Primăria pierde contestația la executarea silită în cazul fostului cartier Lomb/Instituția trebuie să plătească dezvoltatorului cei peste 7,6 milioane de euro, despăgubiri câștigate în două instanțe
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 09, 2024 1 254
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca trebuie să plătească 38,5 milioane de lei (7,6 milioane de euro) și cheluieli de judecată în favoarea dezvoltatorului care trebuia să construiască cartierul Lomb. O decizie luată în 6 decembrie instanțele clujene dă câșțig de cauză dezvoltatorului pentru a executa silit Primăria clujeană, după ce instituția a contestat executarea silită, arată clujust.ro.
“Admite apelul formulat de apelanta – intimată Clearline Development & Management S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 1585/2023, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 23825/211/2022, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge contestația la executare formulată de contestatorii Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata Clearline Development & Management S.R.L., ca nefondată.Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii contestatori Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii apelate”. Mai mult, instanța a obligat Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 3.432,99 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Sentința este definitivă”, este soluția pe scurt dată de instanțele clujen în 6 decembrie.
După 12 ani de la deschiderea procesului și la aproape două decenii de la așteptatul început al lucrărilor în cartierul Lomb din Cluj-Napoca, Impact Developer and Contractor a anunțat victoria definitivă împotriva Consiliului Local din Cluj-Napoca în litigiu. Impact a informat la începutul lunii noiembrie 2024, pe Bursa de Valori București. că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în dosarul dintre cele două părți, deschis încă din 2012, și a dat câștig de cauză constructorului. Impact a cerut obligarea Consiliului Local din Cluj-Napoca la plata de despăgubiri în sumă de peste 4,6 milioane de lei plus dobânzi, calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea efectivă a sumelor. Decizia ÎCCJ e definitivă și irevocabilă. Înalta Curte a respins recursul înaintat de Consiliul Local și de Municipiul Cluj-Napoca la decizia din 23 aprilie a curții de Apel Cluj, ca nefondat. Totodată curtea a respins recursul Impact împotriva acestei decizii ca inadmisibil. Astfel, decizia Curții de Apel a rămas definitivă. Consliul Local a fost obligat și la plata sumei de 22.200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată împotriva Impact Developer & Contractor SA. Litigiul a fost deschis după o relație contractuală din 2007 , când Impact Developer & Contractor S.A. a incheiat un contract de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în baza căruia urma să dezvolte un proiect rezidențial pe un teren din Lomb. După cum se vede și acum, proiectul nu a fost realizat nici după aproape două decenii.
Dezvoltatorul Impact, prin firma Clearline Development and Management, a dat în judecată Consiliul Local Cluj-Napoca și și-a cerut să își recupereze investiția în ceea ce urma să devină cartierul rezidențial Dealul Lomb. Ïn iunie 2022 a obținut prima sentință favorabilă.
Primarul Emil Boc a spus în 2022, după ce Impact anunța că a câștigat despăgubirile, că, de fapt, dezvoltatorul a cerut în 2008 Primăriei, în contextul crizei financiare, să se încheie proiectul pe cale amiabilă, motiv pentru care decizia instanței este interesantă.
„Am luat caz de ceea ce s-a decis la Argeș, e interesant, ca să nu spun altfel…, pentru că procesul a fost strămutat de la Cluj la Argeș. În condițiile în care Impact n-a mai vrut să continue proiectul, pentru că a apărut criza financiară din 2008 și atunci au cerut să se încheie, practic, pe o cale amiabilă acest proiect – eu nu am fost aici la momentul acela, pentru că eram la București ca premier, dar am verificat exact situația, colegii mei au procedat ca la carte. Noi la Cluj am câștigat pe fond câteva sentințe în această direcție – Ok, se încheie pe calea aceasta amiabilă pentru că nu au mai dorit să continue proiectul din cauza crizei economice și a imposibilității financiare de a duce mai departe proiectul. Este stranie, așteptăm motivarea acestei decizii de la Argeș, este stranie sentința să obligi Primăria să-și plătească cheltuieliile de studii, câteva milioane de euro. Avem o firmă de avocați angajată, avem cale la Curtea de Apel, apoi la ÎCCJ. Sunt convins că se va face dreptate”, a spus primarul Emil Boc, în 16 iunie, la Napoca Live.
Primăria a mai formulat un recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu termen în 12 decembrie, în litigiul cu Clearline Development&Management privind acordarea despăgubirilor.
Detalii:
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cum arăta orașul Cluj în urmă cu o sută de ani, fără giganticele cartiere muncitorești care au adus zeci de mii de locuitori în oraș
ian. 18, 2025 0
-
Regele Charles ar putea reveni în România, în luna mai / Contele Tibor Kalnoky: “Pentru el este o obișnuință să vină aici. Nu a putut anul trecut, dar anul acesta sper că vine din nou”
ian. 18, 2025 0
Jumate din tunurile astea is in buzunarele lui boc. Am ramas si fara terenuri si fara bani …excelent votam boc si calin georgescu ca ca ei nu gasim