Încă nu a pornit din gară și are carențe serioase/Proiectul urbanistic al trenului metropolitan, criticat în comisia de urbanism a Consiliului Județean și avizat condiționat
ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - nov. 22, 2024 1 284
Cel puțin o stație de pe traseul viitorului tren metropolitan nu se justifică, fiind la circa 2 kilometri de blocurile de locuințe, au constatat specialiștii din Comisia de Urbanism a Consiliului Județean Cluj unde a fost analizat Planul Urbanistic Zonal pentru acest obiectiv. Mai mult, proiectul nu este corelat, spre exemplu în zona Carbochim, cu propunerea complexului comercial deja aprobată pe partea de urbanism, ceea ce ridică mari semne de întrebare că, spre exemplu, în zona pieței IRA din Cluj-Napoca, proiectul e corelat cu celelalte investiții – metrou, proiectul de revitalizare a zonei verzi, coridorul de nord etc.
O altă problemă identificată s-a legat de faptul că proiectul urbanistic nu pornește de la studii de fundamentare sau de la cifre legate de numărul de locuitori pe care ar urma să îi deservească/atragă, atât în Cluj-Napoca, cât și în localitățile rurale prin care urmează să treacă.
Chiar dacă s-au indentificat aceste probleme, proiectul a fost avizat, din dorința de a nu bloca investiția Primăriei, PUZ-ul s-a avizat, condiționat, cu cerința ca proiectul să fie modificat, în conformitate cu obiecțiile formulate. Chiar dacă și el a recunoscut că investiția are carențe, președintele Alin Tișe, cel care conduce comisia de urbanism, a fost cel care a propus acest tratament pentru proiectul urbanistic, ca o modalitate pro activă de a susține investiția Primăriei, dar și pentru a o ajusta din mers, mai ales că proiectul va afecta și județul.
Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului (CTATU) din cadrul Consiliului Județean Cluj a avizat favorabil, cu condiționări, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al viitorului Tren Metropolitan Cluj.
Proiectanții de la Urban Vision au prezentat proiectul trenului metropolitan la ședința Comisiei de Urbanism a Consiliului Județean din 21 noiembrie. Proiectul Trenului Metropolitan constă în introducerea unui serviciu de transport public de călători de-a lungul infrastructurii de cale ferată existentă deja între localitățile Gârbău și Bonțida, via Cluj-Napoca, cu nu mai puțin de 23 de stații. De-a lungul celor 48,8 km de traseu, vor fi amenajate noi peroane, un pasaj rutier subteran, trotuare, piste biciclete, parcări auto/moto/velo și stații de autobuz.
Numai că, atât stațiile noi cât și cele care urmează să fie modernizare sau parcările propuse în zonele capăt de linie au probleme serioase deoarece nu pornesc de la studii de fundamentare nici de la o dorință ca proiectul să dezvolte anumite zone din comunele deservite sau chiar din Cluj-Napoca. Asta au concluzionat specialiștii din comisia de urbanism a județului, arhitectul-șef, chiar președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, cel care conduce comisia.
Urbanista Cristina Cioacă de la Urban Vision, cea care a prezentat proiectul a arătat că documentația a pornit de la ghidul de finanțare făcut de Jasper pentru trenul metropolitan.
Explicații au fost oferite după ce arhitectul-șef Claudiu Salanță a cerut să vadă studiile de fundamentare pentru proiect, mai ales în cazul stațiilor din mediul rural în care sunt propuse parcări cu 22 de locuri, fără nicio posibilitate viitoare de a capacita și fără să se ia în calcul un număr de locuitori care vor fi deserviți/convinși să vină să folosească trenul metropolitan.
Proiectul ar putea încurca și viitoare investiții în creșterea vitezei de circulație pe calea ferată spre Dej.
De asemenea, o stație nouă propusă în comuna Apahida, spre exemplu, ar urma să deservească doar câteva case unifamiliale și din acest motiv nu este justificată.
În cazul nodului de la Piața Ira unde trenul metropolitan se întâlnește cu culoarul de nord, cu metroul, cu proiectul Primăriei de transformare a zonei Expo Transilvania sau cu investițiile din zona Sanex, există carențe mari de corelare cu aceste proiecte . Arhitectul Vlad Negru a arătat că, de exemplu, în zona Carbochim, unde deja Primăria a aprobat proiectul centrului comercial, poate să spună că, în calitate de coordonator al documentației de urbanism deja apropate, trenul nu bate cu ceea ce deja municipalitatea a accepat. Specialistul a atras atenția că, în lipsa unor corelări, se va ajunge ca toată lumea să râdă de administrația clujeană deoarece nu reușește să pună în acord proiectele mari de infrastructură din oraș sau să genereze dezvoltare cu acestea.
