Închide

Proiectul de reamenajare a Someşului, câştigător la Premiile Naționale pentru Spațiu Construit

ActualitateTop News by Kristina Reştea - apr. 19, 2019 0 484

 

„Proiectul arată intenția de a deschide râul orașului, care este un laitmotiv ce poate schimba în mod evident calitatea vieții cetățenilor”. Aceasta este concluzia unui juriu internaţional cu privire la proiectul care vizează reamenajarea traseului Someşului din Cluj, semnat de biroul spaniol Practica. Acesta se află deocamdată la stadiu de planşe şi avize, dar tocmai a primit un premiu la Bucureşti, în cadrul Premiilor Naționale pentru Spațiu Construit – Romanian Building Awards. În acest an, juriul a decis să acorde două premii câștigătoare, din două arii complet diferite, arhitectură peisagistică – Someş și clădiri industriale – Centru pentru Industria Electronică, „care au corespuns cel mai bine criteriilor de jurizare – inovare, sustenabilitate, creșterea calității vieții locuitorilor”, explică organizatorii în anunţul oficial.

Inițiatori și organizatori ai premiilor Romanian Building Awards – Premiile Naționale pentru Spațiu Construit sunt Ordinul Arhitecților din România și Asociația Pro Event. În cadrul concursului Romanian Building Awards au fost înscrise 60 de proiecte, cu o valoarea de peste 500 de milioane de euro. Într-o primă etapă, Board-ul RBA, format din membrii Consiliului Consultativ al Arhitecților din Europa Centrală și de Sud-Est (CCA-CEE), a selectat 12 proiecte din cele 60 depuse. Ultima etapă de jurizare a proiectelor depuse în concurs a avut loc joi, în 18 aprilie. Juriul format din cinci experți independenți a participat la sesiunile live de prezentare a proiectelor finaliste și a decis acordarea a două premii câștigătoare și a trei mențiuni. Juriul a fost alcătuit din Șerban Țigănaș, Secretar General Uniunea Internațională a Arhitecților, Cinzia Ferrara, fondator al firmei Ferrara Palladino Lightscape din Milano, Andreas Vardas, fondator VardaStudio din Cipru, Fernando Menis, fondator și arhitect șef Menis Arquitector din Spania și Bruno Andreșoiu, redactor șef Igloo România.

În urma deliberării, juriul a acordat două premii:

Marele premiu RBA (Câștigător 1): Someș River

Birou de arhitectură: PRACTICA
Beneficiar: Primăria și consiliul local CLUJ-NAPOCA
Autori proiect: arch. Daroca Jaime , arch. Mayoral José, arch. Sierra José Ramón

„Proiectul arată intenția de a deschide râul orașului, care este un laitmotiv care poate schimba în mod evident calitatea vieții cetățenilor. Oferă o atitudine bună față de pietoni și bicicliști prin eliberarea de mașini a celor mai bune spații de-a lungul malurilor râului. Masterplanul este cea mai bună parte a proiectului, dar și tratamentul la scară umană și abordarea delicată și detaliată a diferitelor locuri. Proiectul este un adevărat ‘place maker’ ” – se arată în motivaţia juriului.

În redesenarea malurilor râului care traversează oraşul, arhitecţii au urmărit renaturalizarea râului şi amenajarea Someșul ca platformă pentru activități şi spaţii publice, au explicat reprezentanţii echipei de proiect cu ocazia unei prezentări publice. Pentru asta, au fost introduse terase „soft”, s-a propus reamenajarea malurilor foarte abrupte, amenajarea de căi de acces şi gradene, pentru a crea spații publice. Masterplanul vizează, în total, cam 15 km de parcurs a râului, dar în primă fază, Studiul de Fezabilitate detaliază intervenţiile pe trei tronsoanee: o zonă din Grigorescu spre centrul oraşului, platoul Sălii Sporturilor şi Parcul Armătura.

Despre primele planuri pentru Someş, un interviu Actualdecluj.ro cu arh Jose Mayoral:

Interviu. Oraşul de pe mal de apă, văzut de arhitectul spaniol din echipa ce redesenează Someşul. José Mayoral: „Clujul ar trebui să devină referinţă pentru proiecte viitoare măcar în regiune”

 

 

 

 

Marele Premiu RBA (Câștigător 2): Center of Electronic Industry

Birou de arhitectură: APLUSNOIMA
Beneficiar: ELECTRA
Autori proiect: arch. Alexandra Berdan, arch. Ancuța Costandache

„Juriul a apreciat conceptul simplu și clar orientat spre a pune oamenii împreună. Un plan flexibil, care indică posibilități de creștere organică, este dezvoltat în jurul unui nucleu fix; designul urmează un fel de filosofie de team building. Rezultatul este arhitectura bazată pe bun simț”, au transmis membrii juriului.

Mențiune juriu: International Center Brâncuși

Birou de arhitectură: DSBA
Beneficiar: Consiliul Judetean Gorj
Autori proiect: arch. Dorin Stefan

„Este o poveste foarte ambițioasă a proiectului, care creează o mulțime de probleme care trebuie rezolvate tehnologic. Rezultatul este un dialog interesant între vechea clădire a muzeului și subteranul nou construit camuflat, ca un plin invizibil pentru noul semn sculptural proiectat deasupra solului”.

Mențiune juriu: Avalon

Birou de arhitectură: ADNBA
Beneficiar: Prime Kapital
Autori proiect: arch. Adrian Untaru, arch. Bogdan Brădățeanu, arch. Andrei Șerbescu, arch. Ioana Tănăsie, arch. Esenghiul Abdul, arch. Andreea Ștefania

Mențiune juriu: House in Corbeanca

Birou de arhitectură: Artline
Beneficiar: Claudia Iuruc
Autori proiect: arch. Radu Teacă

 

Anul acesta, au fost acordate și 3 mențiuni speciale din partea Board-ului RBA, unor proiecte considerate a fi „extrem de valoroase”, dar care din diferite motive nu au putut ajunge în finală. Lista completă AICI

 

 

Foto: proiect Someş, Practica, RBA

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare