Închide

SCD Imobiliare, compania deținută de omul de afaceri Ștefan Berciu, va dezvolta, împreună cu Trump International, investiții comune în cele mai importante orașe din România/ Pregătiri pentru ca lanțul hotelier deținut de Trump să ajungă în Cluj și București

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 28, 2025 1 4270

Două proiecte imobiliare pe segmentul de lux ar urma să se contureze în România, în Cluj și București, într-o investiție pe care omul de afaceri Ștefan Berciu ar pregăti-o în parteneriat cu Eric Trump, spun apropiați ai omului de afaceri român. Eric Trump este vicepreședinte al Trump Real Estate și cel de-al doilea fiu al președintelui american Donald Trump, investit în funcție săptămâna trecută. Investiția ar viza hoteluri de lux și terenuri de golf.

Anunțul a fost făcut de un alt om de afaceri, prezent alături de Ștefan Berciu la ceremonia de la Washington DC din 20 ianuarie. Cei doi au fost însoțiți de Gabriel Constantin, General Manager al Trump Tower Chicago, partener de afaceri al SDC Imobiliare, compania controlată de Berciu.

Potrivit informatiilor, dezvoltatorul Ștefan Berciu, împreună cu Eric Trump, vicepreședinte Trump Real Estate (din care face parte si Trump Internațional) și cel de al doilea fiu al președintelui SUA, va dezvolta proiecte imobiliare importante pe segmentul de lux în București, dar și în Cluj-Napoca. Lanțul hotelier deținut de familia Trump ar urma să ajungă în cele două orașe din România.

De altfel, potrivit informațiilor din media de specialitate, compania SDC Imobiliare a fost primul partener al Trump Real Estate (Trump International) în România.

Media locală a mers mai departe și a arătat că în cazul Clujului se intenționează dezvoltarea unui turn de 30 de etaje care să preia și funcțiunea hotelieră dar și a unui centru comercial de circa 100.000 de metri pătrați. Atât investiția din Cluj-Napoca, cât și cea din București ar cuprinde și trasee de golf, proiectul din București urmând să fie dezvoltat în pădurea Băneasa. Despre investiția din Cluj-Napoca, încă nu s-au avansat alte date.

Fiind partener de afaceri cu SDC Imobiliare de mai mulți ani, Gabriel Constantin a ținut să fie prezent la Cluj la finalul anului trecut pentru a inaugura împreună cu omul de afaceri Ștefan Berciu cel mai nou proiect imobiliar din Cluj-Napoca al dezvoltatorului clujean, Septimiu Mureșan Residence. Gabriel Constantin este unul dintre cei mai apreciați manageri din “imperiul” de business al președintelui Donald Trump, lucrează în Trump Organization din 2003 și se află din 2017 la conducerea Trump International Hotel & Tower Chicago.

vezi și:

Directorul Trump International Hotel & Tower Chicago, Gabriel Constantin, investitor în imobiliare la Cluj/A inaugurat împreună cu partenerii de la SDC Imobiliare cel mai nou proiect din oraș

La învestirea lui Trump au mai luat parte liderul AUR, George Simion, alături de deputatul Mihai Neamțu. Un alt cunoscut politician, Victor Ponta, s-a aflat, de asemenea, la eveniment.

 

(Ștefan Berciu, Avram Gal și Gabriel Constantin)

(Avram Gal, Ștefan Berciu și Gabriel Constantind în Sua, la The Commander in Chief Ball)

sursă foto: Avram Gal/Facebook

Foto Cover: captură The Trump Organization | Luxury Real Estate Portfolio

Un comentariu

  1. INCREDIBIL CE TUPEU ARE ACEST PERSONAJ…..Alooo..lasă-ti vrăjeală…de 2 lei ca acolo v-ați dus pe bani grei……pe care i-ați plătit ca sa fiți vizualizați..și mass-media din RO..habarnista rău a pus BOTUL……..șmecherii pe bani știe sa fac oricine..și oriunde în lume..totul este suma pe care vrei sa o spargi………ce vreți sa demonstrați??oricum nimeni nu scapă de lege..și nu va ajuta nici Trump la așa ceva ..așa ca MAI MOALE!!!

Scrie un comentariu

Articole similare