Închide

O violonistă şi un Stradivarius, în era Facebook şi a festivalurilor. Sayaka Shoji: „Curiozitatea e totul. Nu doar curiozitatea pentru muzică clasică, ci pentru tot în viață – pentru muzică bună, pentru literatură, pentru artă contemporană”

CulturăTop News by Kristina Reştea - iun. 08, 2018 0 58

 

Pe final de martie, în început capricios de primăvară, Filarmonica de Stat ”Transilvania” anunţa „eveniment de zile mari”: venea la Cluj violonista Sayaka Shoji, „un superstar al scenei muzicale internaționale”. Tânăra artistă care a cântat în ţări din întreaga lume a urcat pe scenă alături de Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea. A interpretat pe un Stradivarius ”Récamier” din 1727 un program dedicat centenarului celebrului compozitor Leonard Bernstein – ”Serenada” după ”Banchetul” lui Platon, o reinterpretare a dialogurilor despre iubire. Concertul sărbătorea un alt fel de centenar – cel al nașterii unuia dintre cei mai mari creatori și interpreți ai secolului trecut – Leonard Bernstein. Între o repetiţie şi un concert, într-o cameră mică, unde ajungeau veşti de pe scena cu instrumente muzicale, tânăra violonistă a povestit pentru Actualdecluj.ro despre drumul său în lumea muzicii.

Sayaka Shoji nu e la prima vizită în România -prima întâlnire cu ţara lui Enescu a avut-o la Sibiu.”Mi s-a povestit despre regiune, știam că e una foarte bogată, în ceea ce priveşte background-ul muzical. Mi-am dorit să vin aici. Păcat că nu am putut să stau mai mult să explorez, poate data viitoare”, spune ea. Ce i-a trezit interpretei curiozitatea? „E regiunea unde Bartok (Béla Bartók, compozitor maghiar) a făcut cercetări, regiunea a adus influenţe muzicale pentru mulţi compozitori, unii s-au născut aici sau şi-au petrecut primii ani. Trebuie să fie ceva aici”, face artista legătura. Despre Serenada lui Bernstein spune că nu face parte din repertoriul său standard, dar a început să lucreze şi  în această direcţie de acum aproape 5 ani. În 2018 se marcheată aniversarea de 100 de ani a artistului, iar opera sa se cântă peste tot. „Această bucată e o muzică curioasă. E foarte profundă. Sunt foarte bucuroasă să o cânt”, menţionează violonista.

Spuneai că acesta nu e chiar repertoriul tău standard. Cum alegi ceea ce cânți? Experimentezi sau ai o zonă în care te simţi confortabil să cânţi?

Lucrarea trebuie să îmi vorbească personal, să simt că sunt capabilă să transmit ceva cu acea piesă. Când nu simt asta, nu mă avânt. Alteori aud ceva la care nu mă conectez imediat, dar, lucrând, mă simt atașată de acea muzică, și găsesc multe de spus. Alteori îmi place doar să ascult, dar nu pot și să cânt.

Spui că muzica îți vorbește. Cum?

E greu de explicat. Majoritatea muzicii clasice pe care o ascult… doar o ascult; e şi muzică pe care o evit sau despre care nu sunt sigură că pot spune ceva. Există bucăţi muzicale pe care îmi place să le ascult, dar știu că nu e muzica pe care să o pot eu interpreta bine. E şi muzică la care simt ceva foarte puternic, dar pentru care e multă muncă. Ca la Bartok. Sunt trasă în această muzică, e ceva magnetic. E muncă multă ca să cânți anumite piese, trebuie să gândești mult. Dar merită să muncești. Există şi muzică contemporană pe care o aud, dar pe care nu o înțeleg. Trebuie să mă motiveze mai intâi și să încerc să văd dacă sunt capabilă să fac ceva cu ea sau nu.

E necesar întotdeauna să fie şi o contribuţie a ta, atunci când cânți? 

Cred că misiunea noastră e să transmitem ce a vrut să spună compozitorul. Dar ce credem că a vrut acesta să spună e subiectiv. Aşa că, până la urmă, e un mix. Mare parte din mine crede că a vrut să spună asta, un alt interpret crede că a vrut să spună altceva. Când lucrăm împreună avem astfel de discuţii. Dar nici eu nu cred accelași luru pe care îl credeam despre ceva la 20, 25 ani. Lucrurile şi interpretările se schimbă mereu, datorită experiențelor, a cunoștințelor noi.

Eşti descrisă ca „superstar al scenei clasice”. Ce înseamnă asta pentru tine, te simţi într-o astfel de poziţie?

Nu. Nu știu. Cariera mea a început la 16 ani, chiar puţin înainte. Fără să mă străduiesc. Sigur că am muncit din greu, dar nu de dragul carierei, ci pentru că iubesc atât de mult ceea ce cânt. Sunt invitată să ţin concerte, într-adevăr. Nu așa văd eu ceea ce fac, în termeni de superstar.

