Închide

Noua minune în urbanismul lui Boc: inginerul transformat în arhitect-şef

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - apr. 15, 2014 2 2835

Primarul Emil Boc a practicat sistemul în mandatele anterioare, atunci când Ciuban Corina, de profesie inginer, a asigurat interimatul la Direcţia de Urbanism, iar oraşul n-a avut arhitect-şef. Acum pregăteşte aceeaşi manevră, spun surse din administraţie, care adaugă că cea care ocupă de aproape cinci ani poziţia de arhitect-şef al municipiului, Ligia Subţirică, doreşte să se retragă. Aceasta în condiţiile în care în Cluj-Napoca derogările fac legea în urbanismul clujean, iar administraţia locală n-a reuşit în cinci ani să adopte noul Plan Urbanistic General.

IMG_5338

IMG_53381

Oraşul avea anul trecut un arhitect-şef „de împrumut”, prin transfer de la Inspecţia de Stat în Construcţii, pe un post în cadrul cabinetului primarului. Anul acesta, municipiul are acelaşi arhitect-şef , însă angajat pe statele de plată ale primăriei pe un post la Direcţia Poliţia Locală, Biroul ordine publică zona I. Surse din administraţie spun că Ligia Subţirică, cea care ocupă din 2009 poziţia, urmează să se pensioneze. UDMR îl susţine pe actualul preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România-Filiala Transilvania, Szabolcs Guttmann, însă primarul Emil Boc nu agreează propunerea şi „îşi încurajează actualul director de la urbanism pentru a prelua portofoliul de arhitect-şef al oraşului”, spun aceleaşi surse.

Edilul Emil Boc, dar şi fostul primarul Sorin Apostu au promis în fiecare an că vor organiza un concurs pentru ocuparea postului de arhitect-şef al oraşului. De la plecarea în 2006 a lui Adrian Iancu din primărie, care a fost timp de doi ani arhitect şef, din care unul prin concurs, administraţia locală clujeană a avut doar arhitecţi-şefi “de împrumut”. Chiar dacă Iancu a demisionat din funcţie, el a rămas consultant al primăriei, membru în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism la şedinţele căreia, de multe ori, este numit în continuare arhitect-şef al oraşului de către proiectanţi. După plecarea lui Iancu, interimatul la urbanism a fost asigurat de Corina Ciuban, în prezent şefă a Direcţiei de Urbanism, prin concurs. Ciuban a ţinut locul arhitectului şef până în 2009.

 

În ultimii patru ani, funcția care ar trebui să fie poziţia de autoritate în gestionarea dezvoltării oraşului şi în generarea proiectelor de dezvoltare locală, adică cea de arhitect-şef, a fost ocupată prin detaşare de la Inspecţia de Stat în Construcţii de arhitectul Ligia Subţirică. Aceasta a fost mai întâi membru în Comisia de Urbanism a primăriei, începând 2008. Anul acesta detaşarea a expirat, Subţirică s-a reîntors pe acte la Inspectorat şi apoi, la cererea primarul Emil Boc s-a transferat definitiv pe o poziţie echivalentă în primăria clujeană şi are aviz de la instituţiile de specialitate pentru a ocupa poziţia de arhitect-şef pe o perioadă de şase luni. “În acest mod s-au rezolvat şi problemele de incompatibilitate de la nivelul Inspectoratului în Construcţii unde Ligia Subţirică era în directa subordine a soţului său în calitate de şef al structurii, lucru interzis de legea ANI (Agenția Națională pentru Integritate)”, spun surse din administraţie.

În 2013, Ligia Subţirică activa pe statul de funcţii al primăriei, cu detaşare, pe unul dintre cele patru posturi de la cabinetul primarului. Anul acesta ocupă un post în cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală, biroul ordine publică, zona I. Are însă aviz pe şase luni pentru a exercita funcţia publică de conducere – architect-şef al municipiului.

Potrivit informaţiilor ACTUAL de CLUJ,  Ligia Subţirică va mai putea  activa ca funcţionar public în cadrul primăriei doar câteva luni,  fiind obligată să se pensioneze la limită de vârstă. În aceste condiţii, spun surse din administraţie, UDMR forţează un arhitect-şef pe care l-a propus şi în 2009, înainte de venirea lui Subţirică şi anume Szabolcs Guttmann, fost arhitect-şef al Sibiului. “Primarul Emil Boc nu agreează propunerea. Merge pe mâna actualului director al Direcţiei de Urbanism, la bază inginer de drumuri şi poduri. Îl încurajează să participe în eventualitatea organizării unui concurs. Ori se va bloca postul de arhitect-şef şi prerogativele vor fi preluate tot de către directorul de la urbanism”, spun aceleaşi surse.

Ligia Subţitică a declarat că nu a luat în calcul o retragere din poziţia de arhitect-şef al municipiului, dar dacă va lua o astfel de decizie o va anunţa. Ea a confirmat că s-a transferat definitiv de la Inspectoratul de Stat în Cosntrucţii la primăria clujeană şi că este, deocamdată, architect şef al municipiului. “Este adevărat că am ameninţat o serie de proiectanţi că mă retrag, dar asta pentru că sunt foarte supărată pe ei”, a mai spus Subţirică.

