Închide

Bilanț de Paște pentru echipajele de urgență din Cluj: sute de intervenții, dintre care zeci de accidente, în doar câteva zile

Actualitate by Actual de Cluj - mai 08, 2024 0 56

Bilanț de Paște pentru echipajele de urgență din Cluj: sute de intervenții, dintre care zeci de accidente, în doar câteva zile.

Astfel, pompierii clujeni au desfășurat un număr de 264 de misiuni în perioada prilejuită de minivacanța de 1 Mai, respectiv cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Dintre acestea, 52 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat peste două sute de cazuri medicale.

Printre cele mai importante intervenții a fost cea din 2 mai pentru stingerea unui incendiu de cabană pe strada Viile Dâmbul Rotund din Cluj-Napoca. Flăcările au distrus cabana de aproximativ 40 de metri pătrați. La misiune au luat parte trei autospeciale cu apă și spumă. Tot joi 2 mai, pompierii din Dej au intervenit pentru lichidarea unui incendiu care a distrus un autoturism în localitatea Măhal, comuna Sânmărtin. Pe parcursul zilei de sâmbătă 4 mai, pompierii au stins un incendiu care a izbucnit la bucătăria unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca. Mai exact, flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 12 mp, afectând tavanul și mobilierul. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o defecțiune a hotei din bucătărie. În aceeași zi, pompierii din Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Viștea. Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism intrat într-un copac. A rezultat o singură victimă, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 20 de ani. După ce a primit îngrijiri medicale, acesta a refuzat transportul la spital.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu