Închide

Seară plină la Noaptea Muzeelor, în retrocedatul Muzeu de Artă din Cluj; cum protestează instituția împotriva retrocedărilor

ActualitateCultură by Actual de Cluj - mai 08, 2015 1 512

Evenimente interesante sâmbăta viitoare, de Noaptea Muzeelor, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, cu intrarea gratuită.

Reprezentanții muzeului precizează însă, de la început, că manifestările pe care le organizează sâmbăta viitoare, de Noaptea Muzeelor, se desfășoară sub semnul protestului față de retrocedarea mai multor clădiri în care sunt amenajate muzee – iar muzeul Octavian Goga din Ciucea s-ar putea adăuga pe listă, după ce clădirea în care e amenajat Muzeul de Artă a fost deja retrocedată, de mai multă vreme.

Pentru ediția din acest an a Nopții Muzeelor, ce are loc sâmbătă 16 mai, muzeul de artă din Cluj pregăteşte un program special, intitulat „O noapte la Palat, cu concerte de jazz, expoziţii şi fotografii de patrimoniu”, care programează concerte de jazz, expoziții și fotografii de patrimoniu.

Programul serii, conceput şi coordonat de muzeograful Dan Breaz, îşi propune să prezinte între orele 20 și 1 dimineața mai multe activităţi culturale şi de divertisment, asociate palatului baroc în care muzeul funcţionează. Fost sediu al guvernatorului Transilvaniei (1787-1822), Palatul Bánffy este cel mai reprezentativ edificiu laic baroc al oraşului şi unul de referinţă pentru arhitectura secolului al XVIII-lea din Transilvania.

„Ediţia din acest an a Festivalului European Noaptea Muzeelor se desfăşoară sub semnul protestului împotriva ritmului accelerat cu care dispar numeroase muzee şi colecţii muzeale. În urma retrocedărilor masive din ultimii zece ani, peste o sută două zeci de sedii şi zeci de mii de colecţii muzeale sunt retrocedate sau în curs de retrocedare. Starea patrimoniului muzeal naţional fiind grav afectată, Reţeaua Naţională a Muzeelor a conceput o serie de acţiuni strategice, dintre care acest protest este primul”, explică reprezentanții muzeului. Prin urmare, fiecare muzeu care doreşte să se alăture protestului îşi pune în scenă propria „revoltă a colecţiilor”: un obiect reprezentativ pentru colecţia deţinută este acoperit în seara evenimentului cu o pânză neagră. Muzeul de Artă Cluj-Napoca participă la acest protest cu lucrarea de pictură Castelul de la Uioara (1791), care este una dintre lucrările de referinţă în cadrul propriului patrimoniu. Autorul acestei lucrări, artistul Joseph Neuhauser face parte dintr-o reputată familie de pictori de origine vieneză, a cărei contribuţie majoră este introducerea peisajului printre genurile picturii laice de şevalet din Transilvania.

Portretul bust al contelui Bánffy György, lucrare realizată de pictorul austriac Johann Georg Weikert (1743-1799), va marca intrarea în balconul Palatului Bánffy, care va putea fi vizitat pe durata întregii seri dedicate Festivalului European Noaptea Muzeelor. Vizionate de la stânga la dreapta, reliefurile balconului, inspirate de semnele zodiacale sau de simbolurile celor patru elemente primordiale sunt unele dintre sculpturile cele mai spectaculoase ale renumitului edificiu baroc.
Începând cu ora 20, publicul va putea să admire expoziţia „Clujul în imagini şi fotografii de patrimoniu”, deschisă special cu ocazia Festivalului European Noaptea Muzeelor şi în directă legătură cu ideea de protest, care, prin această expoziţie, accentuează asupra valorii unui patrimoniu arhitectural şi fotografic de excepţie. „Clujul în imagini şi fotografii de patrimoniu” include câţiva dintre fotografii reprezentativi pentru valorificarea patrimoniului clujean, e vorba de Szabó Tamás, personalitate de referinţă pentru şcoala artistică de la Cluj-Napoca, care şi-a publicat fotografiile în peste 170 de albume şi publicaţii. Szabó a realizat mii de fotografii inedite cu un patrimoniu arhitectural al Clujului în continuă schimbare, începând cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, înaintea industrializării Clujului.

Feleki István este cadru didactic al Facultăţii de Teatru şi Televiziune, Universitatea    Babeş-Bolyai, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Şi-a dezvoltat specializarea postuniversitară la Ecole Nationale de la Photographie, Arles (1995-1996). A expus începând din anii 1970 până în prezent în numeroase galerii din Franţa, Germania, Ungaria, Canada, Maroc sau Japonia.
Ştefan Socaciu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, s-a remarcat atât prin activitatea sa expoziţională, de fotoreporter, cât şi printr-o bogată activitate didactică în diferite centre de pregătire în domeniul cultural. Ştefan Socaciu, membru fondator al Asociaţiei Culturale Ciorchin, va expune lucrări de o estetică vizuală inedită, care surprind evoluţia contemporană a arhitecturii clujene.
Radu Sălcudean, absolvent de studii masterale la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, şi-a dezvoltat cariera prin numeroase expoziţii de grup la nivel naţional şi, de asemenea, în calitatea sa de lector în cadrul a numeroase programe de formare. Radu Sălcudean este recunoscut pentru utilizarea tehnicilor light painting-ului pentru obţinerea unor efecte fotografice insolite.

Publicul va avea ocazia să participe la spectacole muzicale de jazz, care-i reunesc pe unii dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni, reprezentativi pentru acest gen muzical. Începând cu ora 20.30 va concerta formaţia Jump, care face parte din Ansamblul Studenţesc Jazz Napocensis, sub coordonarea profesorului Ştefan Vannay, organizatorul Festivalului Internaţional Studenţesc Jazz Napocensis. Formată în 1998, formaţia a participat la peste 120 de concerte, la numeroase festivaluri şi concursuri, și a câștigat de două ori Concursul Debutanţilor în Jazz.

Tot sâmbătă seara și tot la muzeul de artă, publicul va putea urmări un spectacol inedit, oferit de chitaristul Cristian Ciceu. Concertele sale solo propun o interacţiune dintre chitara electrică şi o serie de obiecte banale din spaţiul cotidian, cum sunt clemele de rufe sau bucăţi de lemn ori fâşii de hârtie.
Seara va continua cu spectacolul saxofonistului Alex Munte. Experienţa sa muzicală la Bassblockflöte de la începuturile carierei a contribuit decisiv la felul original în care percepe sunetul saxofonului tenor. În  2013 a participat la Festivalul International de Jazz de la Sibiu, unde i se decernează titlul de „Best Instrumentalist Award”. Împreună cu Ana Munteanu – voce – și  Șerban Roman – text –, formează un trio de jazz-poetry.

Sâmbătă seara vor putea fi vizitate gratuit „Galeria Naţională” şi expoziţiile „In absenţia-Rama lucrării” şi lucrarea din ramă a artistei Blanca Alina Pop, „Motus” a artistului fotograf Jim Sumkay, expoziţia de sculptură a artistului Kolozsi Tibor şi expoziţiile de fotografie organizate de Photo România Festival.

Un comentariu

Scrie un comentariu