Închide

Proiectul teatrului plutitor, împărțit în două: mai întâi se inaugurează scena, apoi vine pavilionul

ActualitateTop News by Kristina Reştea - mai 25, 2015 0 1049

Proiectul Scena Verde, teatru în aer liber care urmează să fie lansat pe lacul din Gheorgheni, își amână inaugurarea pentru sâmbătă. Motivul: condițiile meteo nefavorabile. Chiar și așa, promotorii Scenei Verzi mai au încă nevoie de susținere, pentru atragerea finanțării necesare proiectului complet. Deocamdată, sâmbătă se inaugureză doar scena, construită din PET-uri, urmând ca pavilionul parametric gândit să apară ulterior.

Proiectul teatrului plutitor, realizat de Societatea Culturală Filarmonia alături de studenți și coordonatori de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, presupune realizarea unui pavilion parametric pus pe scenă de PET-uri. Lansarea la apă pe lacul din Gheorgheni a Scenei Verzi era inițial anunţată pentru data de 26 mai. „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentul de lansare a primului Teatru în aer liber al Clujului – Scena Verde va avea loc sâmbătă, 30 mai, de la ora 20:30”, au anunțat azi organizatorii. Programul incude un spectacol de muzică de film, musical și balet, cu Orchestra Simfonică Philharmonia Napocensis, alături de mai mulţi soliști: soprana Ștefania Barz, tenorul Marius Vlad Budoiu, mezzosoprana Iulia Merca, basul Kopeczi Sandor, Dirijorii Petre Sbârcea și Dalma Kovacs şi Societatea Culturală Filarmonia.

Pentru inaugurarea de sâmbătă se pregătește însă doar jumătate din proiect: scena. „Am rupt în două proiectul. Din două motive, ambele la fel de importante. Primul ține de considerente de natură tehnică. E un proiect foarte complex, ne era imposibil să estimăm exact riscurile, ceea ce înseamnă timp și bani. Dacă mergeam în paralel cu cele două componente riscam să blocăm tot proiectul. Celălalt motiv e financiar. Sponsorii au răspuns foarte greu, e multă neîncredere”, a menționat pentru Actualdecluj.ro Sabin Rus, reprezentantul Filarmonia. „Sperăm că după inaugurare, după ce avem scena, atitudinea sponsorilor să se mai schimbe și cam în două săptămâni să avem și pavilionul. Ar fi păcat să nu se facă, la cât s-a muncit. Acest proiect a presupus foarte multă muncă și este vorba și despre un domeniu foarte nou, acesta al parametrismului, nu doar în România, ci chiar în lume”, a completat Rus.

 

Sursa foto: Scena Verde

Sursa foto: Scena Verde

 

Până la acest moment, Scena Verde a înghițitaproximativ 72.000 de lei, potrivit datelor oferite de inițiatorii proiectului. „Din această sumă, cam 30.000 sunt bani puși la bătaie chiar de noi”, precizează Rus. Ar mai fi nevoie de încă pe atât, dar, prin intervenția cu materiale a unui sponsor care s-a angajat să sprijine ideea, bugetul necesar rămâne la 5000 de euro. Arhitecții au ajuns la forma finală de proiect și e pregătită să construiască pavilionul din „celule”, după ce vin materialele, spun reprezentanții echipei.

 

Foto. Scena de pe lac pentru evenimentele oraşului, în varianta finală. Cum s-a născut proiectul: un matematician rus, o girafă, o “scoică” şi Sena “construiesc” pavilionul

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare