Închide

Oamenii care „testează” lumea viitorului. Adrian Bot, manager în cercetare: „Închisul în turnul de fildeş te duce la pieire”

EconomieTop News by Kristina Reştea - ian. 23, 2016 0 1600

 

„Suntem îngrozitor de bătrâni”, punctează, scurt, Adrian Bot, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare (INCDTIM), la un eveniment de la final de octombrie 2015 – cel mai bun an din istoria institutului, ca cifră de afaceri. Știm să procurăm bani, avem tehnologii și infrastructură, dar tinerii nu mai vin aici, nu mai știu ce înseamnă cercetare. Am vrea să vină tineri, să lucrăm, să mai descoperim ceva. Să nu uităm că lucruri care ieri erau SF, sunt azi realitate”, sublinia Bot. INCDTIM, mai pe scurt „ITIM-ul”, e un loc integrat discret în paşnicul cartier Grigorescu. Dincolo de porţi însă, câteva zeci de cercetători lucrează la lucruri care, într-adevăr, pentru mulţi par SF: în Energie, în Medicină, în Fizică. Despre proiectele institutului, legătura dintre turnul de fildeş al Cercetării şi lumea reală, dar şi despre criza de personal din domeniu, Actualdecluj.ro a discutat cu directorul „ITIM”-ului.

 

Rep.: Ce faceţi aici?

Adrian Bot: Legat de ce facem noi aici, mai întâi aş vrea să vă zic nişte lucruri pe care lumea în general nu le ştie. De exemplu, se zice că suntem bugetari. E cât se poate de fals! Da, că statul e proprietar, asta e adevărat. Dar statul nu bagă niciun ban în această instituţie! Patrimoniul e proprietate de stat, dar nu avem niciun leu ajutor de stat. Nimic! Niciun fel de finanţare de la buget. Sunt proiecte de cercetare în derulare, iar noi trăim ca cea mai serioasă firmă privată. Cu o singură excepţie: privatul are dreptul să îşi facă bugetul cum vrea, nu îl verifică Curtea de Conturi; eu trebuie să respect regulile firmelor de stat. E cea mai ucigătoare structură care poate exista în ţară – eşti liber să mori, te dirijează ce să faci cu banii, dar e vorba de bani care nu sunt câştigaţi de ei. E o chestie ciudată, dar mie îmi place. Pe de altă parte, ai nişte libertăţi. Dacă noi reuşim să câştigăm proiecte de cercetare care acoperă salariu de maxim 4500 de euro pe fiecare cercetător, acesta poate să ia 4500 de euro. Nu îţi dictează statul salariile.

Deci niciun ban de la stat. Aşadar, cum vin banii?

Din proiecte de cercetare. Şi sunt proiecte de cercetare pe 4-5 piloni. De la nivel naţional, dar şi internaţionale, că e deschisă Europa şi e deschis mediul economic. Deci avem şi contracte de cercetare direct cu mediul economic, cu industria.

Aveţi astfel de contracte în derulare?

Avem, avem. Aici trebuie să recunoaştem. Toată lumea spune că statul nu te ajută cu nimic. Noi nu facem politică…

Ar fi şi contra-productiv, în lumea politică se schimbă mereu lucrurile

Mie îmi place să spun că am schimbat 8 guverne. Sau vreo 5, oricum… Adică, nu le-am schimbat eu, dar s-au schimbat în timpul activităţii mele. Nu avem treabă cu aceste lucruri. Un lucru e cert: sunt foarte mulţi piloni, sunt foarte multe operaţiuni din bani europeni care favorizează industria. Vreau să spun foarte clar un lucru: se spune că noi nu avem deloc industrie. Asta e parţial adevărat. Sau se spune că nu avem câtă ar trebui sau că mediul economic nu e interesat să lucreze cu cercetarea. Poate mediul economic nu cunoaşte ce face cercetarea. Şi asta e parţial adevărat! Există o ruptură între noi şi mediul economic. Dar nu e un conflict, ci pur şi simplu vorbim limbaje diferite. Asta înseamnă că cercetătorii trebuie să înveţe să vorbească limbajul industriei şi industria trebuie să înveţe, să afle ce face cercetarea. De-asta ţinem întâlniri aici, în ITIM, fiindcă broşurile sunt broşuri, iar când oamenii văd pe viu nişte chestiuni, abia atunci se dezvoltă o relaţie. Încet-încet, vin să spună: noi avem următoarele probleme de rezolvat. Şi dacă rezolvi 1, 2, 3 probleme la o fabrică, aceea va veni nonstop să îşi rezolve problemele cu tine. Problema industriei şi în general a antreprenorilor este că vorbim totuşi de o piaţă care în România e la început. Asta dacă ne gândim că economiile avansate din Europa au 200-300 de ani de industrie. Discutăm mai mult de industria mică şi medie, fiindcă cei mari nu veneau pe la noi. A durat mult să înţeleagă că şi la noi se fac lucruri interesante.

