În România, în momentul de faţă, nu este pus preparatul pe piaţă, este aprobat de FDA în Europa şi în SUA, arată medicul de la Institutul Clinic Fundeni. Ea a participat la două studii clinice în România privind acest preparat. „Roxadustatul are ca indicaţie tratamentul anemiei la pacienţii cu boală renală cronică, deci cu insuficienţă renală. Aceşti pacienţi au anemie, iar anemia în România în prezent este tratată cu nişte preparate injectabile derivate de eritropoietină, iar acesta, roxadustatul, îşi propune să înlocuiască eritropoietina injectabilă, cu tablete. Reacţiile adverse pe care eu le-am întâlnit la pacienţi au fost hipertensiunea arterială, fie agravarea hipertensiunii la cei care erau deja hipertensivi sau apariţia hipertensiunii la cei care nu erau hipertensivi, cu o frecvenţă destul de mare, posibil asociată cu medicamentul, precum şi creşterea vâscozităţii sângelui, care s-a exprimat prin trombozë”, a explicat medicul pentru News.ro.
Roxadustatul urmează fie aprobat în România.
„Mi se pare ceva destul de ciudat, pentru că, în viziunea mea, dacă cineva, altcineva, nu Simona, l-ar folosi cu bună intenţie, cred că ar avea mai multe dezavantaje decât avantaje. În sensul că creşte tensiunea şi asta poate dăuna chiar şi sportului, creşte vâscozitatea sângelui şi atunci cred că poate să apară o oboseală mai mare, nu ştiu care este motivul pentru care este pe lista de substanţe interzise, poate că din cauza faptului de a corecta hemoglobina, deci avem mai multă hemoglobină, mai mult sânge dacă folosim această substanţă şi probabil de asta s-a considerat că este doping”, a mai spus specialistul.
Detalii: AICI.