Închide

Parc public cu grădini urbane pe Canalul Morii, în zona sălbatică din cartierul Grigorescu

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - oct. 24, 2019 2 1798

Propunerea de amenajare a unei suprafețe situate de o parte și de alta a Canalului Morii, pe porțiunea sa nebetonată, în zona parcului Rozelor din cartierul Grigorescu urmează să fie dezbătută, cu public, în cadrul unei întâlniri programată peste o săptămână, în 31 octombrie.

„Zona unde sunt propuse amenajările este de 2,5 hectare. Avem un litigiu în instanță cu privire la proprietate, cu cei de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. În octombrie există un termen la care se va decide ce este al lor și ce este al nostru. Pentru ceea ce nu este al nostru am convenit cu Universitatea că vom face un protocol pe modelul Parcului Iuliu Prodan. Prin proiect, Canalul Morii va fi accesibilizat, se va demola gardul care împrejmuiește parcul Rozelor, pe celălalt mal va fi creată o alee pietonală, cu intervenții minime asupra zonei. În proiect există și o propunere de păstrare a unei zoni de grădini urbane, trepte pietonale spre apă, pe apă, un pod. Încă nu am decis cum se vor administra acestea, dar de asta avem o dezbatere publică”, a explicat pentru Actualdecluj.ro Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în Primărie.

Un parc public pe Canalul Morii a fost cerut de civicii din Cluj – SOS Cluj – cei care au instalat chiar și două podețe în zonă în cadrul ediției Someș Delivery din luna iulie pentru a demonstra potențialul spațiului pentru public, odată cu niște dotări care îl fac accesibil. Primăria a anunțat că își asumă un parc public pe Canalul Morii tot în aceeași lună.

Detalii: Primăria pregătește primul parc public amenajat pe Canalul Morii

De studiul de fezabilitate și de conceptul urbanistic se ocupă firma Planwerk, contractată de Primărie.

Dezbaterea propunerii făcută de arhitecți va avea loc în 31 octombrie, de ora 17:00, la clădirea Casino din parcul central, în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică al Primăriei.

Foto: simulare amenajare Canalul Morii – Planwerk

2 comentarii

  1. E bine sa-ti faci planuri, dar cand nu duci unul la capat esti RIDICOL.

    Ce se mai aude cu amenajarea Somesului in aceeasi zona, pod peste somes plaja grigorescu – parcul rozelor etc .parcul padure urbana din zona muzeului etnografic , parcul feroviarilor etc.Pentru toate de ani de zile se to fac concursuri si planse pe bani multi insa in teren NIMIC.

Lasa un raspuns pentru mihai