Închide

Organizațiile de tineret reeditează solstițiul de vară. Două zile și o noapte pline de evenimente în Piața Unirii la Cluj Nevers Sleeps

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 21, 2019 0 434

Mai multe evenimente inedite sunt programate atât pe timpul zilei cât și noaptea în Piața Unirii din Cluj în cadrul evenimentului care marchează solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an/cea mai scurtă noapte din an, Cluj Never Sleeps, ajuns la ediția a 6-a. Un picnic de noapte, o instalație care transpune gândurile participanților pe clădirile din Piață cu ajutorul luminii și modulelor morse, un spectacol de foc și flăcări, plus multe alte evenimente vor avea loc între 21 și 23 iunie în centrul Clujului.

Ce au programat organizatorii:

· Urban Forest- instalația sculpturală ce va transforma Piața Unirii într-un loc mai aproape de natură, în sufletul orașului;
· Urban Jam – concerte & jam sessions în mijlocul Pieței Unirii, într-o atmosferă relaxantă, apropiată de spectatori;
· Transmision – o instalație a artistului francez Yann Toma, care prin intermediul luminii, cu ajutorul unor module Morse, va transpune gândurile participanților în geamurile clădirilor din Piața Unirii;
· Midnight Snack – în miez de noapte, în inima orașului, clujenii sunt așteptați să creeze noi legături la un pahar de vorbă, la o masă mare care va fi amenajată în Piața Unirii;
· Fire Show – o atmosferă incendiară este promisă de organizatori, împreună cu trupa SiriuS, care va oferi un spectacol cu foc și flăcări;
· The Tunnel – o instalație a artistului Silviu Ciora, care este precum o călătorie de auto-descoperire, în care trebuie să selectezi cu atenție fiecare pas;
· [Silent] Party – o petrecere în “tăcere” pentru cei din exterior, la miezul nopții, pentru care vor fi puse la dispoziție publicului 400 de căști cu 3 DJ / 3 stiluri / 3 frecvențe diferite, în Piața Unirii;
· Workshop-uri – numeroase ateliere de creație cu participare gratuită sunt propuse publicului, printre care: realizare de caricaturi/portrete; reciclare dopuri de vin; body painting; pictare lut; percuție; creare stickere; revitalizare textile etc.

De asemenea, sâmbătă noaptea, în 22 iunie, de la ora 23.30, va avea loc și o dezbatere la Casino privind Centrul de Tineret, proiect propus în cadrul proiectului de bugetare participativă și pe care Primăria a anunțat că îl va implementa într-o clădire de pe strada Iuliu Maniu.

Cluj Never Sleeps este organizat de Federația Tinerilor din Cluj care reunește 32 de ONG-uri și este o manifestare organizată pentru prima dată în programul Capitalei Europene a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare