Închide

Profesorul clujean închis în China, care amenință cu greva foamei, comparat cu disidenta Doina Cornea într-un apel pentru mutarea lui în România semnat de un fost președinte al României

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 25, 2020 0 239

Clujeanul închis în China și care cere de ani de zile să-și execute pedeapsa în România e comparat cu disidenta Doina Cornea de către semnatarii unui apel care cere autorităților să-l repatrieze.

Între semnatari, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, și fiul cunoscutei disidente Doina Cornea, Leontin Iuhas. ”În noiembrie 1989 Doina Cornea intra în greva foamei în semn de solidaritate cu muncitorii braşoveni care protestaseră împotriva regimului comunist cu doi ani în urmă şi, după ce fuseseră bătuţi crunt, au fost deportaţi în diverse colţuri ale ţării ca urmare a unui proces sumar. Cerea ca, în cazul acelor muncitori, să se respecte drepturile omului, drepturi convenite prin Carta Drepturilor Omului, semnată şi de România. Şi statul român de atunci nu făcea nimic”, arată aceștia. ”La 31 de ani diferenţă, în luna noiembrie a anului 2020, un profesor român, Marius Balo, închis de şapte ani în puşcăriile chineze, intră în greva foamei pentru a-i fi respectate drepturile. Şi statul român de acum nu face nimic. Acum şapte ani profesorul Marius Balo, înşelat fiind de nişte cetăţeni chinezi cu care înfiinţase o societate comercială, a fost condamnat la opt ani de puşcărie şi încarcerat într-o închisoare de maximă siguranţă din China. Nu are mare importanţă speţa în sine. Poate a fost vinovat, poate nu. Sau, a fost vinovat de prea multă credulitate. Când te asociezi cu cineva trebuie să verifici cu cine o faci. Marius Balo îşi ispăşeşte pedeapsa”.

  Citește și:

Abandonat în China. Povestea profesorului român condamnat la 8 ani de închisoare în China pentru fraudă. La 1 an de când și-a câștigat dreptul de a fi repatriat, statul român l-a uitat. Avocat: „Noi nu mai știm nimic despre el, nici dacă mai trăiește!”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu