Închide

Poliția Cluj: Bene, arestat în Italia după „control polițienesc”

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mart. 06, 2018 0 871

Omul de afaceri clujean Ioan Bene, căutat în toată Europa după ce nu s-a prezentat pentru a fi încarcerat ca urmare a pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat, a fost prins în urma unui control, și nu s-a predat, conform documentelor Inspectoratului Județean de Poliție.

Într-o informare remisă actualdecluj.ro privind împrejurările în care Bene a ajuns în custodia autorităților italiene, oficialii IPJ Cluj arată că afaceristul a fost arestat în Italia „în urma unui control polițienesc”. actualdecluj.ro a solicitat documente care să ateste modul în care autoritățile italiene au informat omologii din România, dar acestea au fost refuzate. „Informarea privind persoana indicată a fost primită on-line, la data de 20 februarie a.c., pe canalele de cooperare polițienească internațională, și conține date cu caracter confidențial.
Cu privire la conținutul acesteia, vă comunicăm faptul că ni se aduce la cunoștință că persoana în cauză a fost arestată în Italia, la data de 19 februarie a.c., în urma unui control polițienesc”, arată IPJ Cluj.

Omul de afaceri clujean Ioan Bene a fost dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, în dosarul „Mită la CJ” și nu a fost găsit de polițiști pentru a fi încarcerat la Gherla.

Citește și:

Căutat internațional, omul de afaceri Ioan Bene condamnat la închisoare pentru corupție, găsit în Italia

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags