zero. Pe acoperiș vor fi instalate 200 de panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 90 kW, iar în incintă vor fi amenajate două stații de încărcare pentru mașini electrice, de câte 22 kW fiecare.

Primarul Emil Boc a transmis, într-un video filmat pe șantierul despre care a a spus că a început săptămâna aceasta, că va urmări periodic evoluția lucrărilor și că municipalitatea vrea ca proiectul să fie finalizat în termenul prevăzut în contract.

„Construim o școală nouă de la zero aici, în Bună Ziua, o școală atât pentru ciclul gimnazial, cât și pentru ciclul primar. Este o investiție de aproximativ 30 de milioane de euro, dacă includem și exproprierile de teren pe care le-am făcut pentru a realiza această școală. A fost realizată licitația, a fost realizată proiectarea, acum au început lucrările în teren”, a declarat Emil Boc.

Primarul a precizat că va verifica periodic șantierul pentru a urmări respectarea termenului de finalizare, estimând că noua școală va deservi aproximativ 700 de elevi din cartier și din zonele apropiate.

Proiectul pentru școala din Bună Ziua a fost lansat la licitație cu 10 oferte depuse, iar asocierea Axial Construct Invest – ArchDesign a fost desemnată câștigătoare în vara anului 2025. Contractul de proiectare și execuție a fost ulterior semnat după aprobarea PUZ-ului de către Consiliul Local, în 25 iulie 2025. Între semnarea contractului, în iulie 2025, și intrarea efectivă în execuția lucrărilor au trecut aproximativ 12 luni, perioadă în care au fost parcurse etapa de proiectare și procedurile de autorizare.

sursă: Facebook/Emil Boc

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.