Închide

Parcul Armătura din Iris va fi deschis în cel mult o săptămână, spune primarul Emil Boc – la trei luni de când lucrările de modernizare trebuiau terminate

Administrație by Actual de Cluj - iul. 07, 2023 0 120

Parcul Armătura din Iris va fi deschis în cel mult o săptămână, spune primarul Emil Boc – la trei luni de când lucrările de modernizare trebuiau terminate.

Ieri a început procesul de recepție a lucrărilor la Parcul Armătura. ”Până în 15 iulie, cel târziu, parcul va fi deschis tuturor clujenilor”, spune Boc. Și procedura de recepție a fost amânată cu o săptămână: trebuia să înceapă în 30 iunie, dar a început doar ieri, 6 iulie. Parcul are o suprafață de 3,25 hectare, unde au fost plantați două sute de arbori noi.
Parcul este realizat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Valoarea totală a investiției este de 18 milioane de lei cu TVA.

Proiectul pe fonduri europene presupune revitalizarea culoarului de mobilitate pe malul Someșului, în zona Parcului Armătura, prevede modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului, realizarea unui podeţ pietonal şi pentru biciclete peste pârâul Nadăş, amplasarea de mobilier urban și rasteluri de biciclete, plantare de arbori, sistem de iluminat modern și reabilitarea bazei sportive.

Termenul de finalizare al lucrărilor la Parcul Armătura ar fi trebuit să fie martie 2023, luna curentă, după cum estima primarul Emil Boc în urmă cu exact un an. Citește și:

Clujul verde. Când vor fi gata marile parcuri la care se lucrează în oraș

Citește și:

Licitația pentru modernizarea parcului Armătura, câștigată definitiv în instanță, contractul de lucrări se semnează săptămâna viitoare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu