Închide

Organizație de cercetare de IT din Cluj preia coordonarea unei rețele din Balcani și Marea Neagră

Economie by Actual de Cluj - dec. 17, 2015 0 288

Un cluster de IT din Cluj preia coordonarea rețelei de clustere de IT&C din Balcani și zona Mării Negre, pentru anul viitor.

E vorba de Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT din țară, și fondator al rețelei pe care o conduce anul viitor, Balkan and Black Sea ICT Network.

Rețeaua a fost fondată în octombrie anul trecut împreună cu alte organizații similare de IT, și urmărește construirea unor punţi sustenabile de colaborare între clustere IT și organizații de profil din ţările ce constituie macroregiunea Balcanilor şi a Mării Negre, pentru a dezvolta oportunități de afaceri în această zonă. În acest moment, rețeaua are 17 membri, din Albania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia și Turcia. Aceștia își propun, cu ajutorul parteneriatelor cu liderii fiecărei piețe naționale, să atragă mai mulți investitori regionali, mai multe companii, organizații de cercetare și instituții academice, pentru a stimula implementarea unor proiecte comune de cercetare și dezvoltare cu impact regional.

Primul proiect derulat de Balkan and Black Sea ICT Network sub coordonarea Cluj IT Cluster este Danube  ICT (Danube ICT Clusters’ Sustainable Cooperation for Smart and Inclusive Growth), care vrea o cooperare strategică transnațională pe termen lung între clusterele IT&C, prin elaborarea unei strategii comune. Proiectul a demarat în 1 decembrie 2015.

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, ce are ca membri 36 de companii de IT, cinci instituţii de învăţământ superior și de cercetare – Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj Napoca și Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare din Cluj-Napoca, dar și 8 instituţii publice şi organizaţii catalizator.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare