Închide

Pe urmele sașilor, cei care au fost „primii în toate”. Tot ei au făcut prima făbricuță de bere din Cluj. Urmează un tur ghidat despre evrei

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iun. 06, 2019 1 478

Un grup de entuziaști a pornit la finalul săptămânii trecute, mai precis în 2 iunie, pe urmele sașilor care și-au lăsat amprenta asupra Clujului, într-un tur ghidat de istoricul Cosmin C. Rusu, organizat de asociația Vechiul Cluj și inclus în cea de-a patra serie de tururi ghidate pe care aceasta le-a inițiat. Anul acesta vor mai avea loc trei tururi ghidate. Următorul va fi dedicat evreilor și va avea loc în 29 iunie. Celelalte două vor fi despre comunitatea maghiară și cea română și vor avea loc de Zilele Maghiare respectiv Zilele Clujului programate în toamna anului.

„A fost bine, pentru vremea de care am avut parte. Aproape 40 de participanți. Din cauza ploii ne-am refugiat în Turnul Croitorilor. Dezavantajul temei (și anume sașii) a fost acela că în prezent nu sunt multe urme vizibile ale acestora în oraș, cum ar fi clădiri sau monumente, de aceea am putut muta un tur într-o locație fixă. După ce s-a oprit ploaia, am ieșit la statuia „Sf. Gheorghe ucigând balaurul”, realizată de sculptorii clujeni de origine săsească Martin și Gheorghe”, spune istoricul Cosmin Rusu.

Ploaia de la prima ediție a tururilor organizate de Asociația Vechiul Cluj, de sâmbătă 2 iunie, nu i-a speriat pe participanți, care, înarmați cu umbrele, s-au prezentat să asculte poveștile lui Rusu despre sași. Lor le datorează orașul cel mai reprezentativ monument al orașului, biserica Sfântul Mihail din Piața Unirii, locul unde se fac cele mai multe fotografii. De la sași aveam: urbanitatea, prima tipografie, baia publică, moara-fabrică de hârtie și manufactura de bere.

„Proiectul de anul acesta de numește Clujul – Comunitatea Comunităților. Și asta încercăm să facem, să aducem în atenția comunității actuale comunitățile care au făcut posibilă apariția și dezvoltarea așezării. Contacte, conviețuiere, colaborare, conflicte. Orice tur despre Cluj trebuie/ar trebui să îi aducă pe clujeni mai aproape de orașul lor, de comunitatea lor. Asta încercăm noi, cei de la Vechiul Cluj si subsemnatul. Primul tur a avut ca tematică principală sașii. Istoria lor, urmele culturii materiale lăsate de ei în oraș, personalitățile lor, comunitatea lor azi. Berea și tipografia sunt doar două dintre elementele pe care le-au adus ei pentru prima oară în oraș. Berea din veacul XIV,  iar tipografia două secole mai târziu. Urbanitate, administrație, meșteșuguri, comerț, artă sunt domenii în care sașii au fost primii și cei mai buni care au adus aici modele central și vest-europene”, a explicat Rus pentru Actualdecluj.ro.

Asociația Vechiul Cluj va mai organiza alte trei tururi ghidate anul acesta. Următorul va fi dedicat evreilor, o comunitate cu o istorie și un destin fascinante și dramatice totodată și la Cluj. Turul despre evrei va avea loc în 29 iunie, probabil tot de la ora 11.00. „Moștenirea lor este încă vizibilă. Comunitatea, din păcate, este tot mai mică. Va fi o parte de istorie a comunității mozaice, vom vizita câteva dintre obiectivele care au aparținut/aparțin acesteia și vom încerca să evocăm personalități marcante ale evreimii clujene”, a dezvălui Cosmin Rusu. Istoricul a mai spus că, în legătură cu ghetoul evreiesc (recent demolat, fiind pe o proprietate privată pentru un proiect de blocuri), acesta nu putea fi fizic conservat deoarece a fost amenajat în locații existente și a dispărut odată cu deportarea evreilor din Cluj. „Crearea unui/unor locuri ale memoriei în relație cu acest ghetou este o alta discuție, dar aceasta ține de raportatea autorităților la această comunitate. Și rezolvarea poate să însemne o simplă placă comemorativă sau un monument/muzeu dedicat. Pe unele le avem, pe altele nu”, a mai arătat doctorul în istorie al Universității Babeș-Bolyai care este și autor al cărții „Re-descoperim Clujul”.

Proiectul Asociației Vechiul Cluj – Re-descoperim Clujul – se află la a patra ediție și este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Municipiul Cluj-Napoca.

În afară de turul ghidat dedicat comunității evreiești, anul acesta urmează să se mai deruleze alte două tururi, unul de Zilele Maghiare și celălalt în cadrul Zilelor Clujului programate în toamna acestui an. Primul va fi dedicat maghiarilor, celălalt comunității române.

Sursa foto: Petru Dimoff

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Un comentariu

  1. Franz Pfaff, un austriac a proiectat gara, Statuia Sfântului Gheorghe, de fratii Kolozsvári Márton si György, statuia ecvestra a lul Matia Corvin a fost facuta de Fadrusz János, Biserica catolica a fost facuta tot comunitatea maghiara, hotelul Continental fosta New York a fost facuta de Pákey Lajos,
    teatrul national de austrieci, la fel ca si multe alte cladiri din Cluj.
    Unde vedeti voi sasi, ca eu nu vad nici unul.
    Mai trimiteti niste istorici la Budapesta sau Vienna sa invete istoria Clujului ca au mare nevoie.
    Va este rusina sa recunosateti fosta administratie maghiara, sau iara va luati dupa xenofobul de Aurel Popa? Eu sunt roman in varsta si am trait vremurile vechi, si nici urma de sasi.

Scrie un comentariu