Ei au departamentele lor pentru acest domeniu.

Da, au departamentele lor în patria mamă.

Ziceaţi că „nu veneau”… Deci acum vin?

Vă dau nişte exemple clare. Bosch, Siemens au încep să lucreze cu noi. Încep să vină şi transnaţionalele. E adevărat şi că micii antreprenori nu au bani să investească. Cercetarea costă bani mulţi şi nu dă rezultate pentru mâine sau pentru azi, ci dă rezultate pentru dezvoltare durabilă, pe care le obţii peste 5 ani.. pe termen scurt, mediu şi lung. Dar la noi „scurt” înseamnă să ai rezultate peste 2-3 ani. Antreprenorul vrea azi să dea tema, să acţioneze şi azi să câştige bani. Am discutat cu mulţi antreprenori. Şi îi întrebam: tu ştii ce o să faci la anul? Ziceau: nu mă interesează. Antreprenorii îşi au viciul lor, nu se gândesc la dezvoltare durabilă. Încă.

Cum aşa? Sunt unele companii care spun că au planuri, au bugete pe 2-3 ani, planuri pe 5 ani…

Nu au planuri de cercetare. Dar există oportunităţi pentru cercetare. Sunt pilonii de investiţii şi fonduri europene. Există oportunităţi ca ei să capete bani pe proiecte scrise împreună cu noi, unde practic ei preiau rezultatele cercetării fără să pună bani. Acestea trebuie atacate. Şi sunt tot mai mult atacate. Pe de altă parte, politica noastră faţă de cercetare încearcă să fie eficientă. Dacă noi avem brevete şi gândesc limpede şi vizionar, eu nu îi spun antreprenorului: am un brevet, tu să îmi dai 1 milion de euro acum. Fiindcă nu are de unde să îmi dea. Eu îi concesionez cu o sumă modică – nu pentru 1 milion, ci pentru 1.000 – şi el îmi dă redevenţe din ce va produce după aceea, lucru pe care şi-l poate permite. Eu trebuie să am o gândire liberală. Încet-încet, începem să ne mişcăm. Sursa extraordinară de mişcare, şi Clujul e altfel decât restul ţării în această privinţă, sursa deci o reprezintă clusterele. Conceptul e unul de trifoi cu patru foi: trebuie să ai cercetare, producţie şi antreprenori, să ai o firmă intermediară care vorbeşte aceeaşi limbă cu toţi şi are partea de informaţie şi trebuie să mai ai alături comunitatea locală, reprezentanţi de administraţie regională. Banii pentru cercetare nu trebuie daţi de guvern, s-a constatat. Banii din cercetare, pe lângă că sunt foarte puţini, sunt şi prost folosiţi, că intervine factorul politic. Comunitatea locală, dacă investeşte bani la nivel local, o face pentru locuri de muncă şi creşterea competitivităţii regionale, fiindcă dă socoteală contribuabilului. Dacă comunitatea locală stabileşte că un proiect e important – că e de cercetare, de industrie, de ce e – atunci şi guvernul trebuie să pună partea lui de bani. În România aceste concepte au fost recunoscute în Cluj. Clusterele din Cluj sunt net superioare celorlalte care sunt făcute doar să fie făcute. Pe competiţia de tip POC pe pilonul Clustere Inovative au fost depuse în toată ţara 7 cereri de proiecte. Banii puşi în joc ar fi putut finanţa 30 de proiecte. Trebuia şi cofinanţare la nivel local. Din cele 7, trei au fost din Cluj şi toate au câştigat. Deci clujenele au fost cele mai bune din ţară, iar ITIM e implicat în proiecte cu mai multe clustere. Un exemplu de colaborare: dacă vrei să exporţi produse agricole în Europa, acestea trebuie să fie certificate, pentru asta noi facem măsurători pe tot ce înseamnă produse agricole, la standarde europene, lucrăm cu clusterul AgroFood, avem laboratoare certificate; pe partea de vinuri şi de sucuri deja lucrăm de mult. E singurul laborator din România recunoscut la nivel internaţional. La un moment dat, la poartă la noi a venit un domn îmbrăcat în costum naţional, cu doi săculeţi. În săculeţi avea pământ. A spus: vă rog să îmi spuneţi în care din ăştia am pământ mai bun ca să pot să cultiv cartof. La început ne-am uitat ciudat la el. Apoi am aflat că era reprezentantul tuturor cultivatorilor din Harghita-Covasna. I-am zis şi noi că nu îi putem recomanda, dar că îi facem o analiză foarte clară şi, folosind şi relaţiile noastre de colaborare cu USAMV, vedem ce îi trebuie solului. Am preluat problema de cercetare şi l-am lămurit. Noi nu ştim ce poate cercetarea românească. Şi dacă ştie unul, a doua zi află vecinul şi aşa mai departe. Suntem în situaţia în care relaţia noastră cu industria este explozivă. Au început să vină dinspre mediul de afaceri spre noi, nu era săptămână în care să nu am 2-3 oameni aici, mai ales în primăvară, când s-au scris proiecte europene. Vin oameni din firme. Asta în condiţiile în care anii trecuţi, bazându-ne pe strategia naţională, am trimis 600.000 de broşuri, şi nu am primit niciun răspuns…

 

Şi cum s-a schimbat situaţia? Cum a început să se afle despre dvs tocmai acum?

Au aflat unii de la alţii.

Broşurile nu funcţionează, deci. Ce funcţionează?

Bârfa. „Uite, mă, că ăla produce mai ieftin decât mine şi a intrat pe piaţă. Cine a rezolvat problema? ITIM. Dar nouă nu ne-o rezolvaţi?” Şi încep să apară la poartă. Ideea este că trebuie să îi tratezi foarte serios. Mai întâi vezi: poţi rezolva problema sau nu? Dacă promiţi rezultatele în 6 zile, nu le dai în 7. Dacă nu îi tratezi cu seriozitate pe parteneri, aceeaşi bârfă care i-a adus la tine se răspândeşte cu viteza fulgerului. Sunt mulţi cercetători care nu au călcat în economia reală, aşa cum economia reală până nu vine aici şi nu îi rezolvi problema habar nu are cum merge cercetarea.

 

Ziceaţi că ruptura între mediul economic şi cercetare e doar parţială. Daţi-ne nişte exemple, nişte proiecte la care lucraţi cu firme mari din industrie, dacă există.

Avem un proiect comun cu Rombat Bistriţa, de exemplu. Ei lucrează să intre pe o piaţă nouă. Avem industrie de autoturisme la Craiova, se lucrează la automobile start –stop, care solicită foarte tare acumulatorii. Aşa că cei de la Rombat trebuie să scoată o nouă generaţie de acumulatori, unii mult mai robuşti. Mai lucrăm şi cu Roseal Odorheiu Secuiesc, care de 20 de ani lucrează doar pe proiecte de cercetare din cercetarea românească. Acolo lucrează inclusiv pentru turbine de aviaţie. Alt subiect, unde e cuplată şi fabrica de hârtie din Brăila, vizează hârtia securizată. Ministerul Agriculturii ne-a recunoscut activitatea. Nu pot să măsor toată ziua vinuri, această activitate trebuie transferată într-un laborator al ministerului. E vorba de un proiect la Valea Călugărească, să facă un laborator acolo şi noi le asigurăm toată asistenţa tehnică pentru echipamente şi pregătire de personal. Partea de vinuri o transferăm. Am măsurat destul, avem şi alte lucruri de făcut; nu să facem producţie de măsurători, ci să creăm nişte centre în ţară care să se ocupe de asta, cu personal mai puţin calificat. Nu suntem noi foarte frumoşi şi deştepţi, dar sunt domenii unde se pot crea străpungeri. Asta trebuie să aducem în România: locuri de muncă calificate. Toate aceste colaborări pornesc de la măcar o vizită la noi în centru a unei persoane din firmă. Alt exemplu: exerciţiu de alarmă naţională cu toţi jandarmii din comandamentele ISU din toate judeţele se ţine în Cluj. Prezint institutul în sala de conferinţe. După o vreme, primesc scrisoare de la Ministerul de Interne că sunt multe facilităţi care s-ar putea adapta şi adopta de către laboratoarele de criminalistică, care pot avea nevoie de metodele noastre de analiză, să îşi dezvolte sistemul – să preia cercetări de la noi pentru partea de criminalistică. Asigurăm asistenţa, partea de analiză, pentru tot felul de lucruri pe care le descoperă ei; ajung lucruri ciudate la vamă – se plimbă medicamente, citostatice. Suntem solicitaţi să facem analize. Am putea să producem multe pentru medicină, dar medicii sunt mai circumspecţi, cei care au cabinete nu fac partea de cercetare.

Cetatea

Dar aveţi proiecte în Medicină?

Da, avem, în colaborare, cu stomatologii, cu cei din Imagistică, pe partea de scanare, care sunt futuristice şi de mare viitor. Pe partea de screening şi urmărire a sănătăţii, de scanning, metode moderne de descoperire a bolii suntem mai aproape de realitate şi de vremurile noastre, acolo se acceptă foarte repede rezultatele cercetării. Pentru un medicament sau dacă spui că ai găsit nu ştiu ce substanţă care fixează citostaticele pe tumora canceroasă sau o face mai activă la orice fel de radiaţii, alea sunt lucruri care trebuie inventate şi merg mai greu. La Medicină mergem mai mult pe partea de nanostructuri de carbon, de substanţe speciale care înglobează medicamentele, avem foarte multe contracte cu medicii, există cercetare medicală foarte serioasă şi în Cluj.

Cu cine colaboraţi?

Cu medici, în general. Vin cercetători să scrie proiecte cu noi. UBB, pe partea de fizică şi UMF-ul pe partea de medicină şi farmacie au fost primele colective universitare cu care s-a colaborat foarte bine. Şi cu USAMV-ul avem proiecte comune de foarte mulţi ani. Proiectele au fost cele care ne-au unit. Spre industrie.. cu Farmec lucrăm de foarte multă vreme. Şi avem foarte multe proiecte europene.

Citeşte despre Cetatea, noul centru ianugurat în toamna 2015, locul unde se cercetează alimentarea de la soare pentru lumea viitorului, dar şi „energiile exotice”, obţinute, de exemplu, din vibraţii din zgomotele de pe autostrăzi:

FOTO/VIDEO Vizită în “Cetatea” cu Energie: centru de cercetare de 10 milioane de euro la Cluj. Se studiază energiile “exotice”

Proiecte ale institutului?

