Închide

„Orașul de 5 stele” se sufocă în criza gunoaielor. Rampa de deșeuri, sub amenințarea suspendării autorizației de mediu

ActualitateTop News by Kristina Reştea - mai 03, 2018 1 455

 

Un nou incendiu a izbucnit azi noapte la groapa de gunoi a orașului – mai precis, la rampa temporară de gunoi de la Pata Rât, aflată în administrarea RADP Cluj-Napoca. Câteva ore mai târziu, prefectul judeţului a convocat în şedinţă extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj. Garda de Mediu amenință cu notificarea Agenției de Protecție a Mediului în vederea suspendării autorizației de mediu, cei din societatea civilă spun că pregătesc o acțiune legală pe această temă, chiar pentru anularea autorizației, și atrag atenția că rampa și-a depășit cu mult parametrii aprobați și că funcționează ilegal.

„Am cerut directorului RADP sigilarea camerelor de luat vederei, pentru pune informațiile la dispoziția organelor de anchetă. Din ce am înțeles, până la 5.30, cât am stat eu acolo, nu s-a identificat nicio persoană, nicio mână criminală care ar fi fost prin preajmă. Se pare că nu a fost mână criminală, ci acel fenomen de autocombustie, autoaprindere”, a spus primarul Emil Boc, chiar de la începutul ședinței, referitor la incendiul pentru care a fost nevoie de intervenția a patru autospeciale.

Vezi și:

Arde, din nou, rampa de gunoi a Clujului

 

 

„La noi s-a perpetuat această nepăsare, de a nu avansa cu Centrul integrat (Centru de Management Integrat al Deșeurilor, demarat, dar aflat în mare întârziere, n.red.). Dacă se punea acest proiect în operă, azi poate discutam de altceva. Garda de Mediu ce va face? Va notifica agenția de protecția mediului în vederea suspendării actului de reglementare, autorizației de mediu. Din acel moment, orice activitate e interzisă, iar continuarea activității după suspendare este penală. Colegii mei sunt în control la RADP. Vom impune ca măsură degajarea parțială a depozitului. Nu știu, îl duceți la Oradea, vedeți ce faceți! Dacă condițiile din autorizația de mediu se tot încalcă la nesfârșit suntem obligați să facem pașii aceștia”, a spus Ioan Borș, reprezentantul Gărzii de Mediu. Cu această perspectivă în față, primarul Emil Boc nu a ezitat să acuze că la mijloc ar fi vorba de interese politice. Edilul a cerut să nu se pună în pericol viața cetățenilor orașului și ca astfel de propuneri să fie avansate doar după ce se evaluează fezabilitatea lor. „Degeaba faceți propuneri de soluții care nu se pot pune în aplicare. 400 de tone pe zi unde să le duci? Chiar sunteți inconștienți? Vă rog să aveți eleganța de a analiza ca  aceste lucruri propuse să fie posibile”, a spus Boc.

Prezent la întâlnirea de la Prefectură, deputatul Adrian Dohotaru a pledat pentru colectare selectivă, pentru a se diminua cantitatea de deșeuri stocate pe rampă. Dohotaru susține că ar trebui suspendată autorizația de mediu din mai multe motive: rampa e sursă de poluare și incendi, în vecinătate se află zonele locuite din Pata Rât și, mai mult, suprafața desemnată pentru depozitarea deșeurilor a fost deja depășită. În schimb, de această dată, deputatul Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, a fost de acord cu Boc. „Până nu găsim o soluție pentru clujeni, e inadmisibil să ne gândim că nu mai depozităm în acel loc. Vă rog să fiți responsabili! Să avem soluții de evacuare a gazelor, să găsim soluții să compartimentăm, să „mărunțim” zona, împreună cu specialiștii să găsim soluții să depozităm până va fi gata CMID.  Să găsim soluții să stingem mai repede incendii, apoi putem discuta de suspendare autorizației de mediu”, a spus Ungureanu. Prefectul a făcut și un „sumar” pentru rampa de gunoi a RADP: în 2017 au fost 22 de incendii, iar în acest an au fost deja 3 astfel de incidente.

