Închide

Profesor de Drept: “Clujul nu e un orășel în ceea ce privește piața de avocatură”

Economie by Kristina Reştea - iun. 30, 2014 0 593

 

 

Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai introduce un masterat în limba engleză, printr-un program finanțat din bani europeni. Explicația: piața locală o cere, susțin responsabilii de proiect.

„Clujul nu este un orășel sub aspectul pieței de avocatură. Sunt aici 1.200 de avocați, câteva sute de practicieni în insolvență și alte câteva sute de notari. Afacerile au componentă internațională tot mai vizibilă, avem foști absolvenți care ne spun că în ultimiii ani au început să comunice tot mai mult în engleză, să verifice contracte în engleză, chiar și atunci când părțile contractante sunt române. Multe practici în domeniu vin pe filieră internațională. E nevoie de așa ceva și cred chiar că va trebui să fim selectivi. Vom avea cerere”, anticipeză Radu Catană, director de proiect și director al masteratului International and Comparative Business Law.

Facultatea de Drept din cadrul UBB are deja funcțional un program de masterat în limba franceză, lansat datorită background-ului „francofil” al inițiatorilor, însă interesul pentru acesta este scăzut, constată profesorii de la Drept. Doar 10 studenți au intrat în acest program în ultimul an, iar cel de engleză care urmează să fie introdus va fi lansat pentru un număr de 15-20 de masteranzi. „Acesta este considerat un număr optim pentru a avea un program de calitate. Însă 10-15 studenți nu rentabilizează un master. Acum avem această șansă, de a beneficia de fonduri europene pentru a susține un prgram în care să se lucreze cu grupe restrânse”, a explicat Florin Streteanu, decanul Facultății de Drept. „Va fi greu după încheierea proiectului european. Fără parteneri, inclusiv din mediul privat, nu vom putea continua”, a completat Catană.

Facultatea de Drept își revizuiește planurile de învățământ pentru patru programe de masterat și introduce un masterat profesional cu predare în limba engleză, printr-un proiect finanțat din bani europeni. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 și are ca obiectiv creșterea calității programelor de masterat în domeniul științelor juridice și adecvarea competențelor profesionale ale masteranzilor la dinamica pieței muncii în domeniu. Proiectului „Viziune. Adaptabilitate. Performanță – în programele de masterat în științe juridice” a fost lansat azi și are o valoarea de 1,66 milioane de lei, din care 1,63 milioane de lei asistență financiară nerambursabilă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.