 

Dar ce e important pentru tine?

Vreau să servesc publicul și să împărtășesc muzica minunată, ca oamenii să zică: „ce muzică minunată!”. Asta mă face fericită.

 

Cum e publicul azi? Avem, poate, preconcepția că tinerii nu ascultă muzică clasică. Cum se vede asta din partea unui interpret de muzică clasică – simți că un artist din această zonă trebuie să facă un efort ca să atragă oameni? E mai dificil să îi faci pe oameni interesați de această muzică, pe care nu o auzi mereu în mașină, la radio?

Timpurile s-au schimbat foarte mult, chiar și faţă de acum 30 ani, 50, chiar 10 ani. Cu internetul, cu rețelele de socializare. E tot mai puţin timpul pentru a aprecia astfel de lucruri. Trebuie să găsești un mod de a comunica şi cu acest public. Nu știu exact cum, nu e domeniul meu. Dar sunt artiști care încearcă să atragă tineri prin moda lor, prin felul de a comunica, tocmai prin încercarea de a fi „superstaruri”. E un alt mod de abordare a lucrurilor. Ceea ce aș putea face eu şi ceea ce încerc să fac e să abordez ceva nou – să aduc partea de arte vizuale în background. Îmi place să cunosc oameni interesați de arte vizuale. Am încercat să fac artă video, din imaginea muzicii pe care o ascult sau o cânt. E un vis, încă, e muncă în derulare, dar mi-ar plăcea să am concerte de acest fel sau expoziție cu muzică, un mix între aceste lumi. Sunt încă mulți oameni care merg la muzee. Când merg în Paris văd mulți oameni tineri interesaţi de artă contemporană. Într-un fel, cred că în felul acesta poţi construi ceva. Fiecare o face în felul său – să deschidă ușa spre munca sa.

 

Sesiunile de Q&A, ca cea de după concertul de la Cluj, e o modalitate de a deschide ușa?

Da. E interesant nu doar pentru public, ci și pentru noi. E interesant să aflăm ce gândesc spectatorii, să știm ce simt.

 

Marius Tabacu, Alexandru Bebeşelea şi Sayaka, la sesiunea Q&A. Sursa foto: Filarmonica de Stat Transilvania

 

 

Te influențează părerea spectatorilor? Sau trebuie ca ei să fie specialişti pentru a te influenţa?

Eu vin dintr-o familie non muzicală, sunt obișnuită cu conversații cu oameni care nu sunt muzicieni

 

Cum ai descoperit muzica, în familia non-muzicală?

Eram în Italia, mama studia pictura, în Siena, lângă Florența. Mergeam la grădiniță acolo, mi-am petrecut primii ani de copilărie acolo. În Italia e o cultură a cântatului, obișnuiam să cântăm cu toții. Am început să visez să fiu cântăreață, dar am această voce foarte joasă şi „spartă”. Mi s-a spus să uit de asta. Apoi a apărut ideea unui instrument. Vioara. În Siena e școală de muzică, e un loc cu muzică, cu concerte clasice, puteai merge să asculți. La început, știam doar vag că vreau să fac asta, să cânt la un instrument. Era ceva simplu. Nu visam la o mare carieră.

 

Cum e viața ta acum, când călătorești atât de mult, cu un program încărcat de concerte?

E important să rezerv timp pentru mine. La 20 de ani, am avut un sezon cu 30 de concerte în două luni. E singurul sezon în care am făcut asta. I-am spus managerului că nu voi mai face aşa ceva, o să înnebunesc. Încerc să mențin nivelul la un maxim de 50 concerte pe an. Am nevoie să mă odihnesc, să studiez, să exersez, să mă hrănesc cultural. Ascult înregistrări, merg mult la muzee, fac artă video, citesc, întâlnesc oameni, am o viață normală.

 

Sunt lucruri pe care le-ai sacrificat sau la care renunţi, pentru munca de artist?

Poate nu mergeam la discoteci, nu făceam anumite lucruri pe care un tânăr le făcea, dar am mulți prieteni buni și asta e foarte important pentru mine.

 

E diferit să cânți la un Stradivarius față de un alt instrument, o vioară înconjurată de atâtea mituri?

Nu am încercat foarte multe instrumente. Dar cu siguranță e ceva ce nu se poate explica exact, ca un vin vechi, care are o anumită calitate. E ceva ce nu poți explica științific.

 

E important pentru tine să ai mentori? Sau poți învăța de la oricine, din orice experienţe?

Încerc mereu să învăț de la oamenii cu care lucrez, uneori învăţ foarte mult de la un interpret sau dirijor. E o comoară importantă pentru mine. Sunt mai multe persoane. Evident, Yuri Termikanov, un dirijor cu care am lucrat mulţi ani. Am încept să lucrez cu el de la 17 ani. Am învățat mult, mai ales pe repertoriul rus. Sunt foarte mulţi oameni de la care am învăţat.

