Închide

Raport: o universitate din Cluj, cea mai bună din țară; alte 3 în top 10

Educaţie by Actual de Cluj - dec. 11, 2017 0 1876

O universitate din Cluj e cea mai bună din țară într-un clasament care combină performanțele din topurile academice internaționale.

Universitatea „Babeş-Bolyai” ocupă prima poziţie în clasamentul global al universităţilor din România – Metaranking universitar 2017, clasament care stabilește ierarhia universităţilor din România în funcţie de rezultatele combinării performanţelor lor individuale din clasamentele academice internaţionale ale universităţilor. Clasamentul e făcut de un grup de experți numiți anul trecut de ministerul de resort, care și-au publicat raportul final, în care arată că doar 23 dintre cele 92 de universități din țară au vizibilitate și prezență internaționale.

Potrivit clasamentului global, prima poziție în Metarankingul aferent acestui an este ocupată de universitatea „Babeş-Bolyai”, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București, ambele pe poziția a doua, respectiv de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe poziția a treia.

Să mai spunem că autorul principal al raportului, Daniel David, e și prorector la UBB. Alți autori sunt  Ovidiu Andronesi (Universitatea Harvard/UH), Carmen Buzea (Universitatea Transilvania din Braşov/UTB), Bogdan Florian (Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative/SNSPA), Silviu Matu (UBB) şi Lazăr Vlăsceanu (Universitatea din Bucureşti/UB).

În multe clasamente internaționale pe specializări UBB e considerată cea mai bună din țară: matematică, biologie, științele pământului, geologie, psihologie, științe cognitive, istorie, limbi moderne, limbă și literatură engleză, artă, sport, inginerie și inginerie mecanică.

Aici raportul complet

Nici un comentariu

Scrie un comentariu