Închide

Ministerul Sănătății: Autorizaţiile pentru cele două medicamente antivirale inovative, anti-COVID, vor fi emise în cursul zilei

ActualitateSănătate by Actual de Cluj - ian. 05, 2022 0 240

În cursul zilei de miercuri vor fi emise autorizaţiile pentru nevoi speciale în cazul a două medicamente antivirale inovative pentru tratamentul bolnavilor de COVID – informează ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Ieri, comisia de boli infecţioase, după multiple întâlniri, a definitivat o estimare a necesarului de medicaţie antivirală. Astăzi deja emitem autorizaţiile pentru nevoi speciale pentru cele două medicamente inovative care se află la dispoziţie. De ele vor beneficia pacienţii aflaţi la risc, cu comorbidităţi, care, în cazul infecţiei, vor primi aceste antivirale încă din primele zile de boală. Sigur, ele nu sunt necesare pentru toate persoanele infectate. Medicaţia antivirală trebuie utilizată cu prudenţă şi numai după un anumit algoritm de investigaţii, care se adresează pacienţilor care îl pot primi, pentru că medicaţia antivirală este o medicaţie cu un grad de toxicitate destul de important şi pacientul trebuie evaluat înainte, încât să poată să i se administreze acest tip de medicaţie”, a explicat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, citat de g4media.ro.

Legat de impunerea certificatului verde, Rafila a spus că dacă nu este posibilă operaționalizarea lui în perioada imediat următoare, eficacitatea lui scade.

„În ceea ce privește proiectul de lege care ar condiționa prezența la job de Certificatul verde, ministrul Rafila a spus că ”dacă se aprobă acum și intră în vigoare peste trei săptămâni, probabil că ne vom găsi în vârful valului. Dacă nu e posibilă operaționalizarea lui în perioada imediat următoare, și efectul unei astfel de decizii va scădea asupra sănătății publice”, a spus Rafila, citat de g4media.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare