Prima grădiniță publică făcută de un privat pentru comuna Baciu e aproape să intre în șantier
ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - sept. 23, 2020 0 3933
Un dezvoltator privat va ridica în comuna Baciu prima grădiniță cu banii săi pe care o va dona Primăriei. Grădinița a fost proiectată de Progis Consulting într-un proiect cu 8 blocuri și peste 230 de apartamente care urmează să se edifice pe strada Privighetorii în comuna de lângă Cluj-Napoca. Grădinița urmează să fie publică și va avea o capacitate de trei grupe, respectiv 75 de copii. Realizarea grădiniției este o condiție pentru investitor (Someșul Cald Producție) pentru a primi avizul pentru realizarea celor 8 blocuri cu câte 4 etaje pe terenul de peste 1,6 hectare de pe strada Privighetorii din comuna Baciu. Mai ales că în comună marile proiecte imobiliare de locuințe dorite de investitori sunt blocate și condiționate de realizarea infrastructurii dar și a unei variante alternative pentru trafic.
Anunțată încă din ședința de urbanism din 10 septembrie de la Consiliul Județean, prima grădiniță publică care se va realiza de un privat pentru comuna Baciu a fost autorizată. Urmează ca investitorul să primească avizul și pentru celelalte 8 blocuri care fac parte din proiect. Recepția proiectului imobiliar este condiționată de realizarea respectivei grădinițe.
Obiectivul face parte dintr-un PUZ al unui ansamblu imobiliar de 8 blocuri cu câte 4 etaje propus pe strada Privighetorii de către Progis Consulting. Grădinița a fost avizată, iar acum urmează și blocurile. Prin documentația PUZ inițiată de Progis Consulting se propun peste 230 de apartamente. În primele etape ale proiectului s-au avizat lucrările de infrastructură din proiect. Investitorul este Someșul Cald Producție.
Oamenii din comună au sesizat deja intenția investitorului (marcată pe teren) de a realiza o grădiniță pe strada Privighetorii.
(sursa foto: Sergiu Rotar Facebook)
(Echipa de proiect: Șef proiect ing. Șipoș Claudiu; Arhitectură: arh. Boicu-Bedrulea Sergiu-Mihai; structură: ing. Tutaș Adrian; instalații: ing.Săcăliș Florin)
Pe arterele Privighetorii și Graurilor din comuna Baciu s-a mai realizat un PUZ despre care arhitectul șef al județului spunea la o altă ședință că s-a anulat în instanță. Atunci, în vara anului 2019, s-a discutat un proiect de blocuri (cu 64 de apartamente) tot în zona respectivă despre care chiar urbanistul care a participat la studiu, arhitectul Ștefan Marina, a spus că se dezice de un astfel de proiect care promovează „arhitectura vagon de Florești”. La ședința respectivă din 2019, specialiștii din comisie au cerut un studiu urbanistic care să surprindă un perimetru între străzile Privighetorii și Cometei și să aibă în vedere traficul, spațiile verzi, o eventuală grădiniță. Detalii: S-a patentat ”arhitectura de Florești”. A devenit ghid. ”Mă spăl pe mâini de trei ori pe zi, deși nu sunt Pilat. Dar eu nu sunt arhitectul”
Someșul Cald Producție este controlată de Vasile Salanță despre care presa spune că este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Florești și Gilău. Societatea este surpriza unui top din 2017 în care se arată că și-a dublat profitul față de 2015 la peste 25,8 milioane lei. Topul (în funcție de profitul net pe Cluj) fusese realizat de Termene.ro iar societatea intrase pe locul 12.
Someșul Cald Producție sunt cei care au realizat blocuri de 8 etaje lângă amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență sau turnurile cu 12 etaje din zonă, proiecte unde, de asemenea, exista obligația realizării unei grădinițe publice (proiect care nu s-a mai făcut). Se vehiculează că același investitor vrea să continue proiectele de blocuri din zonă.
Vezi și: Urbanism în vremea coronavirusului. Vor un turn de 11 etaje în Florești lângă Șapca Verde
Despre Vasile Salanță, gazetadecluj.ro a scris că e partener de afaceri cu Teodor Pop Pușcaș, cel care controlează firma de protecție și pază PP Protect și că cei doi dețin împreună prin Allas Grup hotelul Royal din Cluj-Napoca. În plus, aceeași sursă a mai avansat că cei doi sunt acționari alături de milionarul Nicolae Căpușan (mare dezvoltator imobiliar în Cluj-Napoca) în societatea Euro Hunter SRL care a ajuns să dețină o parte din patrimoniul Piscicola din Cluj, lacurile de la Mărtinești.
Dezvoltatorul Vasile Salanță nu are nicio legătură de rudenie cu arhitectul județului Cluj, Claudiu Salanță, mai arată gazetadecluj.ro.
Primăria din Baciu mai are un proiect de a moderniza și extinde cu bani europeni o grădiniță publică din comună. Mai precis, în locul vechii grădinițe se propune o clădire nouă, abordare catalogată drept total contraproductivă de către specialiștii din comisia de urbanism. Proiectul de grădiniță pentru care Primăria din Baciu dorește să atragă fonduri europene l-a revoltat la o ședință de urbanism de vara aceasta până și pe proiectantul care s-a ocupat de partea de urbanism a acestuia, nu doar pe specialiștii din comisia de urbanism a județului Cluj. Proiectul este prost făcut iar viitoarea grădiniță propusă prin demolarea actualei unități din comună este total nefuncțională, au stabilit specialiștii. Având în vedere că sunt implicate fonduri europene, abordarea arhitecților a fost una constructivă și s-a mers pe salvarea a ceea ce se mai poate din proiect.