Doi elevi de 14 și 15 ani, internați într-o clinică din Cluj-Napoca după ce ar fi rănit cu un cuțit un coleg de 13 ani, în drum spre școală, în Cătina / Vor fi supuși unei expertize psihiatrice
Actualitate by Dan Andrei - nov. 05, 2026 0 19
Doi minori, de 14 și 15 ani, au fost internați într-o clinică medicală din Cluj-Napoca, după un incident violent petrecut în urmă cu două zile, în 3 noiembrie, la o școală din comuna Cătina. Cei doi urmează să fie supuși unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă aveau discernământ în momentul comiterii faptei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, incidentul ar fi pornit de la o dispută între doi elevi, de 13 și 15 ani, în timp ce se deplasau către școală. După sosirea la unitatea de învățământ, în jurul orei 7.30, elevul de 15 ani, cu sprijinul unui alt minor, de 14 ani, i-ar fi provocat celui de 13 ani o leziune la brațul stâng, folosind un obiect tăietor-înțepător. Conducerea școlii a sesizat poliția abia în dimineața zilei următoare, ieri 4 noiembrie, în jurul orei 9.50. Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
”La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 09:50, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați de către directorul unei unități de învățământ gimnazial din comuna Cătina cu privire la faptul că, în ziua de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 07:40, ar fi avut loc un conflict între doi elevi. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la unitatea de învățământ, în vederea verificării aspectelor semnalate, stabilind că între doi minori, cu vârste de 13 și 15 ani, ar fi avut loc un conflict, în urma căruia minorul de 15 ani i-ar fi provocat celuilalt o leziune la nivelul brațului stâng, cu un obiect tăietor-înțepător”, a arătat Poliția.
Cei doi minori de 14 și 15 ani au fost internați într-o clinică din Cluj-Napoca, iar azi, 5 noiembrie, urmează să fie supuși unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru stabilirea existenței sau inexistenței discernământului la momentul comiterii faptei. Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.
Agent de poliție Andreea Goste:
