Închide

Petrescu, primele declarații după revenirea la CFR: „Toată presiunea este pe mine”. Minteuan ar fi acceptat să rămână secund

SportTop News by Catalin Suciu - mart. 23, 2019 0 231

Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj și spune că i-a propus interimarului Alin Minteuan, cel care obținuse cinci victorii în cinci partide, să rămână ca secund.

„Am vorbit doar azi cu el, când am venit la Cluj. Am vorbit cu el şi l-am felicitat pentru ce a făcut el în aceste cinci meciuri, pentru că a făcut ceva incredibil, ca un antrenor interimar. El, indiferent dacă venea Dan Petrescu sau nu, nu cred că rămânea în continuare, deoarece clubul voia să se orienteze la un antrenor cu experienţă. E absolut normal acest lucru. Când am venit, l-am întrebat dacă doreşte să rămână în continuare cu mine, pentru că aş avea nevoie de aportul lui, mai ales că el a antrenat echipa în ultimul timp şi a avut rezultate excelente. El a fost de acord să fie secundul meu în continuare. Nu am vorbit dinainte. Pur şi simplu, decizia a fost luată acum trei zile. Asta am întrebat şi eu tot timpul, nu înţelegeam de ce caută să schimbe ceva, pentru că echipa e pe primul loc. Dar cei de la club, împreună cu jucătorii poate, au decis că cea mai bună soluţie este să reuşească să mă convingă pe mine să mă întorc. Vă daţi seama, acum presiunea cea mai mare e pe mine, nu pe jucători, pentru că echipa e pe primul loc, e în semifinale de Cupă, e într-o poziţie excelentă. Dacă se întâmplă ceva negativ, toată presiunea va fi asupra mea”, a declarat Petrescu, pentru TelekomSport.

Citiți și:

10 lucruri despre ultimele evenimente de la CFR Cluj

CFR Cluj, umilința supremă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.