 

Ai încuraja un tânăr să urmeze drumul acesta? Cum?

Fiecare interpret e diferit, aşa că sfaturile ar fi diferite. Când am timp, fac lecții sau masterclassuri. Nu fac foarte multe, din lipsă de timp.

 

Ce sfat ţi-ai da ţie, pentru un început de carieră? Sayakăi de la 16 ani?

Sunt foarte mulțumită de deciziile mele, chiar dacă uneori au fost împotriva businessului; au fost câteva dificultăţi în zona asta a afacerilor. Nu a fost ușor pentru mine să gestionez partea aceasta. Nu mă așteptam la astfel de provocări, la 16 ani nu anticipam asta. Aș fi vrut poate un sfătuitor în această zonă. Dar nu regret nimic. Am prețuit ce e e important pentru mine – muzica, să fiu sinceră cu ce pot și ce nu pot face. Cred că sunt mulți artiști care vor să aibă succes. Succesul de afaceri și cel muzical sunt diferite. Sigur, cred şi că poţi să le ai pe ambele. Dar sunt şi muzicieni uimitori care nu fac carieră. Aș fi fericită să continui să transmit muzică și să fac ce pot mai bine pentru a împărtăşi muzica cu oamenii. Cealaltă parte nu e mai importantă.

 

Mai ai decizii dificile de luat, unde încă sunt dispute artist-manager?

Sunt norocoasă că am un manager foarte înțelegător, care nu mă împinge spre o direcție pe care nu vreau. Uneori el crede că pot face şi aia, și aia și eu spun „Nu”. Dar e bine.

 

Ce urmează să faci? Care sunt proiectele de viitor? 

Să abordez un repertoriu nou pentru mine, să învăț. Mai am mult de învățat. Să continui cu munca pe partea de video. Pe lista mare de „to do” e şi sonata lui Enescu. E un limbaj nou pentru mine. Sper să pot învăța. Cu Bartok, când am început să învăț, am mers în Ungaria. E altă cultură. Nu e ca muzica occidentală, ca Bach, Beethoven, e cu totul altă limbă. Sper să pot face asta.

 

Cum ai invita publicul tânăr în sală, să asculte muzică clasică?

Nu știu dacă sunt speaker bun, de aceea cânt. Tot ce pot face e să cânt și să conving oamenii că e o muzică grozavă. În general, curiozitatea e totul. Pentru mine e. Nu doar pentru muzică clasică. Ci pentru tot în viață. Pentru muzică bună, pentru literatură, artă contemporană.

 

Cea mai dificilă parte a muncii tale?

Călătoria. Îmi place să călătoresc, dar e obositor. Fizic, devine mai dificil, cu diferenţele de fus orar.

 

Cine e Sayaka Shoji

Favorita unor dirijori ca Vladimir Ashkenazy, Charles Dutoit, Mariss Jansons, Zubin Mehta, Semyon Bychkov, Paavo Järvi, Antonio Pappano şi Yannick Nézet-Séguin, Sayaka Shoji a cântat în compania unor orchestre ca Filarmonica din Berlin, Orchestrele Filarmonicilor din Tel Aviv, Los Angeles şi Sankt-Petersburg, London Symphony Orchestra, Opera de Stat din München. Printre orchestrele cu care a cântat recent se regăsesc Orchestre Philharmnoique de Radio France, Tokyo Metropolitan Symphony Orchesta, Seoul Philharmonic Orchestra, Orchestra Mariinsky (cu Valery Gergiev) şi NDR Sinfonieorchester, Orchestra dell’Academia Nazionale di Santa Cecilia (cu Gianandrea Noseda), NHK Symphony Orchestra (cu Vladimir Ashkenazy). Mentorul violonistei, Yuri Termikanov, a invitat-o pe Sayaka în turnee în Japonia, Mexic, Rusia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Letonia, Franţa, Italia şi Statele Unite ale Americii. În 2012, cei doi au înregistrat, pentru casa de discuri Deutsche Grammophon, cele două Concerte pentru vioară de Serghei Prokofiev. Sayaka şi Temirkanov au colaborat, în multiple ocazii, şi cu Philharmonia Orchestra şi London Symphony Orchestra. Ca muzician de cameră, Sayaka Shoji i-a avut ca parteneri, printre alţii, pe Vadim Repin, Itamar Golan, Steven Isserlis şi Martin Fröst. Turneul realizat împreună cu legendarul pianist Menahem Pressler a fost subiectul unui documentar lansat în toamna anului 2015, sub numele The Creative Woman– Sayaka Shoji.

Sayaka a fost cea mai tânără câştigătoare a Premiului I la Competiţia „Paganini” când, în 1999, a uimit juriul prin excelenta ei interpretare.

 

Sursa foto: Filarmonica de Stat Transilvania

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu