Prima operă națională din România sărbătorește o sută de ani, virtual

Prima operă națională din România sărbătorește o sută de ani, virtual.

Cei o sută de ani de la deschidere sunt marcați luni 25 mai de Opera Națională din Cluj-Napoca, ce marchează o sută ani de la prima sa ridicare de cortină printr-un eveniment inedit transmis live pe internet și pe postul public de televiziune, de la ora 18.30.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca și-a deschis pentru întâia oară ușile în 25 mai 1920, cu spectacolul inaugural Aida de Giuseppe Verdi. De la inaugurare şi până în prezent, pe scena teatrului liric clujean au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, între care și peste 40 de creaţii româneşti, multe în premieră absolută.

Înființarea unei Opere Naționale și a unui Teatru Național la Cluj a fost întâmpinată cu rezerve chiar și de Consiliul Dirigent Român de la Sibiu, care însă a fost convins de Tiberiu Brediceanu, directorul artelor în Resortul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Consiliul Dirigent, unde, nota autorul, chiar și miniștrii ardeleni erau reticenți la această idee. Artizanul acestui proiect a fost mandatat Constantin Pavel, tenor și regizor care activase timp de zece ani în trupele lirice din fostul Regat. „Fin și nervos, dar disciplinat, de o sensibilitate tipic romantică, Pavel era, de fapt, singurul capabil la data aceea de a întocmi un „elaborat” detaliat asupra structurii viitoarei instituții. Brediceanu, care îi cunoștea elocința, îl trimise îndată la București spre a angaja personalul artistic. Constantin Pavel sosi însă cu întârziere în Capitală, fiindcă se constituise și aici, la 3 septembrie 1919, o societate lirică, cu scopul creării unei Opere permanente. Cântăreții cei mai buni și mulți dintre instrumentiștii orchestrei conduse de Dimitrie Dincu nu mai erau liberi”. Pavel a găsit totuși câteva zeci de coriști și soliști, cum ar fi artiștii vocali Elena Roman, Anastasia Dicescu sau Grigore Teodorescu, cărora li se adăugau achizițiile din Transilvania, cum era mezzosoprana Lya Pop – plus instrmentiști experimentați din Austria și Cehoslovacia, iar dirijor era italianul Egisto Tango, de la Budapesta, unde fusese o vreme prim-dirijor al Operei. Între acesta din urmă și Constantin Pavel a izbucnit un conflict, căci dirijorul, notează autorul, privea „cu oarecare pesimism” pregătirile pentru inaugurarea primei stagiuni a Operei abia înființate. Tango a ajuns în conflict și cu orchestra, ai cărei membri au ajuns să refuze să mai repete sub bagheta sa, astfel că dirijorul și-a dat demisia iar director a ajuns, astfel, directorul Conservatorului din București, Dimitrie Popovici-Bayreuth. „Cu inevitabila exagerare în redarea faptelor pentru care o anumită presă a avut mereu aplecare, dificultățile întâmpinate de Opera Națională au luat proporțiile unui eșec ireparabil. Câteva ziare se grăbiră să anunțe, pe la începutul lunii martie 1920, că proiectata inaugurare cu Aida a primei stagiuni lirire românești din Transilvania se amână, probabil fără dată”, se arată în volumul ”Orașele muzicii”, apărut în 1973 sub semnătura lui George Sbârcea.

„Dacă orice început este greu, acela al Operei Române din Cluj a fost parcă mai greu decât celelalte”, notează Sbârcea. „Nu erau bani, nu erau oameni destui, nu era o clădire proprie”. În plus, imediat după deschiderea celei de-a doua stagiuni, în septembrie 1920, ministerul de resort a decis ca Opera Română din Cluj și Societatea lirică „Opera” din București să fuzioneze. „După un moment de nedumerire, s-a ridicat un val de proteste indignate. Popovici-Bayreuth izbuti să mobilizeze opinia publică cu ajutorul presei, organiză întruniri și redactă un memoriu semnat de artiști, profesori, studenți și muncitori, făcând dese voiajuri în capitală spre a încerca să convingă ministerul de necesitatea menținerii Operei la Cluj”.
Legea pentru înființarea celor două Opere, în București și Cluj, a fost promulgată în iulie 1921, dar după doi ani guvernul a încetat să mai subvenționeze Opera din Cluj. „Popovici-Bayreuth concepu atunci un manifest, pe care îl tipări în mii de exemplare și a cărui lozincă era „Păstrați-ne Opera!””, notează Sbârcea. „Nu se știe, într-adevăr, ce se alegea de importantul așezământ de artă dacă în fruntea lui nu se găsea în clipele acelea critice Dimitrie Popovici-Bayreuth. El plecă din nouă la București, unde bătu îndelung ministerele în căutarea unor oameni înțelegători față de nevoile materiale ale tinerei instituții clujene. Când, după toate pledoariile, rugămințile, negocierile, primisiunile și chiar amenințările, totul păru definitiv pierdut, Popovici expedie următoarea telegramă la Cluj: „Zadarnic bat zilnic drumurile ministerelor aproape de o lună. Demonstrați in corpore, soliști, cor, lucrători, toți, înaintea guvernului de mizeria care o îndurați””.
Mulți ani subvențiile guvernamentale către opera din Cluj au fluctuat și s-au micșorat. În aprilie 1927, la moartea lui Bayreuth, o revistă din Cluj nota: „sub conducerea lui, Opera de stat din Cluj s-a ridicat la rangul de templu al muzicii. Deși a trecut prin crizele inerente oricărui început, totuși n-a fost zguduită din temelii ca aceea din Capitală”.

Citește despre cum Opera Națională din Cluj a fost pe punctul de a fi desființată, la puțin timp de la înființare:

Cum a ajuns Clujul un oraș al muzicii clasice: „e ca puține altele pe continent”. La fix 99 de ani de la reprezentația de deschidere, despre cum Opera din Cluj a riscat desființarea. „Nu se știe ce se alegea de importantul așezământ de artă”

Actual de Cluj