Închide

O tânără de 16 ani e cercetată pentru înșelăciune după ce a cerut bani fiicei unei femei dispărute

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 31, 2021 0 148

O tânără de 16 ani e cercetată pentru înșelăciune după ce a cerut bani fiicei unei femei date dispărute ca să-i dea date despre locația unde se află aceasta împotriva voinței sale.

După ce în urmă cu două zile Poliția a fost sesizată că o femeie de 49 de ani din Cluj-Napoca a plecat de acasă și n s-a mai întors, iar cazul a fost mediatizat inclusiv pe rețelele de socializare, fiica femeii a fost contactată de către o persoana necunoscută care i-a solicitat sume de bani în schimbul obținerii de date cu privire la locația în care s-ar afla mama acesteia împotriva voinței sale, parte din suma solicitată fiind achitată de către aparținători.

În acest context, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, fiind efectuate activități specifice cu sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informației (UTAI) Cluj-Napoca și a ”mascaților” de la Brigada de Operațiuni Speciale Cluj.

Femeia s-a întors la domiciliu aseară, și s-a constatat că nu fusese victima unei presupuse infracțiuni de lipsire de libertate, astfel că cercetările s-au schimbat în infracțiunea de înșelăciune iar autoarea cererii de răscumpărare a fost identificată ca fiind o tânără de 16 ani din Suceava. Aceasta a fost găsită acasă și dusă la Poliție pentru audieri. ”S-a stabilit faptul că în urma luării la cunoștință prin intermediul mass-media și a rețelelor de socializare despre plecarea femei de la domiciliu, a decis să o contacteze pe fiica acesteia cu scopul de a o induce pe aceasta în eroare pentru a obține diferite sume de bani”, au arătat anchetatorii.

Prejudiciul a fost parțial recuperat, fiind restituit familiei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu