Închide

O femeie din Sălaj a fost condamnată definitiv la Cluj în urmă cu două zile la zece ani de închisoare după ce și-a lovit soțul cu pumnii atât de rău încât l-a omorât

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 22, 2023 0 166

O femeie din Sălaj a fost condamnată definitiv la Cluj în urmă cu două zile la zece ani de închisoare după ce și-a lovit soțul cu pumnii atât de rău încât l-a omorât.
Femeia a fost condamnată de Tribunalul Sălaj la sfârșitul anului trecut, dar a atacat decizia cu apel.
Femeia, care se numește Sabina Haraga, a fost condamantă la zece ani de închisoare în regim de detenție pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie. În rechizitoriul prin care a fost trimisă în judecată procurorii au arătat că în 14 iunie anul trecut, în jurul orei 10.30, femeia pe fondul stării de ebrietate în care se afla i-a aplicat cu intenţie soţului său lovituri cu pumnii în zona coastelor, atât de puternic încât bărbatul a decedat după câteva ore din cauza loviturilor.

Motivarea deciziei de condamnare a femeii arată că femeia își agresa frecvent soțul, după cum au arătat în proces vecinii celor doi. Fiind audiată, femeia a spus că l-a lovit pe soţ cu palma peste faţă sau peste mână, dar nu a recunoscut că l-ar fi lovit cu pumnii sau cu picioarele astfel cum s-a reținut în rechizitoriu.

Inculpata a fost căsătorită cu victima. Bărbatul era bolnav de mai mulţi ani, fără a se cunoaşte diagnosticul acestuia şi fără a urma un tratament deoarece acesta a refuzat să se prezinte la medic. Autopsia a relevat, după deces, că acesta suferea de ciroză hepatică.

Din cauza bolii bărbatul stătea mai mult la pat, se putea deplasa doar susţinut, fiind îngrijit de soţia acestuia. Aproximativ de la sfârşitul lunii august 2021, în locuinţa celor doi soţi s-a mutat un bărbat care a început o relaţie de concubinaj cu inculpata. Acesta a declarat că a cunoscut-o pe inculpată cu ocazia construirii unei magazii din scânduri pentru depozitare, iar la solicitarea victimei acesta s-a mutat în locuinţa lor, întrucât cei doi soţi n-aveau lemne, iar martorul le-a dus lemne din pădurea sa. Ulterior instalării sale în locuinţă, martorul i-a susţinut şi financiar pe cei doi soţi.

Locuinţa acestora este alcătuită din trei încăperi, din care două cu destinaţie dormitor, victima stătea într-o încăpere, iar inculpata cu concubinul ei, în altă încăpere.

În 14 iunie în jurul orei 15 inculpata a început să strige în curtea locuinţei acesteia că i-a murit soțul, fiind auzită de un vecin, care a sunat la 112 anunţând cele întâmplate. La faţa locului echipajul de ambulanță a constatat decesul.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a arătat că moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale ale hemitoracelui stâng şi rupturi multiple ale mezenterului. Leziunile tanato generatoare (cauzatoare de moarte-n.red.) s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corp dur, în condiţiile stabilite de anchetă. ”Între leziunile constatate la necropsie şi deces există legătură directă de cauzalitate”, a arătat raportul, adăugând că moartea data din ziua de 14 iunie.

In cursul urmăririi penale inculpata a dat declaraţie în calitate de suspectă, în care a arătat că în urmă cu aproximativ doi ani soţul său a început să aibă probleme de sănătate şi de atunci a stat mai mult la pat, fiind îngrijit de către inculpată. La sfârşitul lunii august 2021, cu acordul soțului susține inculpata, aceasta a început o relaţie de concubinaj cu un bărbat care s-a mutat în locuinţa lor. Acesta are un loc de muncă şi îi ajuta pe ea şi pe soţul ei cu bani, alimente, scutece sau alte lucruri de strictă necesitate. În ultimele luni, inculpata susţine că soţul său refuza să mai poarte scutec şi îşi făcea necesităţile fiziologice pe el sau în patul în care era culcat. Inculpata susţinea că soţul său făcea acest lucru în mod intenţionat, conştient, pentru a-i da ei de lucru şi a o pune în situaţii neplăcute.

Aceasta a mai declarat că în 14 iunie în jurul orei 10.30 s-a dus în grădină pentru a da de mâncare calului pe care îl deţine, iar când s-a întors, l-a găsit pe soţul său căzut de pe scaunul pe care l-a lăsat şezând şi îşi făcuse din nou necesităţile fiziologice pe el. Inculpata susţine că în acel moment s-a enervat foarte şi în timp ce soțul era căzut, l-a lovit pe acesta cu pumnii în zona costală, şi în partea stângă şi în partea dreaptă. Inculpata a mai precizat că i-a aplicat două lovituri cu pumnii, cu putere, ea având mâna foarte puternică şi vânjoasă datorită muncii de la pădure. După ce l-a lovit, inculpata susţine că l-a ridicat şi l-a aşezat în pat, observând că soţul acesteia îşi dădea ochii peste cap, în acelaşi timp arătând că și-a dat seama că e posibil să moară.

După câteva ore, în jurul orei 15, inculpata a constatat că bărbatul a decedat, a ieşit în curte şi a strigat că a murit. Inculpata a mai declarat că a realizat faptul că soţul său a decedat ca urmare a loviturilor pe care ea i le-a aplicat cu câteva ore mai devreme, că i-a părut rău de ce a făcut, a plâns şi s-a dat cu capul de peretele casei, iar concubinului acesteia i-a fost frică să îi spună ce a făcut.

Instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză susţin şi faptul că inculpata şi anterior datei de 14 iunie a exercitat acte de agresiune faţă de soţul acesteia, fiind din fire o persoană foarte agresivă, mai ales pe fondul consumului de alcool.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală – concubinul și doi vecini – rezultă că inculpata consuma în mod frecvent alcool, iar când se află sub influenţa băuturilor alcoolice aceasta devenea foarte agresivă, în mai multe situaţii exercitând acte de agresiune şi împotriva soţului acesteia, căruia îi era frică de aceasta şi nu recunoştea că a fost bătut de inculpată.

Astfel vecinul care locuieşte vis-a-vis de locuinţa victimei şi a inculpatei a declarat că aceasta îl bătea frecvent pe soţul ei, aspect cunoscut de toţi vecinii acestora. Martorul a relatat că a asistat la un incident care a avut loc în cursul datei de 10 iunie, când inculpata l-a lovit pe soţul ei cu palmele în zona capului. De nervi a intrat în casă, însă a auzit vecinii cum vorbeau că inculpata l-a aruncat apoi pe soţul acesteia în cap de pe terasă. A doua zi, martorul declară că a mers în vizită şi a observat că acesta prezenta urme de lovituri în zona feţei, la nas, ochi, frunte. Martorul a întrebat-o pe inculpată de ce l-a lovit pe soţul său, dar aceasta a răspuns că a căzut şi s-a lovit singur. Martorul mai susţine că victimei îi era teamă să recunoască faptul că este bătut de soţia lui, iar când avea vânătăi sau leziuni şi era întrebat ce a păţit, acesta afirma că a căzut. În acelaşi timp martorul declară că bărbatul nu se putea ridica singur din pat, nici să umble, decât dacă se sprijinea de altă persoană, prin urmare nu avea cum să cadă. Acesta arată totodată că inculpata consuma frecvent alcool, iar când era sub influenţa alcoolului făcea scandal, inclusiv cu vecinii, şi devenea foarte agresivă.

O altă vecină a declarat că înainte cu trei zile de data decesului inculpata l-a ridicat pe soţul acesteia de pe fotoliu şi l-a trântit pe terasă, apoi l-a lovit cu pumnii. Fiica fiica inculpatei şi a victimei a declarat la rândul său că înainte cu două săptămâni de deces şi-a vizitat tatăl şi acesta avea leziuni în zona genunchilor, coatelor şi a ochiului stâng, întrebându-l dacă l-a lovit mama sa, dar tatăl său i-a spus că a căzut peste o piatră. ”Apreciem că prezintă relevanţă cu privire la agresivitatea inculpatei şi a faptului că aceasta obişnuia să îşi agreseze fizic soţul tocmai faptul că fiica acestora a considerat necesar să îşi întrebe tatăl dacă leziunile i-au fost provocare de inculpată”, a constatat instanța.

Din raportul de expertiză medico-legală de asemenea rezultă că victima prezenta numeroase vânătăi și julituri la nivelul capului, a feţei, a mâinilor și picioarelor. În faţa instanţei de judecată inculpata a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, susţinând că nu a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona toracelui, ci doar l-a lovit cu palma peste faţă şi peste mână, iar decesul a putut fi cauzat de boala de care victima suferea şi de faptul că soţul ei a căzut în mod repetat.

Instanţa a constatat că declaraţiile date în faza de judecată de către inculpată sunt contradictorii, nu sunt susţinute de alte probe, ba mai mult vin în contradicţie cu celelalte probe, iar explicaţiile date cu privire la schimbarea declaraţiilor sunt neplauzibile, apreciindu-le ca nesincere.

Femeia este cunoscută cu antecedente penale, anterior a suferit două condamnări pentru care a fost împlinit termenul de reabilitare. tot pentru infracţiuni comise cu violenţă: în anul 2005 a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe împotriva unui membru de familie, iar în 2007 – la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor şi violare de domiciliu. ”S-a constatat astfel o perseverenţă a inculpatei în comiterea de infracţiuni cu violenţă îndreptată împotriva persoanelor, pedepsele aplicate anterior nu şi-au atins scopul reeducativ, probele administrate în cauză susţin faptul că inculpata manifestă o agresivitate crescută şi necontrolată mai ales atunci când se află sub influenţa alcoolului, dar şi că inculpata consumă în mod frecvent alcool”, arată instanța în motivarea deciziei de condamnare. ”Pe parcursul prezentului proces penal inculpata a avut o atitudine oscilantă, după ce iniţial a recunoscut comiterea faptelor şi a dat o declaraţie detaliată care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, ulterior a revenit nu a recunoscut exercitare actelor de agresiune şi a susţinut o variantă de derulare a faptelor neplauzibilă, contrazisă de celelalte probe. În acest context instanţa reţine o periculozitate crescută a persoanei inculpatei şi un risc ridicat de perseverare în comiterea de infracţiuni, în special infracţiuni cu violenţă”.

Curtea de Apel a arătat în decizia de respingere a apelului că din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat ”fără echivoc ”faptul că inculpata era o persoană agresivă, care exercita frecvent acte de violenţă asupra soţului ei, persoană cu grave probleme de sănătate, imobilizată la pat şi total dependentă de inculpată. ”Profilul violent al inculpatei este confirmat şi de antecedentele penale ale acesteia, care deşi nu pot atrage starea recidivă pentru că s-a împlinit termenul de reabilitare, constituie un indicator al predispoziţiei acesteia pentru comiterea infractiunilor de violenţă”.

În plus, Curtea arată că a constat şi că, încă de la debutul procesului, inculpata a încercat să minimalizeze gravitatea infracţiunii şi urmările produse, sugerând că acest conflict s-ar înscrie în categoria certurilor casnice dintre soți, pe fondul situației victimei, care fiind foarte bolnavă, necesita îngrijiri speciale, punându-i la încercare răbdarea. ”Or, Curtea nu poate accepta acest mesaj şi mai ales trebuie să împiedice ca acesta să se transmită opiniei publice, cu atât mai mult cu cât, din actele existente la dosarul cauzei, reiese că aceste manifestări violente ale inculpatei s-au perpetuat de-a lungul anilor”, a arătat instanța Curții de Apel. ”Faptul că soţul sau fiica acesteia, în ciuda atitudinii pe care a avut-o inculpata în căsnicie, fie din teamă sau din alte motive personale, au înțeles de fiecare dată să-i acorde circumstanțe atenuante şi să nu facă demersurile legale care le stăteau la îndemână la momentul respectiv, nu poate fi apreciat în favoarea inculpatei, faţă de care Curtea nu poate identifica vreo împrejurare care să justifice reducerea pedepsei. Or, fapta este cu atât mai gravă cu cât violenţa în cadrul familiei exercitată de inculpată a presupus nu doar violență fizică, sub forma unor loviri puternice – după cum reiese din declaraţiile martorilor), ci şi o violenţă psihologică (denigrare, umilire, ignorare, abandon, izolare), respectiv verbală (insulte şi ameninţări) comise asupra unei persoane vulnerabile, foarte bolnavă, țintuită la pat, căreia nu i-au fost acordate minime îngrijiri medicale de specialitate sau măcar un tratament medical (ultima vizită la medicul de familie datează din 2018, pentru a obține o adeverință de şomaj, iar în raportul de expertiză s-a consemnat că nu sunt urme de substanţe medicamentoase în sângele victimei; mai mult, toate acestea au culminat cu decizia inculpatei de a se muta împreună cu concubinul în căminul conjugal, într-o cameră alăturată”.

Concluzionând, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată reflectă gravitatea infracţiunii şi periculozitatea sporită a inculpatei, ”niciunul din argumentele expuse de apărătorul inculpatei nefiind suficient pentru a se dispune reducerea pedepsei”. Astfel, Curtea de Apel a respins apelul femeii ca nefondat, astfel că decizia instanței de fond, de condamnare la zece ani de închisoare cu executare, a devenit definitivă și executorie. Decizia a fost luată în urmă cu două zile. Femeia se află în arest preventiv din 15 iunie anul trecut.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu