Închide

Primarul Boc s-a spălat și el pe mâini de gunoiul de pe Someș: “Instituțiile abilitate să își facă treaba!”

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 16, 2019 0 425

Primarul Emil Boc și-a exprimat clar poziția în ceea ce privește gunoiul de pe Someș: nu se va implica și nici nu va activa vreun Consiliu al Apei fie el și asumat în Stategia de Dezvoltare a Clujului.

“Instituțiile abilitate să își facă treaba”, a spus public primarul, chestionat cu privire la problema gunoiului de pe Someș care a împânzit malurile din comuna Florești și ajunge pe curs și în Cluj-Napoca. Chiar a sugerat că are o colaborare bună cu primarul Horea Șulea din Florești despre care a spus că a făcut acțiuni cu poliția locală. “Au și ei deschidere, cu poliția locală Florești am văzut că au făcut controale. Trebuie însă amplficate de toate instituțiile”, a adăugat Boc.

La finalul săptămânii manifestarea Someș Delivery, ajunsă la ediția a 5-a, a pus instalații, pontoane, un bac de traversare a apei, bărci, caiace, ba chiar l-a avut ca invitat și pe Ivan Patzaichin să plimbe amatorii pe apă, acolo pe unde intră cel mai mult gunoi în Cluj-Napoca. La câțiva pași de toată organizarea, situația malurilor este și mai dezastruoasă și e plin de gunoi, chiar în zona de protecție a resursei strategice de apă a orașului, după cum au arătat doi clujeni care au filmat dintr-un caiac cu care s-au plimbat între cea mai mare comună din țară, Florești și Cluj-Napoca, pe cursul Someșului. Imaginile cu gunoiul au demonstrat că cei de la Someș Delivery (finanțați și de Primăria Cluj) critică moderat și că evenimentele nu lovesc acolo unde de fapt sunt adevăratele probleme ale râului.

Așa, cei de la Someș Delivery au inițiat în ultima zi a evenimentului și discuții pe tema gunoiului dintre Florești și Cluj, de pe Someș. Directorul de dezvoltare din Primărie, Ovidiu Cîmpean, a spus că susține o colaborare formală, pe bază de protocol cu instituțiile abilitate, sub forma unui Consiliu al Apei care să se implice pentru rezolvarea problemelor.

Deși Consiliul e în Strategia orașului menționat și asumat, Boc a spus clar, în cadrul unei conferințe de presă, că nu există legislație și i-a tăiat orice elan lui Cîmpean.

În ziua în care inițiativa civică Someș Delivery a lansat și o petiție pentru pentru curățarea malurilor Someșului pline de gunoai în amonte de Cluj-Napoca, primarul Boc a mai spus  în conferința de presă cu pricina, chestionat fiind, că nu va face mai mult.

“Instituțiile abilitate să își facă treaba”, a spus public primarul.

Boc a mai spus că vrea foarte clar să se înțeleagă cu nu clujenii sunt cei care aruncă gunoi pe Someș, ci ceilalți locuitori din amonte.

Boc a mai spus că are și o colaborare excelentă cu Apele Române care au cumpărat utilajul cu care fac curățenie pe Someș în așa fel încât să nu existe probleme.

A mai amintit și de stăvilarul (premieră națională) cu bani publici pe care Primăria l-a instalat în cartierul Grigorescu, tot după ce Someșul se umplea de gunoaie și clujenii i-au bătut obrazul că nu face nimic. De data aceasta a spus pentru prima dată că stăvilarul nu prea face față de debite mari ca să acționeze ca o barieră și să oprească gunoiul la intrare în Cluj-Napoca. “Ni l-au spart de mai multe ori, așa că am luat două instalații gonflabile. Nu vom reuși singuri. Am discutat, avem un parteneriat corect cu Apele Române care au luat acel utilaj și au intervenit. Trebuie și o activitate civică, nu doar prin vorbe este nevoie ca si autoritățile să își facă datoria. Fără controale și sancțiuni, deșeurile nu se vor diminua. De aia s-a inființat instituția containerului ca să rezolve problemele și la sat și la oraș”, a mai spus primarul.

Despre colaborarea excelentă cu Apele Române a Primăriei Cluj, pozele de mai jos (din 16.07.2019) pot spune mai multe despre felul în care se face curățarea apei în Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.