Închide

Trei clujeni au obținut în instanță dreptul a intra oriunde fără să facă dovada vaccinării sau a testului COVID

ActualitateSinteză știri locale by Actual de Cluj - ian. 05, 2022 0 928

Curtea de Apel Cluj a dispus anularea hotărârii din 8 decembrie 2021 a Guvernului României prin care s-a prelungit starea de alertă pe teritoriul țării. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de Executiv, relatează ziarulfaclia.ro

Sentința instanței clujene a fost pronunțată miercuri după ce trei clujeni, Gabi Marin, Kapcsa Mikolt Kristina și Itu Silviu au reclamat faptul de actul emis de guvern este nelegal și că a fost emis în regim de abuz de putere. Totodată, instanța a dispus în cazul celor trei reclamați, să nu li se aplice măsurile restrictive impuse prin hotărârea 1242 a Guvernului Practic, cei trei clujeni vor putea intra oriunde fără a fi obligați să prezinte certificat verde. Adică nu trebuie să facă dovada vaccinării și nici să prezinte rezultatul testului COVID.

Conform normelor adoptate prin Hotărârea de Guvern din 8 decembrie 2021, accesul la organizarea şi desfăşurarea activităţilor cu publicul a operatorilor economici este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Citește mai multe pe ziarulfaclia.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu