Pensia specială a doctorului Dan Nicolau

Un medic operează de aproape patru ani români bolnavi de cancer în stadiul patru într-o clinică din Ungaria, la Debrecen, cu laser. Rata de prelungire a vieții cu până la 5 ani este de peste 70%.

*Acolo ajung pacienți cu ultima fărâmă de speranță încleștată în pumni, fiindcă foarte mulți sunt trimiși către un tratament paliativ în România. Adică spre o moarte cât mai ușoară. Spre o acceptare cât mai rapidă.

*La Debrecen, medicul Dan Nicolau (68 de ani), chirurg specialist în metastaze pulmonare, îi primește pe pacienți. Mulți sunt copii români.

*Până în 2016, medicul român făcea aceste intervenții la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj.De când a plecat el, acestea au încetat. Erau decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, adică de stat. Acum nu se mai fac, iar pacienții sunt nevoiți să meargă în străinătate, unde achită zeci de mii de euro pentru încă un an, doi, trei,  cinci sau mai mulți ani de viață. În același timp, mulți medici oncologi români își trimit pacienții la paliație și le spun să se pregătească pentru inevitabilul sfârșit. Lor sau familiilor lor.

Ajuns la vârsta pensionării în 2016, medicul Dan Nicolau a cerut o derogare, un program care să-i permită să mai continue, sau măcar să rămână și să formeze alți specialiști care să-i ducă mai departe munca . Ministrul Sănătății de atunci, doctorul Patriciu Achimaș, actualul director de la Spitalul de Oncologie Ion Chiricuță, a spus pas. Dacă România l-a refuzat, doctorul Dan Nicolau a fost primit cu brațele deschise în Ungaria, la Debrecen, la clinica Apollo.

Să-i dăm, mai bine, cuvântul:

„Pe 1 iunie 2016 am încheiat colaborarea cu sectorul de sănătate din România, cu sistemul. Am plecat prin pensionare, deși mi-aș fi dorit să rămân. Am cerut să-mi continui activitatea o perioadă, dar nu s-a aprobat. În alte părți se poate, la noi nu se poate.  Dacă vrei un motiv să zici nu, îl găsești, fie că spui de legislație, de număr de paturi și așa mai departe.  N-a fost mare interes în jurul acestei practici cu laser asupra metastazelor pulmonare. Știam că va dispărea această metodă odată cu mine, dar este vorba de pacienți, în primul rând. În România era gratis, acum nu se mai practică deloc în sectorul public. În Ungaria costă 9000 de euro o intervenție, dar țineți cont că sunt metastaze bilaterale, uneori e nevoie de două operații. În Germania costă 40-50.000 de euro, iar în Marea Britanie costă 40-50.000 de lire. Cea mai mare apăsare a mea, cea mai mare suferință, cel mai mare regret este că nu mai ajung oamenii în nevoie să se opereze. Să nu beneficiezi de acces la șansă e îngrozitor.  Am peste 400 de operații și peste 300 de pacienți de când sunt în Ungaria, am o evidență, iar supraviețuirea este de peste 70% pentru o durată de 5 ani.  Vorbim de stadiul patru de cancer. Încerc să mișc mentalul colegilor referitor la acest stadiu 4. Mulți refuză, adică nu refuză, ci renunță la pacienții cu cancere în stadiul al patrulea, dar rezultatele demonstrează altceva. Când mai ai o șansă să-ți prelungești viața, cum să nu beneficiezi de ea? Cum să nu faci asta? Eu am mers în Ungaria, atunci când din Ungaria voiau să trimită pacienți la Cluj cu metastaze pulmonare, cu cancere de gradul 4.

Rezultatele demonstrează că metoda e chiar utilă, prelungește viața mult mai mult decât știam eu din literatura de specialitate. Un pacient cu metastaze pulmonare, hepatice sau alte metastaze, intră pe tratament paliativ de imunoterapie, chimio, radioterapie și se exclude partea de rezecție tumorală, de extirpare a metastazelor. Studiile din toată lumea asta, nu doar ce fac eu,  ci alții din lumea asta din Germania, din America, care abordează această patologie, au demonstrat că șansa de supraviețuire la 5 ani este de peste 60 la sută, iar dacă vorbim de paliație spunem 20%. Încă se fac dezbateri în România pe chirurgia metastazelor indiferent de localizare, e o dispută, nu s-a ajuns la un numitor comun. Peste 90% dintre pacienți mă apelează direct, nu cu solicitare din partea medicilor. Nu știu dacă e vorba de orgoliu aici, poate că tu ești medic și crezi excesiv într-o schemă terapeutică și ți-ai pierdut mobilitatea de a te informa și de a analiza toate posibilitățile. Cheia este la medicii oncologi. Dacă ei ar ridica această problemă, atunci s-ar putea face ceva.

Am auzit medici care spun în cifre cât mai trăiește cineva.  Eu ca și medic nu am făcut asemenea estimări niciodată. Fiecare știe ce contract are cu Dumnezeu, eu n-am avut un asemenea contract și nu pot să-i spun cuiva că trăiește 6 luni, 9 luni și așa mai departe.

Nu renunț la nimeni. Câtă vreme există o șansă, faci orice!

În România se trimit foarte mulți pacienți la paliație, deși mai există o șansă. E foarte comod să-i spui unui pacient că a ieșit din sfera de operație, că nu poate fi operat. Uitați, am un respect deosebit pentru doctorul Irinel Popescu din București. Dacă e un neoplasm pe tubul digestiv sau pe abdomen sau metastază hepatică, el nu renunță niciodată la pacient. Nu refuză. Operează tot, știu și caz de transplant hepatic pentru metastaze hepatice. Asta înseamnă. Nu renunți la pacienți dacă poți să-i ajuți. În ultimii ani a crescut foarte mult speranța de viață pentru pacienții cu cancer.

Noi avem acest sistem de pe vremea lui Ceaușescu, deși s-au făcut progrese mari în privința dotărilor. Dar mentalitatea e aceeași. Ar trebui să existe un tumor-board, o comisie tumorală în România unde toate specialitățile tangente să fie solicitate și poate că în acest fel cei care decid și-ar deschide ochii cu adevărat.  Am fost la un forum despre cancerul pulmonar la Parlamentul României. Noi știm câți mor de cancer pulmonar în România că scrie în certificatul de deces. Dar câți bolnavi sunt nu știe nimeni. Nimeni nu știe, de exemplu, câți bolnavi de cancere sunt în România, nu există nici o evidență, un registru național al pacientului de cancer. Normal când ești diagnosticat trebuie să intri în sistem. Așa statul va ști incidența, evoluția, va avea o privire exactă asupra evoluției și eficienței terapiilor. Suprasolicitarea institutelor e tot o deficiență în București și Cluj. Am văzut că s-au cumărat 25 de aparate de radioterapie. Păi de ce nu s-au luat 40, să aibă fiecare județ? Noi avem rigori de pe vremea lui Ceușescu, iar posturile sunt iarăși insuficiente.  Angajările personalului medical se fac în funcție numărul de paturi, de suprafață, or noi vorbim de oameni. De oameni. Nu de paturi, ci de oameni.”

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.