Avem colaborări bilaterale, cu institute din multe ţări: Franţa, Norvegia, Suedia, Finlanda, toate ţările nordice, Spania, Italia. Alt exemplu despre ce poate înseamna o vizită. Ca să ai un laborator acreditat trebuie să treci din perioadă în perioadă prin procedura de reacreditare, se face audit de verificare. Trebuie să expui nişte rezultate, sunt verificate toate echipamentele. Rezultatele unor măsurători trebuie comparate cu cineva. Pe chestia de intercomparare de vinuri, de exemplu, s-a dat listă cu 41 de instituţii din Europa cu care puteam face contracte. Sunt probe date din Danemarca: se ia apa, să măsori ce are în ea. În 8 ore veneau cu DHL. Dai rezultatele şi trei laboratoare fac intercomparare. Asta costă foarte mult. Această regulă se aplică şi la restul Europei. La conferinţa din 2015 a venit şefa laboratorului de măsurători izotopice din Italia. Am făcut protocol şi acum noi facem verificări de intercomparare pentru Italia. Ei nu aveau măsurători foarte bune pe ape minerale. Au zis că nu se chinuie să îşi facă laborator, ne-au întrebat care e preţul şi acum toată Italia trimite apele minerale în România. Asta după o întâlnire aici, cu cineva care are responsabilităţi foarte mari acolo. E vorba de discuţii directe cu aceste instituţii, nu discuţii de zeci de ani între state. Marele avantaj atunci când guvernul nu îţi dă bani este că nu îţi poate cere nici socoteală. Alt exemplu. Acum trei ani eram într-un proiect în care noi trebuia să producem un polimer conductor pentru filtrarea unor medicamente. Concurentul nostru era Merck. Am produs noi nişte mostre şi firma Merck şi s-au făcut teste pe medicamente. Şi firma Merck avea grad de separare de 98% şi noi aveam 99%. E o poveste că cineva are ceva rău cu România. În momentul acela s-au luat toţi banii de la Merk şi ni s-au dat nouă. Când ai rezultate nimeni nu are nimic cu tine, nu are nicio problemă că eşti român sau ai altă naţionalitate. Dacă eşti dobitoc şi te duci să furi, normal că au ceva cu tine. Dacă reuşeşti să pătrunzi pe piaţă şi dovedeşti că eşti serios, te solicită şi a doua oară. Dacă o dată ai fost neserios, cinci ani de zile nu mai ai ce căuta pe acolo. Europeanul stă cu tine la poveşti, dar dacă nu îi poţi rezolva o problemă îi zici sincer că nu se poate. Străpungeri din acestea se pot face pe orice domeniu. Există loc de muncă pentru toată lumea. În România este loc enorm, pentru că noi nu prea avem nimic. Noi nu avem autostrăzi. Tot ce facem în domeniul cercetării pentru autostrăzi este important. Mie mi-ar fi mai greu să lucrez pentru industria din Germania, dar în România avem potenţial uriaş. Şi dacă vin proiecte europene şi naţionale care finanţează cercetarea şi suplinesc foamea de bani şi lipsa antreprenorului, sunt convins că şi ei vor învăţa să folosească rezultatele cercetării şi vor începe şi să investească. Şi în clustere. Pe acest segment, în România, deschiderea cea mai puternică e în zona Clujului. Noi avem 1000 de clustere în Bucureşti şi nu funcţionează, mi se zice. Asta e treaba dumitale! Noi avem 8 şi toate se mişcă.

Şi în Cluj sunt unele care nu fac nimic. Sau care abia acum se reactivează.

Eu le-am explicat şi celor din clustere: nu sunt Armata Salvării, nu am venit să salvez economia Clujului că sunt un altruist, că aş fi un donator. Nu! Interesul este al meu, pentru că eu trebuie să îmi valorific cercetarea, trebuie să îmi arunc pe piaţă criteriile mele de performanţă şi nu să scriu tot felul de poveşti şi să apară nu ştiu ce articole şi să mă dau artist în interiorul breslei. Eu trebuie să văd că rezultatele muncii se aplică acolo, în piaţă, şi aşa mai repede mă cunoaşte lumea. De-asta ne-am implicat. Ne-am băgat în TREC fiindcă aveam interesul cu proiectul Cetatea (nou centru de cercetare, axat pe domeniul Energiei, n.red.) şi vrem ca noi să fim locomotiva pe partea de energii alternative în Cluj. În restul am fost invitaţi să fim parte. Să mai dau un exemplu. Cineva de la o fabrică foarte modernă de mase plastice spune: vreau să fac mase plastice funcţionalizate. Vreau să fac un ambalaj de cremă la care nu se lipeşte crema pe deasupra. Chestii care par ciudate altminteri, dar care presupun foarte multă cercetare. Sau: o periuţă de dinţi cu substanţe antibacteriene înglobate în masa plastică. O periuţă de dinţi poate îngloba o cantitate uriaşă de cercetare, dar dacă vinzi milioane de periuţe de dinţi… Şi în acest caz a venit el, investitorul, la noi. Industria duce la cercetare „pe orizontală”, sunt proiecte unde sunt cuplaţi mai mulţi actori, fiindcă, acolo unde nu ţine strict de capacităţile noastre, noi ne ducem cu problema mai departe, la alţi specialişti pe domenii diferite.

