Închide

Pentru că nu le-a dat banii, l-au dat afară din partid pe primarul din Baciu

ActualitateAdministrațiePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - nov. 01, 2019 0 3066

L-au dat afară din partid după nici 24 de ore de când primarul din Baciu a recunoscut pentru Actual de Cluj că i s-a băgat pe gât un contract dubios de „consultanță juridică”, pentru o ședință de Consiliu Local, în valoare de 25.000 de lei, de către unul dintre membrii din conducera organizației PSD Cluj.

János Balázs a fost exclus, aseară, din PSD într-o manieră abuzivă, după ce organizația locală Baciu a primit amenințări că va fi dizolvată de noua conducere a biroului județean al partidului.  Lui János Balázs i s-a imputat că nu s-ar fi implicat suficient în campania electorală, însă motivul real are legătură cu dezvăluirea publicată în Actual de Cluj, în 30 octombrie, cu titlul: „Pudelul șefului PSD Cluj, scos la produs. Cu 25.000 de lei a facturat o Primărie pentru nimic”. Conform statutului partidului, aleșii locali pot fi excluși doar cu acordul Comitetului Executiv, deci doar de la nivel central, însă acest aspect se pare că n-a contat foarte mult pentru șefii organizației județene.

Le oferă pe tavă Primăria Baciu

János Balázs a fost ales consilier local din partea PSD, în 2016. El a fost desemnat viceprimar în forul administrației locale, iar ulterior i-a preluat atribuțiile primarului Ioan Mureșean, colegul său de partid demis pentru incompatibilitate. În forul local al administrației Baciu, PSD-ul are o majoritate destul de slabă, fiind în competiție cu PNL. Mai precis, liberalii numără 8 mandate în Consiliul Local, iar social-democrații numără 9 mandate. Cu sprijin UDRM, liberalii pot să preia majoritatea în Consiliul Local și să impună primarul, ceea ce ar însemna ca PSD să piardă Primăria comunei Baciu. Oricum, din postura sa actuală de viceprimar cu atribuții de primar, János Balázs poate fi îndepărtat doar prin Hotărâre de Consiliu Local, iar decizia poate aparține tot unei majorități PNL-UDMR.

Hotărârea organizației PSD Baciu, de excludere a lui János Balázs

„Biroul Organizatiei locale PSD Baciu, reprezentata prin Presedinte Ferent Leone, reunit in sedinta din data de 31.10.2019, ora 12, in localitatea Baciu, in prezenta majoritatii membrilor sai, fiind legal convocat si statutar intrunit, precum si in prezenta domnului Balazs Janos, in temeiul prevederilor art. 30 alin.6, alin.7, a art.31 alin.4 si a art.65 alin.5 si 18 din Statutul PSD, adoptă cu majoritate de voturi, din cei prezenti, prezenta: HOTĂRÂREA NR. 1/31.10.2019  Prin care se hotaraste excluderea domnului Balazs Janos din cadrul Partidului  Social Democrat, cu titlu de sanctiune, in baza temeiurilor mai sus mentionate si pentru motivele mentionate in procesul-verbal al sedintei Biroului Organizatiei locale PSD Baciu”.

Citește și

EXCLUSIV Pudelul șefului PSD Cluj, scos la produs. Cu 25.000 de lei a facturat o Primărie pentru nimic

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.