Întrebați punctual, proiectanții nu au putut oferi date în cazul anumitor stații privind numărul de locuitori pe care trenul ar urma să îi deservească sau în ceea ce privește numărul de călători pe care proiectul intenționează să îi atragă prin amenajările sau racordurile cu rețelele rutiere, pietonale și de transport în comun din Cluj-Napoca sau din comunele de pe traseu.
Spre exemplu în cazul parcărilor propuse în zona Bonțida, Gârbău sau în Cluj-Napoca, proiectanții au explicat că numărul de locuri de parcare au fost preluate din ghidul de finanțare al proiectului și s-a ales varianta minimă de 22 de parcări, mai ales că aceste investiții nu sunt eligibile din fonduri nerambursabile și trebuie să fie susținute de administrațiile locale (în cazul Clujului de Consiliului Județean care a intrat în proiectul trenului metropolitan pentru a ajuta comunele parte la proiect, administrații care nu au fondurile necesare).
O altă problemă a PUZ-ului este că acesta nu are la bază o documentație de expropriere și că, potrivit legii, documentația nu ar trebui să se aprobe deoarece e ca și cand s-ar reglementa terenuri private pentru care proprietarii nu și-au dat acceptul. „Același principiu s-a aplicat și în cazul metroului. Există documentații, doar trebuie ca Primăria să angajeze consultantul și să se inițieze procedura. Este un proiect de interes local și județean și, la fel, se lucrează ca în cazul metroului”, au explicat consultanții de la Systra la ședința de urbanism.
„Lipsește un studiu de fundamentare privind numărul de călători care se vor transporta între domiciliu și destinație. De asemenea, fiind un transport intermodal, ar fi normal ca stațiile să aibă parcări de biciclete”, a subliniat și arhitectul Radu Spânu, membru în comisie.
Mai mult, specialiștii de la județ au remarcat că arhitectul șef de la municipiu nu se bate pentru acest proiect sau ca acest proiect să fie corelat cu celelalte investiții ale Primăriei sau cele deja aprobate.
Chiar președintele Alin Tișe, cel care conduce Comisia de Urbansim, a recunoscut că există probleme și că acest PUZ al trenului metropolitan va influența tot județul. „Nu cred că mai este timp să reveniți cu el dacă spuneți că Primăria a cerut ca proiectul să fie predat la finalul lunii noiembrie. Așa ar trebui să procedăm. Problema este să nu vă încurcăm. Trebuie să aduceți propunerile modificate și acceptul Primăriei în cazul corelărilor cu celelalte investiții. Vrem să venim în sprijinul proiectului cu toate că ceea ce facem și aprobăm aici este o chestiune care influențează tot județul și trebuie făcută foarte bine. E mai important pentru noi să mergem în întâmpinarea proiectului, să fim proactivi și dumneavostră să vă conformați să aduceți planșele cu modificări într-un termen rezonabil, înainte să vă eliberăm avizul”, a spus Alin Tișe la ședința de urbanism.
Mai mult, el s-a adresat arhitectului-șef al județului și i-a replicat că e convins că „viața e ok și vom găsi pârghii să centrăm toate neajunsurile”. În final, comisia a acceptat să avizeze documentația, cu condiția ca proiectanții să aducă modificările solicitate. Mai mult, după ședință, Consiliul Județean a făcut și un comunicat de presă în care a anunțat că proiectul trenului metropolitan a fost aprobat, cu condiționări.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Un șofer a rămas fără permis 90 de zile în Florești după ce a depășit o coloană de mașini și a agățat oglinda retrovizoare a uneia
dec. 04, 2024 0
-
Bărbatul care ar fi vandalizat nu mai puțin de 23 de mașini pe o stradă din Cluj-Napoca, în urmă cu câteva zile, a fost surprins de o cameră de supraveghere
dec. 04, 2024 0
Proiectul trenului metropolitan pare sa fie un pas important pentru dezvoltarea mobilitatii urbane, dar este dezamagitor sa vedem ca deja apar carente serioase in fazele incipiente. Cum se poate ca un proiect de asemenea amploare sa fie avizat conditionat, fara sa fie corectat inainte? Cred ca autoritatile ar trebui sa puna un accent mai mare pe calitatea planificarii si pe transparenta, pentru ca astfel de initiative sunt esentiale pentru comunitate si nu ar trebui compromise de erori din start.