Primarul Emil Boc a ținut să amintească că încă din 2016 au început demersuri și investiții în oraș pentru colectarea selectivă.  Tot el a găsit însă și „vinovații” din cauza cărora nu s-ar face colectare selectivă: romii care vin la punctele gospodărești; afirmație care nu a fost trecută cu vederea de cei prezenți, care l-au acuzat imediat de rasism.

Activistul Szakats Istvan a venit pregătit cu cifre, susținând că deja rampa funcționează ilegal. „Pe termen scurt, criza arderilor se poate rezolva, dar ar fi o iresponsabilitate crâncenă să rezolvăm problema gazelor și aici să ne oprim. În autorizația de mediu a rampei se menționează o suprafață de 18.000, iar rampa ocupă 36000. E un singur munte nediferențiat, iar suprafata pe care sunt depuse deseuri e peste 12.200 mp, mult peste cea aprobată. Vorbim de măsurători topografice. Nu putem să ignorăm acest lucru. Depășirea autorizației de mediu arată că avem o bombă ecologică de care trebuie să ne ocupăm. Nu putem să ne prefacem că problema e că „vai, se aprinde gozul!”. Să discutăm de colectare selectivă. După ce CMID va fi funcțional, muntele de gunoi va fi transportat în 250 de zile. Nu e pac! și s-a terminat. Soluțiile pe termen scurt, mediu și lung trebuie gândite de acum. Cu alocare de bani”, a intervenit Szakats.

Înainte de începerea şedinţei, acesta a transmis câteva imagini cu măsurătorile din teren, susţinând că primăria încearcă „să șteargă urmele că a fost prinsă in ilegalitate crasă cu rampa RADP, prin declararea de stare de urgență”. „Conform autorizației de mediu, stația temporară de transfer a deșeurilor e de 18.000 mp., se pot depozita deșeuri pe o suprafață de 3586mp și deseuri din construcții, pe o suprafata de 5785mp. Realitatea din teren e total alta. Suprafața totală e de peste 36.000mp, mai mult decât dublu decât autorizat, suprafața pe care sunt depuse deșeuri e peste 12.200 mp, cu o depășire de peste 30%. Nu există depozitare separată, e un singur munte de gunoi imens. Se impune nu suspendarea, ci anularea autorizației, și  în societatea civilă de mai bine de două săptămâni se pregătesc actele pentru acțiunea legală. Cum încearcă să iasă Primaria din asta? Prin metoda brevetată: declară situație de urgenta și la revedere, s-au sters ilegalitățile. Dacă vă sună cunoscut modelul din cazul Tise – Levigat, asemănarea nu e întâmplătoare”, a transmis Szakats Istvan, alături de imaginile cu măsurători.

 

 

În ședința de la prefectură, directorul RADP, Ion Pantelimon, a venit cu alte cifre și procente pentru a susține că, de fapt, autorizația se respectă. „Cei care au venit au găsit mici abateri, doar temporare. Între timp, am ajuns la situația aceasta, că tot se spunea că nu anul ăsta, ci la anul se tot pornește CMID-ul. Prin autorizație ni se cere să nu se depășească 75% din capacitatea totală a rampei. Asta, din 358.000, înseamnă aproape 270.000 de tone. La ultima măsurătoare, din 15 aprilie, reiese că suntem la 194.000 de tone”, a spus Pantelimon, care a amintit că s-au făcut și se fac investiții pentru a mai ușura problema.

Reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj a amintit că agenția a emis autorizația în 2015 în ideea că într-un an – doi noul centru va fi deschis. „Am spus de atunci că nici vorbă să fie gata în 2016 și, din păcate, am avut dreptate. La grad de ocupare de 75% dăm notificare și din acel moment nu se poate depune acolo. În momentul de  față, conform datelor noastre de la 31 martie, rampa este ocupată 53%. Problema cea mai mare să faceți să funcționeze SMID-urile (Sistem de Management al Deșeurilor ). Centrul de Management Integrat de la Cluj nici în doi ani nu e gata. E pe centură, îl vede toată lumea”, a încheiat reprezentantul APM.

 

Mâine ar urma încă o întâlnire: un grup de lucru tehnic, a spus prefectul.

Rampa, marcată cu „promisiuni” de artistul Dan Perjovschi (foto ISU):

 

Întâlnirea de la prefectură, transmisă Live de Emanuel Ungureanu:

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare