Închide

Şantiere sub vremuri de pandemie: jucătorii din piaţă estimează creşteri la proiecte medicale, de infrastructură şi locuinţe

EconomieTop News by Kristina Reştea - mart. 31, 2020 0 906

 

O parte dintre şantierele din ţară încep să se închidă, în plină criză de sănătate publică, dar pentru unii treaba merge înainte. Proiectele de tip medical, infrastructură și construcțiile rezidențiale mici vor înregistra cele mai semnificative creșteri, în contextul prelungirii scenariului pandemiei.  Asta estimează jucătorii în Construcții, conform unui studiu desfășurat de IBC Focus, companie de consultanţă care monitorizeaza șantierele din România. Esantion: peste 300 de specialiști activi în piața.

„Dintre cei care ne-au răspuns, 19,5% sunt antreprenori în construcții, 22,2% arhitecți sau proiectanți, 17,1% subantreprenori de specialitate și 41% producători sau furnizori de materiale”, menţionează Andrei Spătaru, CEO IBC Focus. Principalii actori din domeniu consideră că, în cazul prelungirii acestei pandemii, vor exista creșteri ale numărului de investiții pe anumite segmente, creșteri determinate atât de contextul actual, cât și de un aport adus de domeniul public din dorința de a oferi suport și de a debloca investiții din bugetul statului. Astfel, vorbim în primul rând de segmentul investițiilor medicale, ales de mai bine de jumătate din cei chestionați, urmat de construcțiile de infrastructură și utilitate (variantă aleasă de 129 de specialiști), arată analiza. În ceea ce priveşte investiţiile private, vor continua lucrările mai ales pentru clădirile rezidențiale mici, segment de piaţă care „s-a dovedit a fi productiv și de neoprit și în contextul crizei economice din 2008”. În această perioadă, pe segmentul Medical şi Ştiinţific, Clujul e sărac: în perioada 1-30 martie nu a fost identificat niciun proiect. Este vorba despre o trecere in revista a proiectelor care se afla in lucru, potrivit precizarilor facute de antreprenori reprezentantilor IBC Focus in aceasta luna. La nivel naţional sunt 31 de lucrari in acest domeniu. Pe segmentul infrastructură, Clujul are 7 proiecte dintre cele 90 la nivel naţional. Cel mai scump oraş din ţară pe piaţa apartamentelor nu se dezminte însă pe segmentul rezidenţial: sunt 99 de proiecte identificate în Cluj, 266 la nivel naţional. Potrivit Directiei Judetene de Statistica, in cursul anului 2019 în judeţul Cluj s-au finalizat 8019 locuinţe, cu 425 mai multe locuinţe faţă de anul  2018.

Rezultatele studiului IBC Focus indică faptul că specialiștii din piața construcțiilor se așteaptă ca statul să se implice în vederea creșterii numărului de investiții publice cu scopul de a susține industria. Mai precis, 35,5% sunt de părere că statul ar trebui să crească numărul de investiții publice și sunt chiar interesați să participe la aceste licitații, în timp ce un procent de 53,4% consideră că este nevoie de o implicare a statului, însă nu preconizează că vor participa la licitațiile publice.

Se închid şantiere

Potrivit unui sondaj realizat de Federația Patronatelor Societăților din Construcții în rândul firmelor membre, cele mai grave probleme  sunt închiderea unor șantiere și întârzierea plăților. În acest moment, 11% dintre constructori sunt afectaţi în mod grav, din cauza închiderii şantierelor sau suspendării contractelor, arată studiul publicat de Arenaconstruct.ro. 19% au probleme temporare legate de importul materialelor, izolarea impusă echipelor de muncitori întoarse din alte state UE, lipsa măştilor şi a substanţelor dezinfectante pentru angajaţi. Totuși, 70% din constructori nu sunt afectaţi de pandemie în mod vizibil şi continuă activitatea în şantiere, cu menţinerea regulilor suplimentare de protecţie (dezinfecţie, măşti), arată datele FPSC. Se lucrează cu stocurile existente de materiale de construcție. Incertitudinea, durata crizei, întârzierile/ sistările livrărilor sau o eventuală îmbolnăvire a unui angajat sunt riscurile recunoscute de cei mai mulţi dintre constructori.

Chiar şi în acest context, şantierele de construcții mari au rămas, în majoritate, deschise, a anunţat Răzvan Niculescu Aron, reprezentantul patronatului de profil. Constructorii nu vor să-și trimită încă oamenii în șomaj tehnic, atâta vreme cât în comunicarea cu guvernul nu li se solicită imperativ acest lucru. Dacă la un moment dat se va spune stop joc pentru o perioadă de două, trei săptămîni, o lună, este clar că, cel puțin societățile responsabile, vor înțelege și vor lua măsura de a doua zi, așa cum trebuie făcut. Dacă factorii de decizie vor hotărî închiderea şantierelor la un moment dat, evident că vom suspenda activitatea”, a spus Niculescu, citat de RFI.

Amintim în acest context că oficialii Ordinului Arhitecţilor din România au transmis că actuala situaţie ar impune închiderea şantierelor, considerând că cei care muncesc aici „sunt posibili vectori majori de răspândire a virusului și singura măsură efectiv posibilă este limitarea deplasării acestora, ceea ce echivalează cu suspendarea activității pe șantiere”. 

Citeste si:

Piaţa construcţiilor, în pandemie: cum se vede 2020? Ordinul Arhitecţilor considera necesara suspendarea activităţii pe şantiere

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare