Închide

Producător de termocentrale de apartament: 16.000 apartamente din Cluj debranșate în 5 ani

Economie by Actual de Cluj - oct. 26, 2015 0 432

Clujenii se debranșează pe capete de la sistemul centralizat de încălzire, arată datele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC): doar 30% dintre locuințele din județ mai sunt branșate la sistemul centralizat.

Un producător de centrale termice analizează piața și conchide: Clujul se află pe lista judeţelor din ţară unde ultimii ani au adus debranşări masive de la sistemul centralizat, iar cei mai mulți și-au montat centrale termice. „Cu toate că în Cluj s-a practicat unul dintre cele mai mici preţuri ale gigacaloriei, începând cu 2010 şi până în prezent aproape 16.000 de familii au ales să renunţe la sistemul centralizat de încălzire şi să instaleze o centrală termică de apartament”, spune directorul pentru România al producătorului, Cătălin Drăguleanu. Acesta spune că în judeţul Cluj, în acest moment, peste 99% din locuinţele branşate la CET-uri se află în Cluj-Napoca, iar restul de 1% în Huedin.

Astfel, potrivit unei analize realizate de companie pe baza informaţiilor publice ale ANRSC, în 2010 aproximativ 4.500 de locuinţe au fost debranşate, pentru ca în 2011 şi 2012 alte 6.027 şi respectiv 2.725 să fie deconectate. Debranşările au continuat şi în intervalul 2013 -2014 , când alte 2.200 de familii au ales debranşarea. “Debranşările au continuat şi în acest an. Astfel, potrivit datelor raportate de ANRSC, în perioada ianuarie – august 2015, peste 500 de familii au optat pentru încetarea contractului cu CET-ul local”, mai spune Drăguleanu.

Dacă în ianuarie 2010, în Cluj erau branşate peste 46.000 apartamente, la finele lunii august 2015, numărul acestora depăşea, conform ANRSC, cu puţin 30.000 de apartamente.  Raportat la situaţia din ultimii 13 ani, analiza Ariston Thermo România arată că, din 2002 şi până în prezent, circa 70% dintre apartamentele branşate la sistemul centralizat de încălzire din judeţul Cluj au fost debranşate. Astfel, dacă, în 2002, centralele termice locale aveau aproximativ 100.000 de abonaţi, la sfârșitul lunii august 2015 se mai regăsesc pe listele de clienţi doar puţin peste 30.000 de abonaţi, potrivit datelor ANRSC centralizate de Ariston Thermo România.
Drăgulescu spune că, pentru următoarea perioadă, este prognozată o creştere a numărului de debranşări şi, implicit, a numărului de instalări de centrale termice de apartament, în contextul creşterii cu cca. 35% a preţului gigacaloriei, anunţat recent de Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca. „Dacă iarna trecută clujenii plăteau pentru o gigacalorie produsă în sistem centralizat 165 de lei, în această iarnă preţul va fi de 220 de lei, mai mare cu circa 35%”, spune el.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu