Îl observi de câteva ori pe săptămână șezând pe Eroilor, pe o bordură care-i alintă corpul cu un tremurici care durează ore. Ore și ore. Pentru el, timpul s-a oprit în loc acum 10 ani. De-atunci și-a pierdut direcția.

Bătrânul ajuns la 62 de ani, abia se mișcă. Stă în Cojocna, pe-un deal ascuns de pădure și trei zile pe săptămână face naveta spre Cluj ca să vândă lavandă la colț de stradă. Vara o dă proaspătă, iar acum, că a venit frigul, o dă uscată, în pachețele colorate cusute minuțios, seară de seară, la lumina lumânării. 4 lei bucata! Atât costă un zâmbet în ziua de azi.

Dacă l-ai vedea, ai zice că a fost blestemat de cineva și n-are cum să se bucure niciodată de nimic pe lumea asta. Ochii mari și adânci înconjurați de ridurile limpezi ale vremii cu toate nenorocirile ei, picioarele bolnave și subțiri ca două joarde, l-au ajuns pe nenea Viorel. El speră, doar, să mai trăiască. Nimic altceva. Pe rând, o dată cu vârsta, a renunțat la idealuri. Oricum n-a avut el prea multe, dar măcar avea o familie. Îi plăcea să muncească. Lucra pe utilaje grele, la trustul de construcții. Pe buldo-excavatoare. În schimburi, prin cine știe ce locuri, unde era detașat.

În 2006, în vară, era tot pe la o muncă din asta, prin Surduc, în județul Sălaj. Și l-a sunat, pe fix, la biroul portarului de șantier, o colegă de-a nevestei.

-Viorele!

-Ce-i, femeie, ce s-o întâmplat?

– O lovit-o mașina pe Angela.

– Și unde-i?

– Îi moartă.

Când a auzit asta Viorel a vrut să se spânzure de durere. Că ea era punctul său de sprijin. Cât timp ea era bine și-l aștepta acasă, și-i spunea o vorbă bună, el avea pentru ce să trăiască. Bucuriile mici îl făceau să zboare. Iar când Angela n-a mai fost, nici Viorel n-a mai fost om. Apoi a vrut să afle cine-i criminalul. S-a dus la fața locului, în Apahida, la ferma de pui,  și-a dat peste poliția criminalistică. Ăștia n-au vorbit cu el mai nimic.

Apoi a mers ață la șefu de post acasă. – Unde-i nenorocitu? A dat din umeri și i-a zis că o să-l prindă.
De supărare, s-a dus acasă și-a dat pe gât o carafă de vin prost, de pastilă. După ce și-a înmormântat creștinește consoarta, și-a jurat că o să-l prindă pe răufăcător.

Văzuse odată în ceva film polițist că cei care comit o crimă se întorc la fața locului după o perioadă. A stat la pândă câteva nopți. Nimic.
Apoi s-a dus iar la Poliție. Unde-i? L-ați găsit? „Lăsați-ne că ancheta e în derulare. O să vă anunțăm”, i-au spus.
La un an de la accident, s-a dus iar la secție, la șeful de post. Domn’ inspector, l-ați prins? „Viorele, se ocupă specialiștii de caz, o să-l prindă”. După al cincilea an, a renunțat și Viorel și s-a resemnat cu gândul că niciodată nu-l va vedea pe cel care-i răpise îngerul păzitor. Că așa-i zicea el nevestei. „Ești îngerul meu păzitor”.
Femeia ieșise din schimbul doi de la ferma de pui din Apahida, unde era angajată, și se afla pe trotuar când a izbit-o o mașină și-a proptit-o, pe veci, într-un gard din plăci din beton. Nici n-a frânat, că la fața locului nu era nici o urmă de frânare. Șoferul care conducea a accelerat după accident și dus a fost.

Viorel vrea să-i transmită un mesaj

„Să știi că te-aș ierta. Te-aș putea ierta. Mi-ai răpit ani de zile din viață făcându-mă să mă gândesc la tine și la ce nenorocire ai putut face. Eu nu mai am pentru ce trăi și-s deja bătrân și nu mă mai ajută nici picioarele și nici brațele. Nici plămânii, care-mi funcționează la 32% din capacitate, așa mi-au zis doctorii. Dar tu poate că ești tânăr. Cum ai putut trăi atâția ani tu cu tine? Cum poți trăi ca un nenorocit gândindu-te că ai ucis și-ai fugit ca un tâlhar, ca un laș, fără să chemi măcar o salvare? Angela a murit, dar dacă sunai la salvare atunci, pe loc,  poate că nu murea. Cum ai putut fugi după ce ai lovit o biată femeie, care ieșea din schimbul doi? Cum îți duci zilele, cum te suporți? Dacă ai copii, cum îi poți privi în ochi seara, înainte de culcare? Cum te uiți la soția ta? Cum îți vei duce restul zilelor?

Eu te-aș ierta că timpul oricum nu-l putem da înapoi. Dar ești un nenorocit și Dumnezeu n-o să te ierte niciodată. O știi pe Angela? N-o știi, de unde naiba s-o știi. Ea era cea mai frumoasă femeie din lume. Când veneam amândoi obosiți de la muncă, mâncam împreună și ne împărtășeam unul altuia. În toată sărăcia, ea avea puterea să strecoare și câte-o glumă. Eram cei mai fericiți oameni. Oameni simpli. Vorbeam despre ce-am făcut, despre colegul Doru care reușise să dărâme un zid protejat de primărie, ea-mi zicea de colegele ei.

Știi că am și copii? Nu știi, n-ai de unde să știi. Doi, un băiat și-o fată. Amândoi s-au dus la casele lor, nu-i văd nici pe ei. Le-ai răpit mama și le-ai rupt sufletele. I-am crescut singur, cum am putut, dar s-au îndepărtat și ei. Dacă trăia Angela, eram o familie unită. Ai destrămat-o.

În noaptea aia, copiii îmi erau la părinți, băiatu la mama, iar fetița la soacră-mea. N-am știut și n-am putut să le zic nimic. Le-a zis soacra că mama nu mai e. M-au întrebat de zeci de ori apoi cine-a omorât-o pe mami. Poliția nu te-a prins niciodată, n-ai ajuns să fi judecat, dar te va judeca Cel de Sus pentru că eu sunt un biet vânzător de lavandă. Vând lavandă ca să apuc să mai trăiesc puțin că poate într-o zi o să mă sune cineva de la poliție, să-mi zică că te-a prins. Stau în Cojocna, la vreo 2 kilometri și jumătate de sat. Știi în cât timp parcurg distanța? În 3 ore. De trei ori pe săptămână. Asta până în sat. De-acolo mă duc la autobuz și vin spre Cluj. Ca să mai pot trăi puțin.”

Sunt 10 ani. 10 ani de când Viorel nu mai e om.

CITIȚI ȘI: Călător în infern

Francisc și viața de după sticla de vodcă

Supraviețuitorii Pandorei

INVICTUS Lupta pentru o nouă viață, pe un alt front

Testimonialul durerii

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.