Închide

Marile afaceri ale Clujului. Piața construcțiilor din județ, estimată la 3 miliarde de euro

Top News by Kristina Reştea - apr. 15, 2021 0 1028

 

Valoarea totală a pieței construcțiilor din Cluj este estimată la 3 miliarde de euro, motorul domeniului fiind segmentul locuințelor, arată un studiu. Astfel, peste jumătate dintre proiectele de construcție din Cluj sunt reprezentate de sectorul rezidențial, potrivit analizei realizate de compania de proiectare topografică Graphein, în colaborare cu firma de cosultanță IBC Focus.

În ciuda contextului dificil generat de pandemia COVD-19, piața construcțiilor din Cluj se menține pe un trend ascendent, cu peste 2.000 de proiecte în diverse etape de execuție. Potrivit analizei, vedeta acestui sector rămân ansamblurile rezidențiale. „Analiza noastră, confirmată de semnalele din piață, indică faptul că mai bine de jumătate din piață este acoperită de proiectele rezidențiale. În ciuda contracției economiei, acest sector nu și-a oprit turația, o explicație fiind faptul că vorbim de un portofoliu locativ încă deficitar, mai ales la nivelul locuințelor noi. Asta face ca cererea să se mențină la un nivel suficient de înalt pentru a alimenta noi proiecte imobiliare la nivelul Clujului”, a declarat Eugen Ursu, managing partner și co-fondator al Graphein. „Vedem o mare deschidere a arhitecților și constructorilor din Cluj în a folosi noile tehnologii, pentru a reduce timpii de proiectare și pentru o mai bună execuție”, a mai spus Ursu. Datorită potențialului pieței, compania tocmai și-a deschis un birou și la Cluj.

 

Investiții de 777 milioane de euro în proiectele imobiliare private

Datele din analiza Graphein și IBC Focus au fost colectate în perioada ianuarie 2020 – ianuarie 2021 și cuprinde proiectele în toate stadiile de execuție: finalizat, construire, amenajare, proiectare, autorizare, demolare, înainte de execuție, intenție. Din totalul de 2.042 de proiecte, 1.158 erau reprezentate de apartamente, vile sau alte tipuri de construcții rezidențiale. Sumele investite în proiectele imobiliare private se ridică la aproximativ 777,5 milioane de euro.  Pe locul doi se situează proiectele de birouri și cele comerciale. În perioada analizată, au fost identificate 279 de proiecte în această arie, valoare cumulată a investițiilor în aceste obiective fiind de 830 milioane de euro. În aceeași perioadă în Cluj erau în proiect 153 de hoteluri și obiective de relaxare, 145 de construcții sociale și comunitare, precum și 126 de proiecte în zona industrială.

Autorii analizei subliniază că sectorul este unul matur, în care majoritatea proiectelor (aproximativ 1.433) se află în fază avansată de execuție (construcție, amenajare sau finalizate). Alte 609 de proiecte se află în fază incipientă (autorizare, proiectare, înainte de execuție sau chiar intenție). Din punct de vedere a dimensiunii proiectelor, cele mai multe au o valoare mică (sub 200.000 de euro, fiind vorba cel mai probabil de locuințe construite în regie proprie), în timp ce 457 de investiții depășesc valoarea de un milion de euro, fiind încadrate la proiecte mari. Peste 570 de proiecte sunt încadrate la categoria medii (între 200.000 și un milion de euro).

Valoarea totală a pieței construcțiilor din Cluj este estimată la aproximativ 3 miliarde de euro, sumă care se referă la valoarea totală estimată pentru investițiile monitorizate în perioada analizată.

 

Clujul, în topul proiectelor

Potrivit datelor urmărite prin platforma VICTA.ro, Clujul se află în top 3 județe după numărul de șantiere monitorizate în 2020, arată daele transmise pentru Actualdecluj.ro de IBC Focus. Debutul anului anunță o perioadă cel puțin la fel de productivă și pentru final de 2021. „Clujul rămâne, cu siguranță, unul dintre județele magnet atunci când vine vorba de investiții în domeniul construcțiilor. Evoluția constantă a acestui oraș a adus cu sine și interesul marilor investitori, care au ales să direcționeze bugete însemnate în diferite proiecte de referință. Astfel, indiferent că vorbim despre segmentul rezidențial, cel de birouri sau chiar industrial, acest județ dă dovadă că este în continuare un centru de interes care, din fericire, nu a resimțit urmări atât de drastice în perioada pandemiei”, a menționat Mihaela Ghiorghiu, specialist PR la IBC Focus.

 

Investiție de milioane de euro pentru extinderea producției, pe piața Construcțiilor. „Cererea de materiale de construcții s-a înscris în 2020 pe un trend favorabil”

Piața în creștere îi determină pe jucătorii din piață să se lanseze chiar în investiții pentru extindere – una dintre cele mai mari investiții anunțate în acest început de an la Cluj e chiar în acest domeniu. Grupul francez Saint-Gobain va construi o a doua linie de producție a plăcilor de gips-carton la Turda, o investiție de 45 de milioane de euro, potrivit reprezentanților companiei. Proiectul vizează creșterea capacității de producție a plăcilor din gips-carton “pentru a satisface nevoile în creștere ale pieței din România și din țările Europei Centrale și de Est”. I-am întrebat pe reprezentanții companiei cum a evoluat piața în anul pandemiei.”Cererea de materiale de construcții s-a înscris în 2020 pe un trend favorabil, în  special datorită  sectorului de renovări. Evoluția pozitivă a pieței materialelor de construcții a fost influențată și  de  atenția  tot  mai  mare  pe  care  dezvoltatorii, constructorii și beneficiarii o acordă creării unor spații sigure, confortabile și durabile cu ajutorul produselor și  soluțiilor  inovatoare  care  contribuie  la  obținerea diferitelor  cerințe  constructive:  durabilitate,  confort termic, acustic, protecție la umiditate, rezistență la foc, precum și îmbunătățirea calității aerului interior. Având în vedere stocul rezidențial de unități locative care are în componență peste 70% locuințe construite cu mai bine de 25 de ani în urmă, acestea necesită reparații, consolidări și mai ales amenajări interioare pentru a corespunde cerințelor cotidiene„, au transmis pentru Actualdecluj.ro reprezentanții Saint-Gobain.

Rezultatele grupului în România în 2020 s-au menținut la un nivel bun, „în ciuda efectelor pandemiei de coronavirus și a constrângerilor cauzate de evoluția neobișnuită a cererii pe parcursul anului, a incertitudinilor legate de  lichiditățile din piață și de lipsa forței de muncă disponibilă pentru activitatea din industria construcțiilor”. „Grupul  Saint-Gobain  resimte  o  mare  responsabilitate  pentru  sănătatea  și  siguranța  angajaților, clienților și partenerilor săi. Astfel, încă de la începutul epidemiei, am schimbat modul de lucru și am dispus implementarea tuturor măsurilor de protecție necesare, evoluția situației sanitare și economice fiind monitorizată în fiecare zi, pentru a păstra nivelul ridicat de servicii oferite clienților și partenerilor noștri. Datorită acestor măsuri, activitățile de afaceri s-au desfășurat fără întreruperi pe tot parcursul anului 2020”, au precizat reprezentanții companiei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.