FOTO/VIDEO Vizită în „Cetatea” cu Energie: centru de cercetare de 10 milioane de euro la Cluj. Se studiază energiile „exotice”
ActualitateEconomieTop News by Kristina Reştea - nov. 30, 2015 0 685
Se cercetează alimentarea de la soare pentru lumea viitorului, dar şi „energiile exotice”, obţinute, de exemplu, din vibraţii din zgomotele de pe autostrăzi (asta chiar dacă românii sunt încă în aşteptarea autostrăzilor). Într-una dintre încăperi e aşteptată o echipă de străini care studiază „modelarea” straturilor pământului. Se întâmplă la Cluj sau urmează să se întâmple, undeva pe o străduţă din cartierul Grigorescu. Aici, în curtea mai cunoscutului Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare, a apărut o clădire nouă, finanţată din bani europeni, unde se fac cercetări în energie. Actualdecluj.ro a făcut o vizită în noul centru, despre care ne-a povestit directorul de proiect.
Proiectul are un nume lung – e Centru de Cercetare şi Tehnologii Avansate pentru Energii Alternative – şi un nume mai scurt: Cetatea şi a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Clădirea e ridicată, parţial echipată şi parţial funcţională şi a fost inaugurată oficial în 11 noiembrie. Clădirea din curtea paşnică pare o clădire nouă ca oricare clădire nouă, dar înăuntru stau aparate de milioane de euro şi posibilitatea ca felul în care folosim energie să arate altfel în viitorul apropiat. Aparatură din Japonia, făcută la comandă, stă în aceeaşi „casă” alături de mobilier care a suportat deja nişte zeci de ani de cercetări (adus din alte spaţii ale institutului, fiindcă „atunci” se făceau mai bine). „Avem doar câteva aparate amplasate, în unele încăperi urmează să relocăm aparate care deja au sosit, dar nu sunt încă instalate aici. Practic, până la sfârşitul anului suntem în etapa de amplasare şi reamplasare a echipamentelor, cu care de la 1 ianuarie, cu oamenii pe care îi avem, să înceapă masiv cercetarea. Cercetări aplicative”, sintetizează directorul general al insitutului, Adrian Bot, chiar în una dintre camerele Cetăţii: una din „camerele curate”, cu nivel mediu de curăţenie („mediu” în lumea cercetătorilor însemnând ceva la nivelul sau peste cel al sălilor de operaţii). Aparatul cu lasere de lângă care vine explicaţie e un pic special faţă de cele fabricate în serie – e unul creat „tailor made” pentru centrul de la Cluj, adică ajustat pentru cerinţele centrului.
Cercetările care au început deja să se mişte aici au ca temă în special domeniul energiilor alternative. „Avem laboratoare pentru baterii de acumulatori performante, pentru automobile „start and stop”. Partea de microscopie electronică deserveşte tot institutul, iar pe partea de microscopie deserveşte toată zona de Nord-Vest. Acolo se vor evalua, se vor caracteriza materiale obţinute în aceste laboratoare. Etajul 1 al clădirii e dedicat pentru fabricaţia de micro și nano-structuri, dispozitive moleculare pentru materiale termoelectrice pentru energie și materiale speciale pentru fotovoltaice”, explică Bot. La etajul superior se află partea de inginerie. „Unul dintre laboratoare se ocupă de energie concentrată solară, cu diverse feluri de motoare şi avem apoi şi partea de energii pe care noi le numim exotice: recuperarea energiei din vibrații, vibraţii din zgomotele de pe autostrăzi, din zgomote de infrastructură rutieră, de lucrări de artă rutieră, poduri, viaducte şi avem partea de recuperare a energiei electromagnetice care ne înconjoară şi care e acum la 10 milioane de ori mai mare decât era în timpul războiului”, spune Bot.
Echipa de de cercetare include seniori, adică specialişti care au început acum 40 de ani să lucreze în domeniu, dar există şi o echipă („solidă”, zice directorul) de oameni de 35-40 de ani. „Sunt, în general, tineri întorși din străinătate, care au venit cu cunoştinţe serioase şi tematici futuriste, pe care vrem să le aplicăm și aici, nu doar în America. Şi mai avem o echipă tânără, pe care încercăm să o formăm, selectăm dintre foști olimpici, din ce găsim, din ce ne lasă marile firme transnaționale, care angajează foarte repede”, arată directorul general. Conform datelor trecute în proiect, ar fi nevoie de vreo 22 de tineri. Deocamdată, centrul a început lucrul cu 8 angajaţi, dar în 3 ani ar trebui ca în întreaga clădire să lucreze 40 de oameni.
Pe panoul de la intrare/ieşire sunt cifrele: valoarea proiectului – 43,9 milioane de lei, contribuţia Uniunii Europene – 29,8 milioane de lei, contribuţia guvernului român – 5,1 milioane de lei. „În principal este vorba de investiţii în clădire și pentru câteva echipamente. Dacă am fi luat absolut toate echipamentele necesare ajungeam la 20 de milioane de euro şi nu aveam de unde la momentul respectiv. Dar am scris şi alte proiecte și sperăm să aducem și alte echipamente”, a completat Bot. Ce efecte financiare ar trebui să producă acest centru de cercetare? „Aici se va produce cercetare aplicativă. Aşa că probabil că, mai devreme sau mai târziu, centrul va produce rezultate financiare. Dar nu e vorba doar de banii pe care îi iei, ci de efectele pe care le vom aduce în economie, cercetarea va produce dezvoltare durabilă în economie”, susţine directorul de institut.
Un mesaj pentru tinerii viitori cercetători? De ce ar veni să lucreze într-un astfel de loc? „Eu le solicit un lucru. Oriunde găsesc adresa noastră de internet. Îi chem să vină la noi, în timpul programului de lucru, până la ora 16.00 şi să spună că vor să viziteze ITIM-ul. Apoi vorbim. Dacă fac o vizită în câteva laboratoare și își întreabă și colegii ce salariu au, alte argumente nu trebuie să aibă”, susţine directorul „ITIMului”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Grupul de restaurante City Grill preia pachetul majoritar de acţiuni al lanţului de restaurante Marty din Cluj
oct. 09, 2024 0
-
O femeie de 35 de ani a fost condamnată la aproape trei ani de închisoare cu executare, ieri la Cluj, după ce a scos banii de pe un card găsit de mama ei, 1.600 de lei
oct. 09, 2024 0