Închide

Ministrul Cîmpeanu, despre bursele elevilor: Dacă va fi cazul, pe baza rezultatelor după primul semestru, exclusiv pentru clasa a V-a și a IX-a vom revizui criteriile de acordare

ActualitateEducaţieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - ian. 06, 2022 0 217

După ce asociațiile de elevi au amenințat că vor manifesta în fața Ministerului Educației, în urma deciziei de modificare a criteriilor de acordare a burselor de merit (media minimă de acordare fiind ridicată de la 8,5 la 9,5), ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut câteva precizări.

Acesta a spus că bugetul pentru burse este în cuantum cu 400 de milioane de lei, mai mare față de anul 2021.

Cîmpeanu a precizat că, exclusiv pentru clasele a V-a și a IX-a, există posibilitatea să fie revizuite criteriile:

– ”Toți banii alocați pentru burse vor fi cheltuiți pentru burse elevi. Dacă va fi cazul, pe baza rezultatelor după primul semestru, exclusiv clasa a V-a și a IX-a, vom revizui criteriile. Bugetul pentru burse reprezintă de 4 ori mai mult decât pentru 2020. În 2021 am început cu un buget de 540 milioane de lei pentru prima dată plătiți de stat (nu de primării, n.red.). Am luptat și am obținut o suplimentare de 400 milioane de lei față de anul trecut, până la 1,03 miliarde”, citat de g4media.ro

Reamintim că mai multe asociații de elevi au acuzat Ministerul că peste 700.000 de elevi din România vor fi afectați în urma deciziei de a schimba criteriile de acordare a burselor de merit.

În replică, Sorin Cîmpeanu a emis un comunicat în care arată cum “cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit”:

„Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare