Închide

REPORTAJ Cei care nu renunță la copii

ReportajSocialTop News mai 27, 2020 0 593

Pe strada Oașului la numărul 298, din drumul ce duce spre comuna Chinteni, vezi din stradă niște cutii albastre strălucitoare, cu contur portocaliu pe margini, mângâiate de un soare blând de primăvară. Sunt locuințe modulare pentru cei fără adăpost. Aici, la containerul nr. 2, locuiește o familie cu 9 copii: Roxana, Cristian, Fabian, Ioana, Daniel, Gabriela, Mihai, Ștefan și Alesia.

Cea mai mică, Alesia, tocmai s-a trezit din somn. Are aproape 9 luni de zile.

„Nimic nu-mi doresc, să știți, numa să prind ziua în care să ne putem muta într-un loc mai mare”, spune Iuliana Florea. Soțul său e plecat la muncă. Lucrează cu ziua, în construcții, iar ceilalți copii sunt toți acasă și stau într-o încăpere din 20 de metri pătrați, precum acelea de pe șantierele aflate în plină desfășurare, unde muncitorii se retrag seara la o bere.

Aici copiii învață, mănâncă, se joacă. Aici cresc toți. Cei care pot merg la școală, cei care sunt sănătoși. În felul acesta, ar putea scăpa de sărăcie.

„Acum e pandemie, totul e oprit, dar să nu credeți că lipsesc ei de la ore. Și să vrea, tot nu-i lăsăm. Să învețe, să învețe și să reușească ceva. Să învețe și să aibă o viață mai bună, deși e foarte greu să ieși de-aici odată ce-ai ajuns în situația asta.”

Ioana e paralizată, după ce-a făcut meningită când era avea doar câteva luni. „Nu poate vorbi și stă în pat, am grijă de ea. Avem și scaunul ăsta cu rotile. Avea doar câteva săptămâni și s-a îmbolnăvit. Am mers cu ea la spital și-a ajuns așa cum o vedeți. Roxana are 19 ani, e cea mai mare, dar restul se duc la școală”, spune Iuliana. La familia Florea ajung o dată pe lună voluntari de la centrele EveryChild și Clujul are Suflet din cadrul Fundației Române pentru Copii, Comunitate și Familie, o organizație nonguvernamentală care încearcă să le ofere o șansă celor care n-am avut niciodată nimic.

„Cei mai mulți ajung în această situație fiindcă nu au avut acces la educație. Educație care să le ofere nu doar un loc de muncă mai bun, ci și știința de a-și organiza viața altfel. Apoi sunt copiii care trebuie ajutați, școlarizați și îndrumați. Sunt copii care n-au avut niciodată nimic. Am avut o campanie, de exemplu, prin care oameni de tot felul și-au asumat rolul lui Moș Crăciun și au îndeplinit dorințele copiilor. Mulți dintre copii nu au vrut decât dulciuri. Atât de banal, dar nici măcar de asta nu au parte”, spune Elena Nicolae, manager fundraising și comunicare al FRCCF.

Daniel Florea are 9 ani, iar de Crăciun a primit, pe lângă dulciuri, și cadoul pe care și-l dorea cel mai mult: o pereche de ghete de fotbal.

Copilul e ca un școlar rușinos, aflat în prima zi de școală. Salută respectuos cu jumătate de gură și se uită cu privire blajină la străinul ce tocmai le-a intrat în locuință.

Roxana, fata cea mare, de 19 ani, are la rândul său un copil, pe Alesia.

„-Am noroc că mă ajută cu toate treburile Roxana. Altfel nu știu ce mă făceam, adaugă mama copiilor, în timp ce pune pe-o plită o oală cu ciorbă. „De aia-i important să meargă toți la școală și să-și găsească un loc al lor în lume. Dacă noi n-am avut educație, măcar ei să aibă, că uite cum stăm tot aicea.” 

Din familia Florea, Mihai, Gabriela și Daniel sunt înscriși la centrele EveryChild și Clujul are Suflet.

„Pe asta încercăm să ne axăm și noi, prin centrele noastre, pe educație, fiindcă de acolo pleacă totul”,explică Odesa Ioica, coordonatoarea centrului de zi EveryChild.

„Copiii trebuie susținuți și motivați. Să fie implicați, să vină la centru, să învețe, să aibă activități, să lucreze și să își depășească condiția. Facem afterschool. Ei vin de la școală, servesc o masă caldă, apoi începem munca. Avem sprijin la teme oferit de profesori de limba română, de matematică, avem profesori care le predau, avem psiholog care îi ajută și la orientarea școlară, psihopedagog, animator socio-educativ și desigur, asistent social, cel care face anchetele în familie.”

Programul ține zilnic de la 12:30 până la 16:00. „Încercăm să-i facem să treacă peste partea de eșec și abandon școlar. Avem în centre și copii abuzați pe care încercăm să-i consiliem, să-i ajutăm să-și depășească condiția de cele mai multe ori. E destul de greu, uneori e foarte greu să îi motivezi. Sunt zile în care vin la noi și unii nu știu nici măcar ce teme au de făcut. Sunăm învățători, diriginți și întrebăm. Alții, pe de altă parte, sunt foarte receptivi, la fel și familiile lor.”

Nu toți părinții colaborează cu centrele și cu angajații care încearcă să-i îndrume pe copii. „Am avut un caz recent cu o mamă abuzată de soț, mamă cu două fete de la noi de la centru. Fetele au fost retrase, ne-a transmis mama că nu se pot integra. Deși abuzată, atât ea cât și fetele de bărbat, s-a întors la el. Odată cu asta au fost retrase și fetele. Am încercat să le scăpăm de acolo, dar nu poți face nimic din punct de vedere legal dacă mama acceptă asta. Le-am găsit și loc unde să stea, dar s-a întors la el.  Veneau fetele la noi și vorbeau, ne spuneau ce e acasă. Una este pe clasa a 5-a. Ambele sunt foarte implicate la școală, au rezultate bune. E foarte greu pentru ele. Uneori ne sunau fetele de acasă: <<-S-a îmbătat tata și ne bate. Ce să facem?>> Trimiteam poliția, mergea de urgență și asistentul social. S-a întâmplat asta de două sau de trei ori. Familia e monitorizată. Recent nu au fost episoade, dar cine știe când pot apărea din nou?”

Andrei este unul dintre „absolvenții” celor două centre de zi, a terminat liceul și până să vină pandemia a lucrat ca și ajutor de bucătar într-un restaurant din Cluj. „Acum îmi caut din nou, fiindcă se mai deschid restaurante. Eu nu stau fără muncă. Așa am învățat. Pentru mine, centrul a fost a doua casă, fiindcă era singurul loc în care nu mă simțeam diferit față de alții.”

Tânărul de 23 de ani provine dintr-o familie săracă, iar sărăcia e contagioasă. Se dă mai departe în familie. „N-am avut nimic când eram copil. Nimic. Uneori nici mâncare. Nu aveam prieteni și eram pregătit să nu fac nici liceul. Rămâneam corigent, nu voiam decât să stau acasă. Eram obișnuit cu sărăcia. Așa au fost ai mei, așa sunt și eu, asta este, îmi spuneam. Am văzut, însă, că se poate. Am pus mână și am învățat. Ăsta e tot secretul. Dacă vrei să fugi de sărăcie și de mizerie, pui mâna și înveți. Eu când mergeam la centrul Clujul are Suflet, unde am fost până la 17 ani, mă simțeam normal. Doar acolo, să știți. Unde nu te evita nimeni, toată lumea vorbea cu tine, toți încercau să te ajute. Așa am reușit să-mi termin și liceul. E atât de important să ai pe cineva care să te îndrume, fiindcă e foarte-foarte greu să scapi din mizerie, să ieși în lume.”

Mihai

În lume a ieșit și Mihai, de la 16 ani, după ce mama lui a murit, iar tatăl său a plecat de acasă pentru o perioadă și-a rămas cu trei frați mai mici de care trebuia să se îngrijească. A renunțat la școală atunci pentru a munci în construcții: „Din necesitate am plecat atunci să muncesc și să am grijă de familie, de cea care mi-a rămas”, spune Mihai, asistent social.

Doi ani a lucrat la negru, în construcții, apoi a stat ani de zile în Ungaria, dar s-a ambiționat să termine liceul, pentru că își dorea cu orice preț diploma de Bacalaureat. „N-am renunțat niciodată la ideea de a termina liceul.”

Unii l-au luat peste picior: „Ce, măi Mihai, nu-ți alunecă trafaletul pe perete fără Bac?”, dar alții l-au încurajat. Când și-a luat Bac-ul cu o notă peste 9, s-a întrebat serios cum ar fi să facă și o facultate. „M-am gândit la ce mi-ar plăcea și aveam două opțiuni – Sociologie și Asistență Socială”, spune el. În cele din urmă a ales Asistența Socială, când avea deja 36 de ani și, deși i-a fost greu să se împărtă între muncă și cursuri, s-a bucurat de fiecare materie și de fiecare examen pentru că, spune el, „altfel înveți când îți place și știi de ce o faci.”

Și deși în facultate se gândea că i-ar plăcea să lucreze cu persoane fără adăpost, acum nu se poate imagina altfel decât în preajma copiilor. „Relaționez foarte bine cu ei pentru că am fost în situația lor și știu exact prin ce trec. E foarte greu să ieși dintr-un mediu dificil și să realizezi ceva.  Dacă reușești să îi motivezi e mai ușor. De multe ori, din păcate, abandonează școala din motive ce țin de familie, de situația financiară. Important este să vezi potențialul copilului, să te bucuri pentru fiecare progres pe care îl au și să îl ajuți. Este un copil care acum câțiva ani era într-o situație dezastruoasă din toate punctele de vedere. Introvertit, provenind dintr-un mediu extrem de sărac. Nu avea haine, nu avea mâncare, iar la școală era ultimul. În trei ani, cu îndrumare, pas cu pas, a reușit să intre la liceu și se menține foarte bine, peste nivelul mediu al clasei. Nu renunțăm niciodată la copii. Sunt copii, au nevoie de o șansă.”

Mihai a lucrat la FRCCF până în luna februarie 2020, iar în prezent lucrează la tot ca Asistent Social, la Complexul de Servicii pentru Recuperarea Copiilor cu Handicap Neuropsihic Ușor și Mediu nr. 9 „Țăndărică”.

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu