Închide

Protest la Cluj, de Noaptea Muzeelor

CulturăRecomandarea redacției by Actual de Cluj - mai 12, 2015 1 768

Muzeele din Cluj – și din alte orașe din țară – își deschid porțile sâmbătă noaptea pentru public, de Noaptea Muzeelor – dar în acest an însoțesc acest gest de un protest.

Conducerile muzeelor care participă la Noaptea Muzeelor în Cluj – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Apei, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, Centrul pentru Promovarea Patrimoniului Tradițional Cluj, Centrul de Informare Turistică, muzeele Universității „Babeș-Bolyai, Muzeul Mitropoliei Clujului, Centrul Cultural „Petre Țuțea” – s-au întâlnit astăzi într-o conferință de presă ca să anunțe că sâmbătă vor protesta față de situația în care se află mai multe muzee, ce funcționează în clădiri ce au fost retrocedate foștilor proprietari ori se află în litigii. „Retrocedările sunt o situație destul de incertă; se fac retrocedări contestate, eu am în Muzeul de Artă o perlă a culturii clujene pe care n-o pot reabilita, cu toate că am avut contract european la un moment dat, nu l-am putut semna din cauza situației juridice, cu toate că președinți anteriori au făcut demersuri către guvern să despăgubim sau să găsim o formulă de înțelegere cu proprietarul și nu s-a aprobat pentru că nu sunt bani”, a spus președintele Consiliului Județean, Vakar Istvan. El se referă la situația Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, cu mii de obiecte de patrimoniu, ce funcționează în fostul Palat Banffy, ce a fost retrocedat în urmă cu mai mulți ani și care se află într-o stare de puternică degradare în lipsa reparațiilor.

Un alt muzeu ce se află într-o clădire în curs de retrocedare e muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, ce funcționează în conacul celui căruia îi poartă numele. Moștenitorii lui Goga, însă, au cerut în instanță anularea actului de donație prin care soția lui Goga îi ceda Statului clădirea.

Muzeul Farmaciei, la rândul său, funcționează într-o clădire ce a fost retrocedată foștilor proprietari. Muzeele din Dej și din Gherla se află și ele într-o „situație patrimonială complicată”, după cum spune directorul Muzeului Etnografic, Tudor Sălăgean.

În consecință, ca protest față de situația în care au ajuns multe dintre muzeele din țară, multe dintre acestea vor acoperi, de Noaptea Muzeelor, una dintre piesele de mare valoare din colecție, astfel ca aceasta să nu poată fi admirată de vizitatori.

Lucian Năstasă-Covaci e directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. „Muzeul nostru e cel dintâi interesat să adere la acest protest, sunt unul dintre cei care cunosc destul de bine arhivele și de cele mai multe ori sunt acte măsluite în ce privește inclusiv muzeul meu; nu demult am intrat în posesia unui act de proprietate cu altă cifră de identificare în cartea funciară și care ar trebui să schimbe lucrurile, dar pe noi nimeni nu ne consultă ci avocații își produc acțiunea într-o direcție care nouă ne scapă”, spune el.

În ce privește Noaptea Muzeelor, Năstasă-Covaci spune că muzeul va avea un program „extrem de interesant și de variat”.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei va putea fi vizitat între orele 16 și 1 dimineața, când clujenii vor putea admira gratuit expoziția permanentă „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX, expoziția tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”, Târgul Meșteșugarilor amplasat în curtea muzeului, o demonstrație de gravură realizată de specialiştii de la Natura Paper, precum şi un  recital de acordeon clasic al maestrului Pietro Roffi. De asemenea, în schimbul unei sume de doi lei, vizitatorii vor putea admira şi expoziţia temporară „Albrecht Dürer – Maestrul gravurii renascentiste” unde vor putea fi vizionate peste 110 gravuri în lemn şi cupru.

Acestor evenimente organizate la Palatul Reduta li se adaugă altele două care vor avea loc în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: Sărbătoarea Balmoşului Ardelenesc şi spectacolul folcloric “Cântec, joc şi voie bună”, susţinut de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, de la ora 11 dimineața.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca va putea fi vizitat gratuit între orele 20 și 1 dimineața, când angajații pregătesc un program special –  „O noapte la Palat, cu concerte de jazz, expoziţii şi fotografii de patrimoniu”, care îşi propune să prezinte o suită de activităţi culturale şi de divertisment, asociate palatului baroc în care funcţionează muzeul. Cu această ocazie va fi introdus în circuitul de vizitare balconul palatului, cu bogate decoraţii simbolice, vizitat în decursul istoriei de împăraţii Francisc I şi Franz Joseph. Publicul va avea ocazia să participe la spectacole muzicale de jazz, care-i reunesc pe unii dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni, reprezentativi pentru acest gen muzical. De asemenea, va putea să viziteze Galeria Naţională, expoziţiile temporare şi o expoziţie de fotografie “Clujul în imagini şi fotografii de patrimoniu”, deschisă special cu această ocazie, pentru a evidenţia valoarea excepţională a patrimoniului arhitectural al Clujului.
Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea va putea și el fi vizitat gratuit între orele 19 și 22, când vizitatorii vor putea admira gratuit expoziţile permanente din Castel, expoziția memorială dedicată vieții și operei poetului Octavian Goga, expoziția etnografică din Casa Albă și expoziția memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată în Casa Ady Endre. În același timp, la parterul Castelului, vizitatorii vor putea vedea expoziția temporară de pictură și fotografie, cu piese reprezentative din colecțiile muzeului, organizată cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la nașterea poetului Octavian Goga. Nu în ultimul rând, publicul vizitator va putea asista la două spectacole susținute de către elevii și profesorii Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj, respectiv un concert de muzică clasică în clădirea Castel, un recital de poezie din creația lui Octavian Goga și un spectacol de muzică populară din zona Huedin – Ciucea, în clădirea Casa Albă.
Muzeul Apei „Leonida Truţa” din Floreşti, administrat de Compania de Apă „Someş” S.A., va avea porţile deschise pentru vizitatori între orele 20 și 1.30. Programul va include vizualizarea exponatelor, un istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcţionării Uzinelor de Apă şi Canalizare ale oraşului Cluj, unelte specifice activităţii de asigurare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi o colecţie inedită de capace de canal din întreaga Europă. Organizatorii promit şi alte surprize în cadrul programului.

Citește și:

Seară plină la Noaptea Muzeelor, în retrocedatul Muzeu de Artă din Cluj; cum protestează instituția împotriva retrocedărilor

Bilanțul Nopții Muzeelor la Cluj în 2014: mii s-au călcat în picioare.”Sunt oameni care, altfel, nu mai merg tot anul la muzeu”

Scrie un comentariu