„În 2008 am venit aici pe tema aceasta, am stat jumătate din an în așteptare, ca urmare a unor discuții privind acest post. În 2009 m-am întors pe “teren” privat, în munca de proiectare. Din păcate, la noi legislația prevede că practicarea profesiei este incompatibilă cu funcția de arhitect-șef. Eu făcusem pasul de renunțare la dreptul de semnătură pentru a ocupa această funcție la Sibiu, așa că eram pregătit pentru poziția de la Cluj. Acum, după atâta vreme și după ce m-am întors la practicarea profesiei lucrurile sunt mai complicate. Totuși, nu aș putea să spun acum tranșant nici da, nici ba la ideea de a ocupa o astfel de poziție”, a declarat actualul preşedinte al filialei Transilvania a OAR, Szabolcs Guttmann, arhitect care a mai fost “în cărți” pentru postul de architect-şef al municipiului.

 

Primăria clujeană nu a anunţat deocamdată  un concurs pentru ocuparea postului de arhitect-şef al municipiului, după cum au informat reprezentanții ANFP (Agenția Națională a Funcționarilor Publici).  Principala problemă în identificarea unui arhitect-șef o reprezintă incompatibilitatea stabilită de legislație între această poziție și practicarea profesiei. Adică, pentru a fi arhitect-șef potențialii doritori ar trebui să fie dispuși să renunțe la proiectare. Cu toate acestea, având în vedere că de câțiva ani piața de proiectare este una dificilă, căzând în același timp cu cea a imobiliarelor și a construcțiilor, în acest moment șansele ar mai crește în ceea ce privește apariția unor potențiali candidați pentru un concurs, spun unii arhitecți.

 

Legea spune că funcţia de arhitect-şef poate fi ocupată de un funcţionar public, specialist atestat de Registrul Urbaniştilor din România, având formaţia profesională de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect sau urbanist, absolvent de masterat. “Corina Ciuban nu poate fi arhitect-şef pentru că nu este architect”, a mai spus Subţirică. Potrivit primăriei, Ciuban activează în instituţie din 1992, “a parcurs în timp toate etapele profesionale, promovând la poziţia de director al Direcţiei în urma unui concurs organizat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Bucureşti, concurs coordonat de către o echipă formată din angajaţi ai ANFP. Studiile universitare finalizate în cadrul Facultăţii de Construcţii au fost completate cu cursuri post-universitare de specialitate, absolvite în cadrul Facutăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca”.

 

Subţirică şi-a fixat ca deziderat în momentul în care a acceptat că fie arhitect-şef al oraşului ca la Cluj-Napoca să intre în vigoare noul Plan Urbanistic General (PUG). Deocamdată acesta este în curs de avizare, noul termen avansat de primarul Emil Boc pentru a deveni lege locală fiind toamna acestui an. “Nu credeam atunci (în 2009-n.red.) că va dura atât”, a mai spus Subţitică cu privire la posibilitatea de a mai rămâne arhitect-şef până la intrarea în vigoare a noului PUG.

 

 

2 comentarii

  1. Chiar este legal ca un inginer sa fie „ARHITECT sef” ? Sunt arhitect la o primarie de municipiu. Acum cativa ani a fost numit ‘arhitect sef” un inginer (pile, politic…). Am crezut ca „POATE” nu este o varianta rea…. Chiar am sperat…. Insa am constatat ca este un adevarat dezastru profesional… Din 5 propozitii, 1 este o aberatie arhitecturala… A mai adus pe cineva tot asa de „priceput” ….Am fost sa informez conducerea despre lipsa de profesionalism si de defavoarea pe care o face orasului acest mod de abordare. A doua zi am fost apostrofati de conducere in mod „profesional” cu replica:”daca nu va potoliti si va mai certati va dau pe toti afara”. Care cearta????? Chiar se poate face acum ceva? Controale, adrese catre primarii ca sa li se atraga atentia? Sau sa se schimbe legea in „INGINER SEF”. Ni se face numele de rusine….. Este de neconceput!!!!

  2. Chiar este legal ca un inginer sa fie „ARHITECT sef”? Sunt arhitect la o primarie de municipiu. Acum cativa ani a fost numit ‘arhitect sef” un inginer (pile, politic…). Am crezut ca „POATE” nu este o varianta rea…. Chiar am sperat…. Insa am constatat ca este un adevarat dezastru profesional… Din 5 propozitii, 1 este o aberatie arhitecturala… A mai adus pe cineva tot asa de „priceput” ….Am fost sa informez conducerea despre lipsa de profesionalism si de defavoarea pe care o face orasului acest mod de abordare. A doua zi am fost apostrofati de conducere in mod „profesional” cu replica:”daca nu va potoliti si va mai certati va dau pe toti afara”. Care cearta????? Chiar se poate face acum ceva? Controale, adrese catre primarii ca sa li se atraga atentia? Sau sa se schimbe legea in „INGINER SEF”. Ni se face numele de rusine….. Este de neconceput!!!!

Lasa un raspuns pentru eu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare