Închide

Proiecte pentru spații verzi, finanțate de grup petrolier cu sediu la Cluj

EconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 17, 2015 0 2301

O curte din Țara Hațegului în care se adunaseră resturi de fost șantier s-a transformat în grădină, cu implicarea voluntarilor: au apărut un gard de nuiele, foișor, grădină cu plante, o „familie” de pietre într-o instalație creată la fața locului. În județul vecin Bihor, un proiect a dus „junior rangeri” în natură – în situl Valea Iadului, într-o tabără prin care copii din mediul rural ajung să vadă obiective turistice la doi pași de casă pe care altfel nu le-ar fi văzut.

Cele două proiecte au fost finanțate printr-un program al unui grup petrolier maghiar care are sediu în Cluj. Mol România, societatea cu sediu înregistrat la Cluj, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 4,3 miliarde de lei și profit de 94 de milioane de lei. Bugetul anual alocat program de Responsabiltate Socială „Spații Verzi” de către companie este de 670.000 de lei. Acesta este cel mai vechi program de responsabilitate socială al MOL România, desfăşurat împreună cu Fundația pentru Parteneriat, iar responsabilii de proiect tocmai au făcut bilanț de zece ani: prin intermediul acestei platforme au fost plantaţi 69.000 de pomi și arbuști, au fost reabilitate terenuri cu o suprafaţă de 428.000 de metri pătraţi și au fost amenajate 71 de poteci tematice în ariile naturale protejate, susțin reprezentanții companiei. În zece ani, prin program s-au finanţat 424 de proiecte, cu aproximativ 4,8 milioane de lei și 170.000 de copii şi tineri au fost implicaţi în acţiunile de creare şi re-creare a spaţiilor verzi și de promovare a ariilor naturale protejate.

Programul lansat în 2006 se desfășoară sub forma unui program de grant-uri ce a urmărit implicarea copiilor şi a tinerilor în proiecte de amenajare a spaţiilor verzi. Programul se desfăşoară sub forma unui concurs anual de proiecte, care sunt derulate de către asociațiile și organizațiile care primesc finanțări și este structurat pe două arii majore: Spaţii Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt căutate proiecte care au ca scop reabilitarea sau crearea de suprafețe înverzite şi desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituţii. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt finanţate proiecte care urmăresc promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a îmbunătăți nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor şi şcolilor, a comunităţilor locale precum şi al administratorilor de arii protejate. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei.

Sfera de afaceri și sfera neguvernamentală pot lucra împreună pentru a produce schimbări pozitive la nivelul societății. Pentru ca cele două să colaboreze eficient e nevoie de trei lucruri: în primul rând, trebuie ca fiecare dintre domenii să învețe să vorbească limba celuilalt. Apoi, organizațiile să înțeleagă că firma nu e un sac ce dă banul, ci e un donator care adesea e bucuros să se implice. Și, pe de altă parte, compania să înțeleagă că doar fiindcă oferă bani nu controlează totul”, spune László Potozky, fondator și director al Fundației pentru Parteneriat. Vom continua să încurajăm şi să sprijinim comunităţile care vor să înfrumuseţeze mediul în care trăiesc”, a s-a angajat Kinga Daradics, CEO şi Country Chairman al MOL România.

Cine a luat premiile Spaţii Verzi 2015

Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2015: Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală – CRAL

Proiectul cu titlul ”Grădina aromată a timpului” s-a desfășurat în oraşul Haţeg, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului în perioada aprilie – septembrie 2015. Scopul proiectului a fost acela de a crea un spaţiu verde urban destinat elevilor şi turiştilor, dar şi persoanelor cu deficienţe de vedere, ce combină, în scop educaţional, geo şi fito-diversitatea locală. Spaţiul amenajat cuprinde trei zone distincte: Aleea timpului, Grădina cu plante aromatice şi Grădina Bunicii. Prin intermediul panourilor explicative, zonele sunt interpretate şi în limbaj Braille astfel încât să fie accesibile şi persoanelor cu deficienţe de vedere. Fiecare dintre cele trei zone cuprinde şi elemente de land art, de promovare a unor vechi meşteşuguri locale sau de atracţie turistică (ex. mozaic din piatră ce reconstituie cochilia unui amonit, gard de nuiele împletite, gard de piatră, piatra meteorologică). A mai fost amenajată o simeză în aer liber, un spaţiu de relaxare şi o căsuţă a voluntarilor. Toate lucrările de amenajare au fost completate cu workshop-uri practice, în urma cărora au rezultat materiale destinate susţinerii celor trei module educaţionale. Două voluntare și-au descoperit talentul la desen, o fată băiețoasă care nu prea știa să facă muncă de gospodărie a ajuns responsabilă de proiect, un băiat care nu prea era popular în mediul lui a ajuns aici să fie cel mai amuzant din grup și cel fără care echipa nu făcea nimic. Nu e vorba doar de proiecte de mediu, ci și despre astfel de efecte”, povestește Dan Popa.

Sursa foto: CRAL

 

 

Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2015: Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius

Proiectul premiat, denumit „Cu Junior Rangerii implicăm comunitățile în păstrarea și promovarea valorilor naturale”, a avut ca scop implicarea comunității în promovarea sitului Valea Iadului. Proiectul a inclus realizarea și amenajarea traseului de moutain bike „Săritoarea Ieduțului”, lecții în aer liber pentru copii despre biodiversitatea ariilor protejate, precum și acțiuni de creștere a gradului de conștientizare în rândul tinerilor din 6 comunități prin activități de tip Junior Ranger și promovarea acestoraprin intermediul unui film intitulat sugestiv „De ce Junior Ranger?” – disponibil on-line. În cadrul taberei Junior Ranger s-au desfășurat activități educaționale, recreative, jocuri, activități de conștientizare a importanței protejării speciilor și habitatelor.

Proiectul a fost implementat în perioada 15 aprilie – 28 septembrie. În cadrul proiectului asociația a mai organizat evenimentul Ziua Liliacului Carpatin, în cadrul căruia au avut loc un târg de produse locale, spectacole folclorice realizate de localnici, degustări de produse tradiționale, întreceri și concursuri inedite. Pentru un copil din zona rurală o tabără e adesea sungurul moment în care el iese din localitatea sa, din mediul lui. Am avut printre copiii participanți pe unii care nu văzuseră obiective turistice care sunt la câțiva kilometri de casele lor”, spunei Andrei Togor, manager de proiect.

Sursa foto: Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.