Închide

Profesorul clujean închis în China își va ispăși pedeapsa până la capăt în țara unde a fost condamnat

ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 19, 2021 0 1091

Profesorul clujean închis în China își va ispăși pedeapsa până la capăt în țara unde a fost condamnat, adică până în primăvara anului viitor, în ciuda eforturilor familiei și a unei prestigioase case de avocatură de a determina transferul acestuia în România.

”Datorită ignoranței și a nepăsării autorităților din România, clujeanul Marius Balo, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox, întemnițat de peste 6 ani într-un penitenciar din China urmează să fie eliberat doar la executarea integrală a pedepsei, respectiv în data de 27 martie 2022. În mod normal, dacă autoritățile din România și-ar fi îndeplinit atribuțiile, Marius Balo ar fi fost la acest moment cel mai probabil liber beneficiind de eliberare condiționată”, a transmis azi casa de avocatură care îl reprezintă.

La începutul acestui an avocații au trimis o cerere către Președintele României Klaus Iohannis pentru implicarea activă în procedurile de preluare din China a lui Balo. Din luna octombrie 2019 de când Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, a recunoscut hotărârea de condamnare pronunțată de instanța chineză și a dispus transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România, autoritățile române nu au făcut nimic în vederea transferării acestuia. La data de 9 ianuarie 2020 ni s-a comunicat faptul că Ministerul Justiției al Republicii Populare Chineze și-a dat acordul la transferarea domnului Balo Marius, fiind îndeplinite toate condițiile pentru a se trece la etapa următoare, respectiv demersurile de preluare din China de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, arată unul dintre avocați, Ioana Bonda.  În 15 ianuarie anul trecut, Interpol a comunicat faptul că demersurile pentru preluarea cetățeanului român Marius Balo au fost inițiate, data transferării efective în țară urmând să fie stabilită în colaborare cu partea chineză. De atunci și până acum sunt aproape doi ani, fără rezultate. ”Din luna ianuarie 2020 și până în luna septembrie 2021 autoritățile române nu au întreprins niciun demers în vederea aducerii în România a cetățeanului român Marius Balo”, spune avocatul Eugen Iordăchescu. Casa de avocatură a revenit cu adrese la Interpol în ultimii doi ani, dar la acestea s-a dat de fiecare dată același răspuns din partea Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, în sensul că nu a intervenit nicio modificare privind măsurile restrictive impuse de autoritățile chineze. Prin urmare transferul persoanei în cauză nu a putut fi realizat până în prezent, după cum arată cea mai recentă adresă, din august. ”Este de neconceput ca din 1 octombrie 2019 de când Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare și a dispus transferarea cetățeanului român Marius Balo în România în vederea executării restului de pedeapsă, statul să nu se implice în mod activ în această chestiune, adoptând o poziție pasivă și așteptând ca într-un final Balo Marius să-și execute întreaga pedeapsă în Republica Populară Chineză. Nu e acceptabil ca România să se manifeste astfel”, mai spune Iordăchescu.

Citește și:

Cruciada unui clujean condamnat la 8 ani de închisoare în China pe care autoritățile române nu-l ajută. Unchiul e singura rudă rămasă în viață, i-a vândut apartamentul ca să plătească amenda. „Apă caldă nu am văzut de când m-au arestat”

Clujeanul condamnat la ani de temniță în China, ce ar fi trebuit transferat în România, petrece sărbătorile în închisorile comuniste. ”Autoritățile române nu s-au ținut de cuvânt”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu