Închide

Ministrul Sănătății a cosmetizat chiar el realitatea meniurilor din spitale/ A publicat meniul de Paște de anul trecut de la un spital al Primăriei Craiovei, conduse de Olguța Vasilescu./Internauții: „Meniu de la botezul lui Simonis?”

ActualitateSănătate by Simona Mureșean - nov. 02, 2026 0 34

alexandru rogobete meniu paste spital craiova

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), le-a cerut luni pacienților să trimită fotografii cu mâncarea primită în spitalele de stat, spunând că nu vrea „rapoarte cosmetizate”. Câteva ore mai târziu, chiar ministrul a publicat trei fotografii cu un meniu festiv de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, aflat în subordinea Primăriei Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului și președinta PSD Craiova.

Problema semnalată de internauți este că una dintre fotografiile prezentate de ministru drept exemplu de bune practici este aceeași cu o imagine publicată de spital în aprilie 2025, cu ocazia meniului de Paște. Mai mult, fotografia cu oul roșu a fost publicată în luna noiembrie, ceea ce a stârnit numeroase ironii.

Postarea lui Rogobete a adunat aproape 1.500 de comentarii, multe dintre ele critice sau ironice. Printre reacțiile oamenilor se numără:

  • „Meniul de la botezul lui Simionis?!”
  • „Departe de realitate, mergeți într-o vizită neanunțată, atunci aveți realitatea pe masă!”
  • „Ou roșu în meniul de spital dintr-o zi obișnuită din luna noiembrie.”
  • „Asta este pentru reclamă, să nu credeți că veți găsi aceste mâncăruri prin saloane în spitalele din România.”
  • „Era culmea să vă trimită cineva pâinea cu unt și ceaiul, nu?”
  • „Chiar ne credeți proști?”
  • „Pare că e meniul de la botezul din weekend.”
  • „Ar fi de râs, dacă nu-i de plâns.”

Un alt comentator i-a sugerat ministrului să meargă la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, susținând că acolo supa sau ciorba este servită în pahare de cafea de 200 ml. O persoană care afirmă că a făcut practică la spitalul din Craiova a contestat, de asemenea, imaginile: „Garantat nu am văzut niciodată vreo masă care să arate așa!”.

În urma valului de reacții, ministrul și-a editat de două ori postarea, precizând că nu a vizitat spitalul, că fotografiile i-au fost trimise după apelul public și că acestea provin din perioade diferite ale anului.

Spitalul din Craiova: Meniul zilnic este întocmit de asistenți dieteticieni

Reprezentanții Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova au intervenit, la rândul lor, în comentariile postării ministrului. Aceștia au precizat că meniul zilnic al pacienților poate fi consultat pe site-ul instituției și au confirmat că fotografiile publicate de Rogobete sunt de la mesele de sărbători. „Meniul zilnic este întocmit de asistenți dieteticieni și corespunde nevoilor și afecțiunilor pacienților. De precizat că Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova nu s-a pregătit și nu a primit nicio vizită”, au transmis reprezentanții unității medicale. Comentatorii au penalizat Spitalul că susține că lucrează cu dieticieni dar oferă salam pacienților, după cum arată imaginile.

Vezi și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.