Ploaie de amenzi pe drumurile din Cluj, aproape 800 în doar trei zile
ActualitateEducaţieTop News by Actual de Cluj - dec. 06, 2018 0 348
Ploaie de amenzi pe drumurile din Cluj, aproape 800 în doar trei zile, un record pentru această perioadă.
Polițiștii din Cluj au ieșit pe teren în aceste zile, într-o amplă acțiune în care, spun ei, aplică „fermitate în trafic”: polițiștii rutieri și cei de la ordine publică, cu radare instalate pe autospeciale, etiloteste și aparate de măsurat viteza, au intensificat acțiunile în trafic în întreg județul între 3 și 5 decembrie. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: nu mai puțin de 784 de amenzi în doar trei zile, dintre care aproape 200 pentru depășirea vitezei legale și alte aproape 200 pentru traversări neregulamentare ale străzii. Polițiștii au reținut și 60 de permise de conducere, dintre care jumătate pentru neacordare de prioritate pietonilor, și au retras 20 de certificate de înmatriculare. „Scopul nostru nu e acela de a sancționa, ci de a preveni. Să se știe că suntem în trafic, dotați cu aparate radar și etiloteste, poate așa reușim să îi convingem să respecte regulile de circulație”, spun polițiștii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
A stat de pază în timp ce o adolescentă fura două rucsacuri dintr-un restaurant din Cluj. Autoarea a scăpat, complicea a primit 10 ani de închisoare
sept. 21, 2026 0
-
Fără permis, a intrat cu mașina în Noodle Pack, a refuzat probele pentru alcoolemie și a rănit un pasager. Condamnat în detenție pe fond, a scăpat de închisoare la Curtea de Apel Cluj
sept. 21, 2026 0