Nu există un expert în toate.

Nu! Dacă judeci aşa nu ai făcut nimic. Închisul în turnul de fildeş te duce la pieire. Şi cercetătorii au înţeles asta. Zici că nu vine industria la tine. Păi dacă vorbeşti o limbă pe care nu o înţelege şi te apuci să îi araţi 100 de articole! Trebuie să îi pui pe masă ce ştii să faci. Îi ungi o pâine cu marmeladă şi îi spui că marmelada aia nu se strică în veci, că are atâtea proteine şi că, dacă arunci felia pe jos, niciodată nu o să cadă cu partea cu marmeladă pe covor. Îi spui nişte chestii din astea. Şi le dovedeşti. Îi orice lucru se pot aduce chestiuni benefice, iar ca să le aplici se creează locuri de muncă. Nu trebuie neaparat să fie navă cosmică. Bunăstarea comunităţii e importantă. Partea de energie e esenţială aici: să fie mai ieftină şi mai uşor de folosit. Şi să avem locuri de muncă, să nu fie oamenii asistaţi.

 

Care sunt proiectele proprii ale institutului, pe care le coordonaţi?

Toate sunt de-ale noastre. Cel mai important e probabil cel la care se lucrează pe partea de izotopi stabili, cu suedezii – furnizare de Azot 15, combustibili nucleari, furnizare de izotopi Azot 15 pentru reactoarele nucleare de generaţia a IV-a, care interesează acum foarte mult. Avem semnate protocoale de colaborare până în 2024. Institutul din Suedia, de la Gothenburg, conduce proiectul şi sunt cuplate la el 16 instituţii din şapte ţări. Pe bani europeni, cu 40% cofinanţarea noastră. Asta înseamnă să faci nişte instalaţii, partea de dotare pentru coloanele de separare, pe care o decontez, iar echipamentele oricum îmi rămâne mie. E o investiţie făcută de mine pe proiect, sub forma asta predau banii. Eu cheltuiesc ca să lucreze oamenii ceva şi asta e cofinanţarea de 40%. Dacă ştii că ai rezultate te duci şi cofinanţezi.

Aveţi bani de cofinanţări?

