Închide

Parcul din Turda, amenajat cu bani europeni, aproape 5 milioane de euro

AdministrațieDin județ by Actual de Cluj - dec. 01, 2020 0 330

Parcul central din Turda se modernizează pentru aproape cinci milioane de euro, bani europeni. Contractul de finanțare a fost semnat, anunță primarul orașului, Cristian Matei.

Proiectul include amenajarea unui centru multifuncțional prin construirea unei clădiri, înființarea unui nou patinoar, amenajarea piațetei cu pavilion și fântână, și altele. Clădirea multifuncțională este prevăzută cu un spațiu interior care să poată găzdui evenimente adresate în special copiilor, iar în paralel, o mică sală de conferințe care să poată găzdui evenimente educative pentru parinți și copii. Clădirea va avea o suprafață construită de peste 600 de metri pătrați.  Parcul are și trei spații de joacă, de 325, 400 și respectiv 154 metri pătrați.  În parc va fi amenajat și un patinoar de 380 de metri pătrați. ”Patinoarul va avea instalațiile încastrate în placa suport, iar sistemele de producere a gheții se vor amplasa pe perioada folosirii lui în imediata vecinătate, într-o cabină tehnică demontabilă. În afara perioadei de utilizare în scopul primar, suprafața patinoarului se va amenaja sub forma unei piațete urbane destinată organizării de activități specifice pentru copii”, arată primarul.

Proiectul prevede și amenajarea unei piațete de 666 metri pătrați, cu o fântână. Proiectul are o valoare de 23,28 milioane de lei, adică 4,8 milioane de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare