Închide

Prima înfrângere usturătoare pentru USR Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - dec. 06, 2018 0 1453

Neînțelegerile din cadrul USR Cluj se lasă cu urmări mai puțin plăcute pentru reprezentanții acestei formațiuni politice. Propunerea organizației pentru o poziție de europarlamentar – Adriana Cristian – a căzut de abia pe locul zece – adică pe un loc neeligibil – sub candidații din Brașov, Arad și București – în urma rezultatelor votului exprimat în interiorul partidului. Este pentru prima oară când USR-iștii clujeni pierd, umilitor, o competiție internă, și tot pentru prima oară când ei nu vor avea un reprezentant al lor pe care sa-l susțină la următoarele alegeri electorale.

Pe Adriana Cristian (foto sus) – reprezentanta USR Cluj, aspirantă la un loc în Parlamentul European – au pariat cei din tabăra  deputatului Emanuel Ungureanu. Aceasta și-a conturat un profil de candidat mai ales în rândul tinerilor care activează în domeniul IT. De altfel, ea este angajată la faimoasă companie NTT Data, iar soțul ei, USR-ist și el, lucrează tot la o companie de profil (Endava). Tabăra din jurul senatorului de Cluj, Mihai Goțiu, l-ar fi vrut pe listă pe Christian Schuster (actualmente angajat în biroul senatorului Goțiu). În urma discuțiilor controversate, Schuster s-a retras din competiția internă, lăsându-i cale liberă Adrianei Cristian.  Potrivit informațiilor Actual de Cluj, motivul pentru care Elek Levente a demisionat din funcția de președinte al USR Cluj ar avea legătură tot cu maniera în care s-au luat decizii în privința stabilirii candidaților la Europarlamentare. Elek avea pretenția ca selecția candidaților să-i vizeze, în mod expres, pe cei care s-au remarcat în spațiul public prin activitățile lor profesionale, chiar dacă aceștia nu sunt membri USR.  Actualmente vicepreședinte la nivel național, Elek le-ar fi cerut colegilor săi să deschidă competiția în afara partidului, pentru a fi cooptate persoane care au ceva de spus în comunitățile din care fac parte. Pentru că nu a primit sprijin în demersul său, el a ales să renunțe la președinția organizației clujene. Așa se face că dintre membrii USR Cluj a rămas în competiție doar Adriana Cristian, o cvasinecunoscută care debitează platitudini pe pagina personală de facebook. Cum USR se așteaptă ca la nivel național să scoată 4-5 mandate de europarlamentari, șansele ca aceasta să obțină vreun loc sunt sub zero.

USR Cluj a fost mereu pe primul loc, în comparație cu toate celelalte organizații din țară

Până în prezent, USR Cluj a făcut o figură foarte bună, atât la alegerile electorale, cât și în competiții interne. La alegerile parlamentare din 2016, când nimeni nu spera la un scor prea mare, USR Cluj obținea două mandate în Camera Deputaților și un mandat în Senat, aproape la egalitate cu PSD Cluj. La Congresul intern din 2017, organizația USR Cluj a câștigat un mandat de prim-vicepreședinte, dar și un loc în Biroul Național și două locuri în Comisia Națională de Arbitraj. În toate campaniile de strângere de semnături, în toate delegațiile și întâlnirile decizionale, organizația clujeană a avut mereu reprezentanți. După București, USR Cluj a avut cei mai mulți delegați și în Comitetul Politic al Partidului. Pentru prima oară se întâmplă ca organizația clujeană să sufere o înfrângere puternică. Candidata propusă pentru un mandat de europarlamentar a căzut de abia pe locul zece, în fața ei clasându-se candidații din Brașov (Naomi Ursoi) și Arad (Vlad Botos). Mai sus pe listă s-au poziționat Radu Ghelmez, Nicu Ștefănuță și Iulian Lorincz (reprezentanți ai Diasporei), iar și mai sus, reprezentanții organizației USR București (Cristian Ghinea, Clotilde Armand, Vlad Botos, Vlad Gheorghe și Radu Mihaiu)

Sistemul de vot intern a fost unul electronic, toți membrii USR având posibilitatea să se exprime în favoarea unui candidat. Nu s-au făcut diferențieri, astfel că oricare dintre candidați avea șanse egale să obțină un număr de voturi cât mai mare, pentru a se poziționa pe un loc eligibil la alegerile europaralamentare din mai 2019.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.