Nu e vorba de proiecte care presupun să vin cu milioane de euro, trebuie să ştii cât de întinzi. Şi aici vin regulile. Fac rost de bani, dar trebuie să îi cheltuiesc cum zice Ministerul de Finanţe. De-aia mă ocup şi de vinuri.. până la urmă, şi ce produc acolo e tot pentru cercetare. Tot proiecte europene: avem partea de polimeri conductori cu parteneri nemţi, slovacii şi alţii, pe partea de separări de medicamente, pentru electrotehnică. Lucrăm la cercetare pentru ambalajele din Europa. E vorba să se poată face economii de zeci de milioane de euro, în urma unor astfel de cercetări. Suntem, pe partea de lasere, legaţi cu Bucureştiul. La proiectele din România, în cam tot ce ţine de izotopi, noi suntem coordonatori. O să facem o chestie zic eu foarte faină, pe un proiect câştigat recent – unul dintre colegi a descoperit un sistem de proteine care au aceeaşi acţiune benefică ca nu ştiu câte tipuri de antibiotice, dar nu au efectele adverse pe care le produc antibioticele. E un sistem special de proteine, care se sintetizează prin nişte metode cu totul şi cu totul interesante. Antibioticele sunt sinteze din mucegai, asta e o proteină. O să dureze foarte mult. Proteinele sunt vinovate şi de partea de tumori. Colegul acesta a făcut nişte cercetări în Statele Unite şi apoi a venit aici la noi. Unii dintre tinerii plecaţi încep să se întoarcă, pe la 35 de ani. Ăştia sunt beton de buni. Dar sunt puţini. Pe partea de producţie de hidrogen, pe partea de nanostructuri, în domeniul medical şi electronic – sunt proiecte în lucru pe multe segmente. Am un colectiv foarte serios, implicat în proiecte europene. Este unul, de pildă, împreună cu parteneri norvegieni, care vizează amprentarea energetică a pădurilor. Problema a apărut în Norvegia şi pe noi ne-au contactat. Au început să fure şi acolo păduri. Şi vor să poată monitoriza situaţia: când văd lemnul pe piaţă sub formă de scândură, să se ştie din ce pădure provine. Noi am început nişte cercetări preliminare şi culmea e că am început să facem asta cu toate ţările nordice, iar în România nu interesează pe nimeni. Probabil nu e bine să se vadă cine fură pădurile. Tot cu nordicii, avem proiectul cu plantele. Se discută mult despre algele care filtrează apele reziduale. S-au descoperit şi se caută algele care se hrănesc cu deşeurile menajere, dar acestea nu se hrănesc cu metale. Acum ai noştri studiază cum se poate să scoată cu plantele respective anumite tipuri de plante care să sorteze ioni metal. Cercetarea e la un nivel de frontieră. S-a constatat că cenuşa (obţinută din arderea unor materiale de tip bio) filtrează extraordinar apa. Se poate folosi ca filtru de apă. Ce e considerat deşeu într-un proces poate fi folosit ca materie primă. Trebuie să ai un institut de o anumită putere economică, cu mai multe colective care să discute unele cu altelte, dar şi cu industria. La noi problema a fost nu doar că aveam o ruptură cu industria, dar şi în interiorul breslei: cercetătorul e învăţat să nu vadă nimeni ce face. Ei nici măcar nu se salută în curte. Sau cel puţin aşa erau pe vremuri.

 

Vorbeaţi de putere economică. În 2015 aţi avut proiecte în valoare de…

La mărimea insitutului nostru, o cifră de afaceri decentă e la 22 de milioane de lei pe an. Bună e 30 de milioane. Noi avem (în 2015) 53 de milioane. 2015 a fost cel mai bun din istorie.

 

institut

 

La întâlnirea de la evenimentul organizat de Nişte Oameni (strângere de fonduri pentru 3 proiecte cu legături în Cercetare) spuneaţi că ce părea ieri SF e azi realitate. Spuneţi-ne un astfel de proiect, ceva la care se va lucra în 2016 şi nu ne-ar veni să credem.

Exemplul cu antibioticul e o chestie de frontieră. Tipurile noi de materiale cu acţionare electrică sunt de viitor. Adică ai un burete ce îţi trage hidrogenul. Probabil în domeniul Energiei e viitorul. Dar dacă nu ne educăm şi consumatorul cum să folosească acea energie… Nu am făcut aproape nimic pe partea asta. Un proiect european cu clusterele ar presupune de pildă să facem o hartă şi să vii cu toate tipurile de energie regenerabilă. Care sunt foarte multe. Probabil încă o chestie de viitor: să vezi câtă energie se poate scoate cu separatoare pe autostradă. Să avem primele prototipuri pe autostradă. În Germania unde sunt ziduri nu poţi să testezi aşa ceva, unde sunt treburile terminate nu poţi să cercetezi. Aici nu avem autostrăzi. În România orice faci este bun, fiindcă nu avem nimic.

 

Despre Oameni, în Cercetare: „E o criză cumplită”

 

Cu cine cercetaţi? Sunt probleme de rezolvat, sunt idei, sunt şi bani.

Un singur lucru nu avem: oameni. De la 140 de cercetători ar trebui să ajung pe la 200. Avem şi aparatură şi ce le da de lucru.

Vizită în institut

Vizită în institut

 

Nu sunt oameni. De unde aţi putea să îi luaţi?

Vin românii întorşi. Eu pe asta mă bazez. Şi am început masiv să îi luăm direct din şcoală. Numai că asta e o chestie care asigură omul peste 4-5 ani, iar mie îmi trebuie acuma. Am găsit, de pildă, un tânăr foarte bun, care e în anul III, pe care vreau să îl lămuresc să vină 4 ore, când vrea el, are proiect de diplomă pe gestionare de energie la o casă. Îi dau să gestioneze energia în Cetatea. Dar asta s-a întâmplat acum, apar din neant. Problema e să te mişti foarte repede. Dacă l-ai găsit şi e bun faci tot ce e omeneşte posibil să îl aduci. Facem vânătoare de oameni.

Pe unde?

Toţi cercetătorii de la noi ştiu că trebuie să caute, când aud de unul bun sau disponibil, îl cheamă. Încep să am solicitări. Vine, de exemplu, un CV trimis de un tip din Paşcani. Românii au început şi ei, ca în Occident, să se deplaseze unde au oportunităţi, au puterea să se mişte.

O resursă bună ar fi aşadar cercetătorii plecaţi în afară. Ar avea la ce să se întoarcă?

Pentru condiţiile de muncă de aici. Dacă văd condiţiile de muncă, condiţiile de salarizare… echipamentele noastre sunt noi. După ce vizitează locul în general vor. Mai vin în vizite, vin în vacanţe, apoi discutăm. Când era criză, trebuia să mă gândesc de 4 ori înainte să angajez pe cineva, chiar dacă aveam nevoie de ei. Te întrebai de unde îi plăteşti. Le puneam condiţii: depui proiect, iar dacă l-ai câştigat, te-am adus încoace. Un partener nu trebuie neaparat să lucreze aici când depune proiect în numele ITIM.

Câţi credeţi că puteţi aduce?

Sincer, nu ştiu. Mi-e groază să avansez cifre fără să am certitudini. Acuma este o concurenţă uriaşă pe piaţa forţei de muncă. Cererea este uriaşă faţă de ofertă. IT-ul e un domeniu de care nici nu mă pot apropia, aici se angajează masiv. Dar pe celelalte domenii mai sunt posibilităţi de luat oameni.

Aici cine face cercetare?

Multinaţionalele au angajat copii foarte deştepţi şi şi-au bătut joc.

Acum sunt salarii bune în cercetare?

Sunt proiecte. Dacă sunt buni, oamenii câştigă proiecte. Dacă vrei un cercetător bun, trebuie să îi dai salariu, dacă e bun câştigă proiecte, deci aduce salariu. E o criză cumplită. Pe anumite domenii. Fizicieni sunt mulţi. Dar nu sunt pe domeniile noastre de specializare. Universităţile produc chestii care nu au de-a face cu ceea ce se întâmplă în viaţa reală. Universitatea Tehnică produce ingineri foarte buni, dar pentru industrie. Îi ia industria pe toţi, aia e altă piaţă. Iar oamenii ăştia aduc alte provocări: fiecare devine problemă de management complexă şi oricum nu îi ai. Cei din afară au alte grade ştiinţifice, dar ştii cum se pot echivala. Dar pe cei din România… Să vă dau un exemplu: un specialist foarte bun face cercetare, dar o face în industrie şi nu are denumirea de cercetător ştiinţific. E o problemă! Noi mai avem nişte apucături care te împiedică să apreciezi exact competenţa. Vine la mine un candidat. Eu, Bot, fac cerere către mine, trimit hârtie la Personal, dau anunţ în ziar de mare circulaţie, aştept 30 de zile. Toată procedura durează 60 zile. Poate omul nu are atâta timp la dispoziţie, iar eu am să îi dau de lucru mâine. Studentul nu are bani, vine peste vară şi îmi rezolvă în două luni o problemă pe care altul nu o rezolvă într-un an. Aici e o resursă, dar acel student va veni peste 2-3 ani aici, iar mie îmi trebuie acum oameni. Dar în ceea ce priveşte viitorul sunt liniştit. Am atacat problema de mult.

 

Adrian Bot despre proiectul Cetatea şi, pe final, o invitaţie pentru tinerii care vor să lucreze în Cercetare:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.
  • Articole similare